Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta multumire

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...

Abundență

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi visătoare. Am rămas cu gândul în căutarea împlinirii și a abundenței în viață. Comic este că atunci când reușim să aducem abundență în viața noastră, nu știm să ne bucurăm de ea. Ne dorim și mai mult, nu suntem mulțumiți, avem impresia că mai trebuie ceva... M ă gândeam astăzi că viața este așa de scurtă. Astăzi ești, mâine...cine știe. Întrebarea este ce lăsăm după noi: Bunuri materiale? Copii fericiți, capabili să depășească fiecare obstacol al vieții? D ouă întrebări dureroase pentru mine, dar cred că și pentru întreaga societate în care trăim. De ce? Păi să vedem. Vrem bunuri materiale, muncim zi lumină, în cel mai bun caz în țara aceasta minunată, în cel mai rău caz în țări străine. Dacă plecăm să câștigăm bani lăsăm acasă copii și nevasta, cum mi s-a întâmplat mie. Greu și într-o parte, dar și în cealaltă. Despărțirea e grea, copii scapă de sub controlul părinților și uite așa un cerc vicios, care sigur nu duce spre abunde...

Gânduri de mulțumire

Aș vrea să fiu...Vântul! Cuvinte care au ridicat sprâncene, care au adus zâmbete ironice pe chipul celor din jurul meu, care au lăsat cu gura căscată pe unii. Nici acum nu știu de ce atunci am răspuns așa. Fiecare om din jurul meu a dat câte un răspuns inteligent, eu am venit cu un răspuns trăsnit! U nul dintre domnii care erau prezenți s-a uitat la mine și mi-a spus zâmbind: "Vântul se poate transforma  în furtună!" Am râs și i-am răspuns: "Câteodată sunt...Furtună!" Astăzi aș vrea să fiu furtună. Să distrug totul în jurul meu, să mătur tot din calea mea, să rup în mii de părți toată viața mea și să distrug fiecare amintire a ultimilor 20 de ani. Dacă aș putea, Doamne dacă aș putea! Aș vrea să fiu furtună. O furtună care izbucnește din senin, care ia totul prin surprindere și pleacă tot la pământ. Dacă aș putea... V edeți voi, uneori dorințele noastre nu se pot împlini. Pentru că suntem nerealiști atunci când formulăm cererea. Eu nu am cum să fiu Furtună...

Suflet înghețat

<<Durerea îți întunecă mintea, îți taie respirația, te lasă fără suflu.   Strângi pumnii în disperare și nu lași lacrimile să curgă... Îți repeți iarăși și iarăși: Nu este corect, nu este corect... Privești în față pe cei care încearcă cu disperare să te facă să crezi că ești altă persoană, nu pleci capul. În durerea care-ți inundă ființa lacrimile se preling pe fața ta, însă rămâi cu privirea în față, nemișcată ca un brad în fața furtunii.  Nedreptate dusă la extremă... Sufletul se strânge asemeni unui copil care se ghemuiește lângă mama, așteptând să fie luat în brațe. Doar că sufletul rămâne singur, fără mângâiere. Îți duci mâinile la urechi ca să nu mai auzi, însă cuvintele răzbat dincolo de palme și inevitabil sufletul saltă convulsiv la fiecare atingere. Plângi.  Plângi așa cum nu ai mai plâns de când erai doar un copil și bunica ți-a omorât copilăria spunându-ți că tatăl tău nu mai e.  Plângi pentru tot, pentru toți, pentru tine, pentru ...

Surprizele toamnei..

