La pas...

Astazi sunt putin trista...
Nu ma intrebati de ce, pentru ca nu o sa va spun. Asa sunt si nu stiu cat de frumos voi scrie, dar...incerc! Nu vreau sa ma opresc pentru ca am revenit la ceea ce va spuneam cu cateva saptamani in urma: trebuie sa imi misc mintea si degetele!
Stiu, stiu...o sa spuneti: Iarasi incepi?
Dar astazi mai acut ca in zilele din urma am sentimentul acela al...supararii sufletesti.
Suparare sufleteasca? o sa spuneti voi amuzati. Aceasta e o expresie a ta?
Normal...a mea...

Sa revin...
Ieri m-am plimbat prin orasul de la poalele Tampei. Foarte multi turisti, foarte multi oameni, foarte multe locuri de vizitat. Nu am facut poze prea multe pentru ca a fost ziua in care am vrut doar sa simt locul!
Sa simti locul? zambiti voi.
Da. Sa simt... Sa simt ca traiesc, sa simt aerul, sa simt vantul, sa simt gandul, sa-mi simt...sentimentele!
Si? veti spune voi cu glas soptit.
Si...am cautat in inima mea la fiecare pas parcurs, am cautat acele sentimente de mult uitate. Dar nu le-am gasit. Inima mea...e pustie. Atat de pustie...
Da...astazi esti chiar trista, soptiti voi.
Da...sunt.

V-ati intrebat vreodata daca gandurile va ajuta?
Gandurile? spuneti voi uimiti.
Da. Gandurile. As vrea sa pot inchide ochii si in mintea mea sa nu mai fie nici un gand, nici macar unul.
De ce? soptiti voi...
Pentru ca acei oameni care nu au ganduri sunt fericiti.
Crezi?
Da.

Pas cu pas... Cateodata pasul e un lucru atat de greu de facut!
Trebuie sa ai curaj sa faci pasul. Trebuie sa ai putere, trebuie sa ai...credinta.
Astazi am auzit un cuvant de invatatura din care am reusit sa retin ceva: Minunea este o lucrare de restaurare, de redare a frumusetii interioare.
Dar...ce e frumusetea aceasta interioara?
E sufletul tau care trebuie sa fie frumos, e inima ta care trebuie sa fie curata, e mintea ta care trebuie sa fie fara ganduri desarte. Aceasta presupune frumusetea interioara. O avem? Nu.
De ce? ma intrebati voi.
Simplu pentru ca nu o mai avem. Ca nu ne straduim, ca nu mai vrem sa fim buni, pentru ca ne laudam ca suntem rai, ne laudam cu rautatea noastra! Pare ciudat, nu?
Da, cinic! o sa soptiti voi.
Cinic...Eu, eu vreau sa-mi gasesc acea frumusete interioara, eu vreau sa devin vechea eu! Ma straduiesc pentru asta: imi opresc gandurile, imi opresc revolta, imi cenzurez mintea, imi curat inima, pentru ca dorinta mea e atat de simpla.
Ce dorinta ai, soptiti voi...
E simpla...e echilibrul moral. E puterea mea de a zambi, de a privi in ochi oamenii, de a vorbi linistita cu orice om fara sa fiu judecata in vreun fel, de a rade din toata inima cand imi aduc aminte de ceva petrecut in urma cu cativa ani, de a admira in liniste totul din jurul meu...de a-mi imbratisa...

Ieri am avut un ajutor, un ucenic simpatic pasionat de fotografie, asa ca o sa va arat o fotografie realizata si semnata de el! Sper sa vedeti talentul, pentru ca eu il vad!

Va imbratisez de aici din orasul acesta de poveste si ma pregatesc sa plec la pas...
Pas cu pas...
Gand cu gand...
Pas cu pas...
Inima...
Mintea...
Pas cu pas...
Sufletul...
Si  ZAMBET!!!!
Deci: Zambet larg pe fata mea de pe care a disparut tristetea si LA  PAS!!!!!!

Si normal...o fotografie a mea pentru voi toti!