Treceți la conținutul principal

Apa mea Aquatique



La mulți ani, România!
Momente pline de emoție și de simțire a iubirii de țară s-au revărsat peste noi, de pretutindeni.
Doar că...eu, care în ultimul an am învățat să sucesc totul pe toate părțile, am fost și rămân puțin circumspectă în ceea ce privește patriotismul unora. Poate doar m-am maturizat, sau poate am început să văd adevărata față a lumii. Cine știe!
Patriotismul, dragii mei, ar trebui să îl avem permanent în sufletul nostru. E dragostea de neam și țară, e efortul nostru pentru a schimba în bine ceva, e lupta pentru țara ta, e puterea ta investită în țară. Lucruri mărețe care se realizează cu efort, cu dăruire, cu generozitate și  iubire, multă iubire.
Cu bunătate!
Cu răbdare!
...

Ei, dacă mai cuget puțin cine știe câte mai găsesc! Dar mă opresc aici, ca să nu vă stric starea de fericire și vă zic încă o dată: La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!

Astăzi a fost o zi tare interesantă și plină de zâmbet. Cred că încep să simt și eu că vin sărbătorile, deși nu mă aștept să-mi aducă Moș Nicolae ceva. Nu, nu pentru că am fost neastâmpărată, ci pentru că uită de mine de fiecare dată, indiferent câte semne îi fac.(râd așa din tot sufletul)
Dar să revin la ziua mea interesantă.

Ce credeți că mi-a spus astăzi o fetiță de șase ani?
Nu ați putea ghici nici într-o sută de ani!
A zis așa:
Eu i-am făcut fericiți pe bunicii mei pentru că le-am spus: cu cât îmbătrâniți deveniți tot mai tineri!



M-am uitat uimită la ghemotocul acela simpatic care a spus cuvinte așa de înțelepte.



Păi normal că întinerim, doar că această întinerire trebuie să o simțim în organism.
Depinde doar de noi cum vrem să fim: tineri sau bătrâni!
Știu, știu râdeți. Dar eu vă zic că este așa.

Tinerețea se vede în modul de gândire, tinerețea se vede în purtare, tinerețea se vede în suflet și trup.
Starea de tinerețe îți aparține, e personală.
Nu depinde de nimeni.
Eu, nu am prea știut lucrurile acestea și m-am lăsat dusă de valul preocupărilor permanente, de griji și muncă intensă și am ajuns să nu mai pot face nimic. M-am simțit de 100 de ani, fizic și sufletește. Dar dacă am făcut schimbări în modul de gândire, în alimentație și puțin sport ( nu prea mult!!!) totul s-a schimbat. Sunt alt om, mult mai tânăr, cu o stimă de sine la cote înalte.
Mă mai doare una alta, mai uit lucruri, dar beau multă apă și mă gândesc că e normal să uit!
Asta nu înseamnă că sunt bătrână, poate doar matură! (pentru unii nici atâta, dar părerea lor nu prea contează!!!)


Și pentru că am ajuns la apă, haideți să vă prezint astăzi o apă grozavă pe care o folosesc  eu și familia mea, o apă din pământul nostru strămoșesc. A noastră, dacă pot să-i zic așa.

În țara mea - Apa mea, Aquatique
Imagini pentru aquatique compozitieImagini pentru aquatique compozitiePoate pare ciudat pentru unii oameni că sunt îndrăgostită de țara mea, dar oriunde te duci peisajul îți taie respirația. Câmpie și dealuri, mare și munte, văi adânci și Dunărea, toate într-o singură țară, mai precis în țara mea.
Când ajungi însă, în zona Sinaia-Bușteni rămâi fără cuvinte. Crestele munților se înalță falnic, pădurile care încă mai sunt, chiar dacă unii nu le mai vor, pădurile, aerul, zona e superbă. În urmă cu un an vă povesteam că m-am întâlnit în tren cu o familie de englezi și erau tare încântați de aceasta zonă. Eram uimită de faptul că își scriau părerile într-un caiet și făceau desene cu locurile văzute. Impresionant să vezi străini uimiți de frumusețea țării.