Cu pași mărunți dar siguri, ajung la cinci luni de activitate. Mie sincer nu îmi vine să cred, e visul meu de ani de zile. Astăzi am râs singură pentru că mi-am dorit așa de mult să scriu și ani de zile nu am făcut-o, iar astăzi am al doilea blog! Viața aceasta plină de surprize frumoase! M-am maturizat e sigur lucrul acesta, am realizat cât de valoroasă este viața pentru oameni, am realizat cât de important este să poți să-ți strângi copilul la piept, am realizat cât de mare poate fi o durere sufletească...Dar în același timp sufletul, inima, mintea mea s-au întărit, s-au transformat. Sunt tot eu, dar mult mai determinată în tot ceea ce fac! Uneori mă surprind pe mine cu rândurile mele... E ceea ce simt, sau am simțit, sau voi simții, transpus în cuvinte. Poate de aceea impresionează. Nu știu. Scrisul a devenit ceva...ușor, plăcut și necesar. Nu-mi găsesc locul dacă nu aștern cuvintele pe hârtie. Astăzi am ceva deosebit pentru voi...din capitolul 4 al cărții mele: "Călăt...

Iubire...in alb si negru!

Sunt asa de obosita, dar trebuie sa scriu pentru ca astazi s-a incheiat aventura mea in orasul de poveste. Ai atatea de vazut incat nu iti ajung cateva zile, dar pentru mine e suficient. Priviti una din portile cetatii pe care am vazut-o ieri. Cuvintele cred eu sunt de prisos. Ziua am inceput-o intr-unul din cartierele orasului, unde am descoperit o biserica atat de frumoasa. Cand am intrat am avut imediat sentimentul de acasa, sentimentul acela al regasirii mele... Am surprins pentru voi imaginea din exterior, asa cum pot cu telefonul meu drag.  Doar acum in ceas de noapte mi-am dat seama cat de frumoasa e imaginea. Surprinzator sau nu, soarele e acolo strajuind acel lacas minunat cu oameni deosebit de prietenosi si amabili. La pas vioi am strabatut drumul cetatii si am gasit locuri pline de istorie, locuri frumoase... Uneori e nevoie de o astfel de iesire ca sa te regasesti pe tine. Am avut si aventuri pentru ca altfel nu as mai fi eu, dar toate ...

La pas prin Kronstadt...

De patru luni aud de la toti prietenii mei expresia:                                      Pas cu pas inainte! Ei au vrut sa-mi spuna ca viata merge inainte si eu nu mai pot da timpul inapoi, dar eu acum am luat expresia mot a mot. Asa ca...am plecat sa cutreier tara mea la pas! Prima oprire: Brasov! Cetatea Brasovului pe care am descoperit ca nu pot sa o  vizitez pentru ca a fost cumparata! Am privit-o doar de jos din oras si am admirat zidurile puternice construite in timpuri de demult cu un scop bine determinat, intr-o pozitie inalta ca sa se poata vedea in zare. Acesta a fost primul lucru care mi-a lasat un gust amar pentru ca alte cetati: Rasnov, Rupea, Sighisoara...se pot vizita si simti asa farmecul desavarsit al lor... Dar...e tara mea! Asa ca la pas prin frumosul oras in compania atat de placuta a prietenilor mei, am vizitat rand pe rand catedrale vechi, am admira...

Chip de sfântă...

Am lipsit câteva zile...așa câteodată totul în jur o ia razna și oricât îți dorești să faci un lucru parcă nu-ți iasă. Sunt încă la cântecul meu, cel al firului de iarbă, pe care-l repet în fiecare zi, dar încă nu am trăirea! Ce să fac! Dar mă străduiesc. I-am spus unei prietene că trebuie să-l asculte ca să înțeleagă ce am scris și...a ascultat. Mi-a dat dreptate. Cântecul se numește "Firule, măi fir de iarbă". Încercați! V-am mai spus, sigur mă repet, dar nu pot să nu o fac. În jurul meu am oameni extraordinari, care mă susțin și care îmi dau încredere în mine. Scrisul e modul meu de a rezona cu ceea ce mă înconjoară, e modul meu de a simți, e trăirea mea proprie, dar și a personajelor... Scrisul e fericirea mea! Primele mele scrieri pe care le-am dedicat soțului meu au fost poate, din punctul meu de vedere, cele mai frumoase...poate pentru că acolo am simțit fiorul... Astăzi voi încerca ( am emoții, sincer!), voi încerca să scriu pentru o persoană specială... De ce?...

