Mă încăpățânez să rămân calmă... Nimeni din jurul meu nu înțelege de ce sunt calmă, ar trebui să strig, să sparg totul, să dărâm tot, să țip până când nu aș mai avea voce... O reacție normală, dar...nu pot! Nu pot! Am avut o ieșire de genul acesta, o ieșire de zece minute! Un minut pentru fiecare din cei zece ani în care am simțit prezența...ei! Clipe de disperare...au fost multe, nenumărate. clipe când mă întrebam dacă am ceva, dacă greșesc cu ceva, dacă pot să fac ceva pentru a schimba ceva, dacă muncesc mai mult...o să fie bine! M-am încăpățânat așa de tare că am uitat de mine, de ce îmi doream eu cu adevărat și am luptat cu toată ființa mea, cu toată energia unui om pentru ....familia mea! Sunt convinsă că asta doare cel mai rău...că se distruge ideea de familie...Dar dacă ea nu mai e de atâta timp? Familia...ciudat eu vorbesc tuturor despre familie, despre importanța familiei în societate, despre dragostea dintre cei doi soți, o dragoste bazată pe respect în primul rând..
Cuvinte amestecate, gânduri răsfirate și idei...în-cercate.