Tehnologie Amară

U neori e nevoie de liniște ca să auzi cuvintele, ca să vezi stelele, ca să zâmbești fericirii! Fata cu flori în păr oare dispare? Se maturizează în gândire? Sau pur și simplu trece la un alt nivel? S tau și privesc spre voi cu zâmbetul pe buze și nu știu ce să vă răspund. Mă uit în sufletul meu și văd liniștea! Doamne, cât am așteptat acest moment! Mă uit cu uimire în jurul meu și văd că totul este la loc, doar sufletul meu călătorește în cuvintele rămase nerostite, fără ură, fără tristețe, fără resentimente. E xistă momente când un eveniment te pune la pământ, dar ai puterea de a te ridica și a lupta. Tu, singur. Cu groază la început. Cu disperare, Cu furie oarbă, Cu tristețe... A poi înveți să mergi singur, Să rezolvi problemele una câte una, Să plângi pentru fiecare clipă care ți-o oferi ție, Să lăcrimezi pentru zâmbetul fericit pe chipul ființelor dragi, care zâmbesc când văd că ești mai liniștit, Să simți că viața, chiar dacă este cumplit de crudă, merită tr

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Primăvara e aici! În iarba care e tot mai verde pe zi ce trece, în mugurii copacilor care stau să pleznească, în ciripitul păsărilor. În sufletul nostru mângâiat de adierea vântului călduț, de aerul plin de parfumul florilor de primăvară. Nori răzleți se văd pe cerul de un albastru ireal. P rivesc spre dealurile mele dragi, spre bătrânul meu lac căruia i-am șoptit în ultimii ani toate bucuriile și necazurile mele. Privesc și nu mă mai satur! Aștept cu nerăbdare ca pământul să se încălzească sub razele tot mai puternice ale soarelui să umblu desculță prin iarbă. Să simt pământul. Să simt energia pozitivă. Să descarc toată energia negativă acumulată în decursul iernii. Să-mi umplu sufletul de bucurie,să arunc tristețea departe. Fericirea să-mi cuprindă inima și în pași de vals să-mi simt fiecare gând. S ă speri e spectaculos, să vrei să schimbi ceva din tine e greu, să vrei să schimbi ceea ce este în jurul tău e aproape imp

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg pe chip. Cuvintele pot să te facă fericit. Iar fericirea aceasta nu are seamăn. M -am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor. Ce mi-aș dori să văd? Tablourile! ziceți voi, râzând. Poate, vă răspund eu, gânditoate. Poate. Dar nu cred că ar fi prima opțiune. Cred că mi-aș dori să văd culorile. S ă observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză. Uneori nu finalitatea e importantă ci munca aceea făcută pas cu pas. Transpunerea în lucru, ideile care-ți curg în mâni, în degete... Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare. Culori care te înseninează și-ți luminează mintea și inima. Culori care te întristează și-ți redau omenia din tine. Culori care te duc de fapt la sentimente, trăiri, stări. F elul în care lucreză artistul mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier. Omul din spatele pânzei, omu

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate și multă fericire. Uneori clipele sunt așa de simple, dar atât de încărcate de fericire, încât nu reușești să exprimi în cuvinte încărcătura emoțională. Mi-am dorit de mult această fericire și iată, e primul an în care o am! Liniștea sufletească e poate cea mai importantă. Bucuria picurată în inimă este un dar de neprețuit. Pentru aceasta trebuie să mulțumesc fiului meu, fiicei mele și fericirii mele! C e e viitorul? E ceea ce ne imaginăm, ceea ce ne dorim să se întâmple în viața noastră, ceea ce vrem să trăim. Sau putem spune: e ceea ce vom trăi, ce se va întâmpla în viața noastră la un moment dat. Firul acesta dintre trecut-prezent-viitor este așa de subțire încât totul trece dintr-un registru în altul în fiecare clipă. Cum să explic, acum când scriu este prezent, clipa care vine este viitorul. Dar peste o clipă, deja am un trecut, trăiesc clipa viitorului, în prezent și aștept o altă clipă a viitorului! Uite așa vi