Să revin însă la zona dintre Sinaia și Bușteni, unde se află Rezervația Naturală Abruptul Prahovean Bucegi, o rezervație care se întinde pe 3478 de ha fiind cea mai extinsă din Parcul Național Bucegi.
O zonă de o frumusețe care te lasă fără cuvinte, care-ți înalță sufletul spre divinitate, care te umple de energie și care te face să te bucuri de clipa trăită.
Imaginați-vă crestele munților care sunt brăzdate de văi adânci cu ape repezi.
Diferența de nivel e de 1200 de metri!
La baza munților se regăsesc păduri de fag, tisa și conifere...

Într-o astfel de zonă, frumoasă la suprafață, dar și în interiorul pământului,  se formează una dintre cele mai grozave ape. Apa Aquatique. http://romaqua-group.ro/brands/aquatique/
Am fost uimită să aflu cum se formează apa aceasta, dar și alte ape minerale de pe teritoriul țării.

Știați că...
De la prima picătură și până să fie îmbuteliată, apa parcurge un drum de 30-90 de ani?
Eu, sincer, nu prea.
Am văzut o emisiune despre apa Borsec în urmă cu o lună pe postul național și acolo prezenta acest proces. Chiar am fost uimită. Apa se infiltrează, trece prin mai multe formațiuni geologice, se acumulează în rocă și apoi este captată.
De la picătura de ploaie, sau zăpada așternută sus pe platoul Bucegilor și până în paharul nostru...zeci de ani. Și atunci mă întreb...
Cum să nu avem grijă de apă?
Cum să nu ne bucurăm de apa aceasta grozavă?

Povestea apei Aquatique începe în anul 2000, când Romaqua a solicitat un perimetru de cercetare al apelor subterane din această zonă. Câștigând un concurs de licitație, au primit dreptul de a face cercetare pe propria cheltuială. După un an rezultatele fiind pozitive, au început exploatarea.

Izvorul era undeva pe valea Jepilor, dar până să ajungă la el au mai săpat 20 000 cubi de rocă!
În anul 2003 începe construcția captării și mai durează încă 4 ani de muncă până când este îmbuteliată prima sticlă de apă.

De la izvor și până la fabrica din Bușteni apa trece printr-o conductă de inox, străbătând cinci văi.
La fabrică totul este făcut pentru ca apa să fie îmbuteliată în cele mai sigure condiții.
Am citit undeva, că zona de umplere cu apa captată este izolată de restul spațiului și toată linia este complet automatizată.
Bravo lor! Uite că se poate și aici! Aici în țara mea...și a voastră!

O poveste frumoasă, nu-i așa?
Eu am fost fermecată.
Poate pentru că am nevoie de apa aceasta specială, pentru că ea are un conținut extrem de scăzut de sodiu și de minerale. O apă extrem de bună pentru copiii mici, dar și pentru întreaga familie.
Uite, puteți vedea și singuri și să vă convingeți:  https://www.facebook.com/aquatiqueromania/

Iată că, așa încet lucrurile încep să se miște.
Sincer m-am întrebat: De ce?
Răspunsul e unul singur: Pentru că se dorește!
În țara mea minunată, apa Aquatique, o apă premiată în ultimii ani pentru calitățile deosebite, o apă care a transformat în bine zona aceea frumoasă, pentru că au creat și locuri de muncă!

Ca să închei această poveste revin la sentimentele de patriotism.
Ca să realizezi ceva în țara aceasta trebuie să investești 500% SUFLET!
Să ai puterea de a dărâma munții!
Să ai răbdare și curaj nebun câteodată, că o să ajungi la capăt!
Să iubești dealurile, munții, văile, marea, Dunărea, copacii, păsările...
Să accepți că trăiești într-o țară frumoasă și să faci tot posibilul să rămână așa!