VISUL MEU...

V-ați dorit vreodată ceva atât de mult încât vă gândiți mereu și mereu acolo? Eu da. De câțiva ani mă gândesc să scriu. Eram așa de convinsă că trebuie să scriu încât am rugat o mulțime de persoane să mă ajute să-mi împlinesc visul. Se uitau la mine, cam așa: vai săraca... Cel mai greu a fost că nici cel mai apropiat om nu a crezut nici o clipă în VISUL meu. A râs de mine și permanent mi-a spus că...nu voi putea face asta. Și... am renunțat de fiecare dată la VISUL meu... Timpul a trecut, dar în mintea mea a rămas ideea fixă că trebuie să scriu, că precis cei care vor citi se vor regăsi în cuvintele mele și vor învăța să nu facă aceleași greșeli ca mine. La sfârșitul anului trecut am aflat ca am o boală autoimună. A fost, ziceam eu atunci, picătura care a umplut paharul. Habar nu aveam că viața o să-mi dea ...mai mult. Dar să revenim, când am aflat pentru mine, care mă plângeam de o bună perioadă de timp că am ceva ( și nu mă credea nimeni!) a fost ca un trăznet. Atunci am real...

Povestea iubirii...

Vă vine câteodată să vă dați palme și să spuneți: Doamne dar câtă prostie a fost în capul meu! Cum am putut să-l cred? Mie acum chiar îmi vine! Uite! o să ziceți, apare revolta! O, da... Revolta mea, dar tot slabă de tot. Așa sunt eu, un om care a încercat permanent  să găsesc scuze tuturor fără să țin cont de persoana mea. Să nu faceți ca mine. Nu. Să strigați, să nu vă lăsați în fața nimănui. E dreptul vostru! O să râdeți acum și o să ziceți că devin o luptătoare pentru drepturile  femeilor! Și? O femeie trebuie să fie pentru un bărbat adevărat raza lui de soare.  E cea care încălzește căsnicia, este aceea care dă farmec și culoare, este  simțirea, este sufletul, este cea care dă VIAȚĂ! Ea trebuie prețuită, trebuie ajutată, sprijinită pentru că doar așa relația poate să se întrepătrundă, să prindă viață, să devină Una. Fiecare om bărbat sau femeie trebuie să-l prețuiască pe cel de lângă el. E obligatoriu. Să găsească puncte comune în care să...

Inima mea...cu dragoste!

E târziu și sunt tare obosită...am avut o zi plină de activitate intensă, dar sunt așa de mulțumită! De ce? o să mă întrebați. Tu ești cam...tare supărată în ultima vreme! Da. Sunt tristă și nimeni nu-mi poate lua această tristețe...e acolo și o să rămână pentru o vreme. Dar sunt mulțumită de MINE!!! Sentimenul acesta e minunat! Cu adevărat minunat. De ce? vă veți mira voi...de ce? Pentru că e minunat atunci când îți dai seama că poți să faci un lucru. Că ești bun. Că reușești, TU doar TU singur! Ești copil? veți râde voi. Da. Sunt un copil mare! Sunt un copil care descoperă lumea, care face greșeli și învață din ele, care face lucruri bune și e mulțumit de el, care zâmbește, care râde. Doamne, cât de dor mi-a fost de copilul acesta din mine! Sunt EU. Sunt eu așa cum mă știu de o viață. Eu...așa cum îmi place să fiu. Cu speranțe, cu optimism, cu putere de muncă! EU! Dar nu ai fost tu până acum? mă veți întreba nedumeriți. Nu. Nu am mai fost eu. Am fost ceea ce a vru...