U neori cădem în propria disperare și ne plângem de milă. Nu o facem conștient, ci mintea noastră trebuie să se reverse, gândurile țâșneasc asemenea izvorului din piatră la atingerea lui Moise. Pur și simplu este nevoie să spunem ceea ce simțim în momentul acela. Chiar dacă unii din jurul tău percep acest lucru ca o plângere de milă, e doar o ironie pe care vrei cu adevărat să o scoți în evidență. O ironie tristă, cei drept, dar e o ironie. A m învățat deja că nimic nu e corect în viața aceasta. De fiecare dată când ai impresia că ai totul, de fapt nu ai nimic. De fiecare dată când nu ai nimic, ai de fapt Totul! M ă uit cu tristețe la cei care mi-au făcut rău în anumite momente ale vieții. Suferă. Nu din cauza mea. Din cauza egoismului lor. Pentru că nu au căutat să vadă dincolo de ei, de sufletul și inima lor. M ă întreb încă, deși știu răspunsul, o relație se poate baza pe egoism? Adică în relație mă gândesc numai la propria persoană? Să-mi fie mie bine și restul nu contea

M i-am prins flori în păr și fluturi în suflet și zâmbesc spre voi cu bunătate și tristețe. Știu, știu o să mă întrebați de ce tristețe! Păi.. E greu de explicat. E greu de înțeles chiar și de către mine! Așa că, mi-am propus să las tristețea pentru cinci minute într-un colț al inimii mele și să vorbesc cu voi! Da, da...scrisul meu e un mod de a povesti cu voi! V -am prezentat o carte interesantă de citit acum două zile. Normal că trebuie să vă prezint foarte pe scurt și continuarea. Dar să știți că am ales la întâmplare, din dorința de a cunoaște alt scriitor, pentru că m-am împotmolit la ultima carte pe care am achiziționat-o al lui Haruki Murakami , Underground . Îmi place atât de mult cum scrie, dar aici nu am putut să trec de 50 de pagini. Cum să vă spun, am înțeles că este prezentat un atentat, dar nu pricep de ce ar trebui să prezinți o mulțime de oameni cu trăirile lor din acel moment. Disperarea oamenilor, lipsa de ajutor și de compasiune cumva șochează. Două lumi, u

M i-am prins flori în păr și zâmbesc spre voi. Astăzi a fost o zi plină de provocări, dar cumva le-am depășit și sentimentul acela al liniștii și împlinirii îmi umple sufletul. Iar când sunt așa, inevitabil trebuie să scriu. Așa cum v-am obișnuit deja! Nu scăpați voi așa de ușor de mine!!! V ă propun în seara aceasta o seară de lectură, pentru că de mult nu am mai prezentat cărți. Să fim bine înțeleși eu am citit mereu, doar că nu am avut timp să vă prezint cărțile citite!!! ( Râd așa din tot sufletul pentru că în urmă cu câteva zile am fost certată că nu știu să iau altceva decât cărți, cărți...Păi ce să fac dacă e plăcerea mea nevinovată!!!) P entru că suntem într-o perioadă a iubirii, a venirii primăverii m-am gândit eu, în înțelepciunea mea mare, să îmi achiziționez câteva cărți de dragoste. Da, da știu! Mustăciți deja și vă dați coate, dar așa am simțit și asta am făcut! Și nu regret pentru că am descoperit o scriitoare talentată. Dar să vă spun despre cine e vorba!!!

Mi-am prins flori de primăvară în păr și zâmbesc spre voi cu bunătate, liniște și fericire. Viață, viață... Sunt doi ani de când povestea scrisului a prins viață! Trebuie să mulțumesc pentru asta prietenilor mei buni, de suflet care au avut încredere în mine, care la momentul acela, în care sufletul meu a fost zdrobit, mi-au arătat că scrisul e talentul meu. Ei mi-au dat atunci, în momentele acelea în care am simțit că pământul fuge de sub picioarele mele, mi-au dat aripi de înger! Ca să zbor în scris! Libertatea întotdeauna este presărată cu lacrimi. Indiferent ce fel de libertate e! Pentru libertate de gândire, de simțire... lupți, lupți cu tot sufletul, cu inima, cu sufletul. Înfrunți pe toți din jurul tău, înfrunți lumea! Nu este ceva ușor, să fim bine înțeleși, dar ce este ușor în viața asta! Când suntem mici ne imaginăm că atunci când suntem mari, adulți, vom avea o viață ca în povești. Nimeni și nimic nu ne învață că e așa de rar să se întâmple asta! Speranța, înc