Într-o seară de Moș Nicolae,
Vă salut cu mult optimism,
                 Mihaela

PS. Mă duc să-mi pregătesc păpucii.
Cine știe...poate se îndură de mine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveste de Crăciun. Surpriza

Oare visez?
Simt o mângâiere delicată pe frunte, pe plete...Oare e vis, sau realitate?
Tresar din somn, nu știu unde sunt sau ce se întâmplă cu mine. 
Deschid cu teamă ochii...

În fața mea doi ochi uriași, de un albastru senin, privindu-mă cu atenție. Sunt așa de aproape de mine încât îmi doresc să mă pot îndepărta, dar nu pot. Văd însă reflecțiile de auriu din albastrul ireal.
  - Carla, coboară din pat! Nu e frumos.
O dojană pe care o aud, dar nu o înțeleg. Clipesc neputând suporta privirea pătrunzătoare, care-mi scormonește tot sufletul. Apoi, îmi dau seama că frumoșii ochi se îndepărtează de mine.
E momentul în care realizez cu surprindere că în fața mea e o fetiță drăguță, cu păr negru cârlionțat, cu ochii de un albastru ireal, cu gropițe în obrajii bucălați. 
  - Carla! Cere-ți scuze. Acum.
Vocea sună a dojană, dar o dojană în care se simte iubirea.
Fetița se strâmbă și îmi întoarce spatele supărată. 
Rămân nedumerită, uitându-mă după ea cum dispare pe scările care duc la camerele de sus. …

Poveste de Crăciun. Fericire

Clipe măcinate de gânduri triste...
Lacul...lacul e tot acolo, martor tăcut la clipele de fericire sau tristețe, la anotimpurile care trec peste casă, peste oamenii care vin și pleacă, peste poveștile de dragoste care se împlinesc sau se pierd.

Tăcerea e întreruptă brusc de o întrebare...
  - Ai mai fost aici, nu? 
Privirea mea poposește pe chipul serios al străinului din fața mea. Aș vrea să-i răspund, dar lacrimile-mi izvorăsc din ochi și glasul refuză să se facă auzit. Dau doar din cap afirmativ.
  - Dacă vrei încerc să te ajut să pleci, șoptește.
  - Nu, nu. Am promis.
Zâmbesc trist și mă ridic șchiopătând să-mi caut rucsacul. 
Am doar câteva minute să mă aranjez, până când Carla coboară cu o mulțime de podoabe de Crăciun.
E îmbujorată. Ochii îi strălucesc de fericire. 
  - Ți-am spus, avem de lucru.
Vrea să fie așa, serioasă, încât îmi vine să o îmbrățișez. 
E simpatică! 
Îmi vine să râd, dar mă prefac că ascult și mă execut la fiecare sarcină pe care mi-o încredințează.

Pe măsuța din fața șem…

Poveste de Crăciun. Întoarcerea

Era o zi friguroasă de iarnă. Zăpada scârțâia sub tălpile bocancilor mei. Gerul îmi pătrundea prin hainele groase, dar mergeam cu pași hotărâți spre casa cu obloane verzi din satul dintre dealuri.
Inima mi se zbătea în durere și speranță. Voiam să cred că voi deschide poarta și o să-i văd privirea, o să-i simt îmbrățișarea, o să-i aud vocea. 

Un câine de nicăieri a apărut lângă mine și a început să latre cam neconvins, dar destul cât să mă facă să tresar de uimire și de frică. Am încercat să-l liniștesc, dar mi-am dat seama că vocea mea răsuna ciudat de nesigură. Cu fiecare cuvânt rostit parcă îl întărâtam și mai mult. Aveam impresia că prinde puteri și începusem să mă gândesc serios că se va arunca pe mine și o să mă aleg cu o mușcătură. 

Eram așa de încordată încât nici nu am simțit prezenta altcuiva lângă mine. Doar când i-am auzit vocea din dreapta mea mi-am dat seama că nu mai sunt singură. Dar sperietura a fost și mai mare decât lătratul câinelui, am simțit cum pământul plin de zăp…