Tehnologie Amară

       Cine ești în lumea aceasta mare? Unde îți dorești să fii peste o clipă, o zi sau un an? Cum reușești să înfrunți fiecare zi din viață? Cu privirea plecată în înfrigurarea sufletului sau zâmbind senin spre cerul îmbujorat al dimineții?      Cine ești tu? În mulțimea destinelor ne pierdem, ne micșorăm până la un fir de suflet tremurat. Cum îți învingi teama de nou și răzbați deasupra inimii? Încredere înzecită în gândul tău răzleț, care străbate nemărginirea lumii.      Cine este el? Fantasmă a proprilor emoții, trăiri agățate în gânduri deșirate pe covorul vieții. Idei risipite în vântul primăvăratec, idei cu sens și fără sens, în îngemănare absurdă a senzațiilor, a simțirii, a trăirii la limită. Cu sens. Fără. Azi. Ieri. Mâine.      Cine suntem noi? Suflete îngemănate în dureri neștiute, în speranțe deșarte, în inimi pustiite de doruri nenumărate. Un gând, o idee încrezătoare, aducătoare de speranțe. Împărtășite...

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu. A m lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „ Of, iarăși ai uitat de blog!” U n alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți 😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaip...

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate. Fiecare clipă trebuie trăită. Simțită. Nu contează dacă ești supărat sau bucuros, ci doar să vezi la finalul zilei că nu a trecut timpul pe lângă tine. Să-ți faci o analiză sinceră a tuturor momentelor din ziua respectivă și să-ți spui: e ok, astăzi nu am trăit degeaba. Astăzi a fost o zi minunată. P rivesc în jurul meu cu îngrijorare. Oamenii nu mai au timp de a privi, de a glumi și de a se uita unul în ochii celuilalt. Suntem parcă într-un iureș nebun și uităm să râdem. Nu numai voi, ci și eu. Îmi propun să zâmbesc și să văd numai ce este frumos și bine, dar deseori acest lucru nu se întâmplă. Din diverse motive. Nici nu mai contează care. Dacă le enumăr caut justificări și nu vreau asta. A m ascultat zilele trecute o melodie superbă care se numește, dacă nu mă înșel cumva, Lumina. Versurile mi-au plăcut foarte mult: Nu ne naștem bătrâni... Și m-am gândit la bătânețe. Nu ne naștem bătrâni, dar ne simțim bătrâni,...

M i-am presarat flori în suflet și m-am întrebat: Cine ești Tu? Cine sunt Eu? Am privit cu emoție fiecare detaliu al zâmbetului tău... Mi-am zâmbit încântată de ideea trăznită, care mi-a fulgerat sufletul: O să aflu, cine ești Tu! A m adunat florile din sufletul meu și le-am așezat cu grijă în grădina minții mele, ca să le păstrez spre veșnicie. Gândurile nebune au luat-o razna, inima a început să bată bezmetică, și mintea...mintea întreba în șoaptă: Cine ești Tu? Mi-am oglindit privirea în privirea ta și m-am topit în noianul sentimentelor... O să aflu! Cine ești...Tu! A m mângâiat fiecare petală a florilor risipite prin mintea și sufletul meu și am zâmbit , căci amintirea zâmbetului, a privirii, a speranței m-a făcut să tremur de emoție. Cine ești Tu? Eu...cine sunt? M i-am potolit inima, nebuna, să mai simtă! Mi-am certat mintea să uite zâmbetul tău. Mi-am zdrobit sentimentele unul câte unul, ca să uit. Dar...gândul îngână tainic: Cine ești Tu? A m tunat și am ...

E moția revederii este atât de adâncă încât de cele mai multe ori rămânem fără cuvinte. Privim, privim așa cu intensitatea sufletului și încercăm să ne bucurăm inima pentru câteva clipe. Știm că nimic nu poate schimba drumul ales în viață, dar întrebarea rămâne cumva suspendată în minte: Dacă totul era altfel? Înveți însă să treci peste durere, să privești înainte să vezi stelele de pe cer și să crezi că ziua de mâine îți poate aduce bucurie, fericire și împlinire. A stăzi privesc cu tristețe spre voi. Mă uit spre flori, dar nu am puterea de a mi le prinde în păr... Aș vrea să plâng, dar nu mai am lacrimi, Aș vrea să urlu, dar nu mai am voce, Aș vrea să alerg, așa de nervi, dar nu am putere. Privesc, privesc spre cei din jurul meu și nu văd nimic, Ascult ce se vorbește, dar nu înțeleg, Simt că trec prin viață ca într-un vis. Î nchid ochii și încerc să-mi imaginez o lume frumoasă, fără ură, fără minciună, fără răutate. Deschid ochii plini de lacrimi fierbinți și îmi șoptes...

U neori sunt uimită cum pot influența gândirea oamenilor. Cuvintele mele au ceva...magic! Sunt tareee modestă. Ce să-i faci, asta sunt. C ând am început să scriu aveam în minte o poveste în timp real. Apoi, m-am oprit. Am avut senzația stranie că tot ce scriu inspiră pe alții. Astăzi mi-am dat seama că povestea întreagă este în degetele mele, doar eu pot să-i dau viață, doar eu pot însufleții personajele mele. Aya este personajul meu feminin. Povestea ei este...în mintea mea! Normal. În fine, când scriu despre Aya să știți că sunt mici fragmente din cartea mea. Sunt așteptate aceste fragmente, văd și eu din felul în care se citesc. Sunt modestă. Chiar sunt. (râd) A devărul e că sunt într-o căutare permanentă, a mea. Îmbin două lucruri care-mi sunt dragi. Scriu și fac poze. Majoritatea sunt pozele mele. Învăț din greșeli, caut să-mi depășesc limitele și nu mă las, chiar dacă unii asta așteaptă. Dacă eu singură văd o evoluție, înseamnă că e. Eu sunt cel mai aspru critic al...