Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2019

Frica

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu interes. Mă întreb de câteva zile dacă totuși cuvintele mele schimbă destine. Poate...cine știe. (Vă salut doamnelor😎.) Astăzi aleg să vorbesc despre o temă dureroasă pentru mine: Frica. Frica e ceva îngrozitor. Mă gândeam astăzi că atunci când frica îți cuprinde sufletul mintea "paralizează". Nu poți gândi, nu poți să te miști,  nu reușești să faci nimic. E momentul acela care ai impresia că nu se mai termină. Cum putem depăși frica? Cu multă răbdare,  cu iubire,  cu incredere. Trebuie să-ți câștigi încrederea în tine. Dacă mi-a fost frică? Da. Dacă am trecut peste ea? Da. Uneori revine,  dar sunt capabilă să o stăpânesc. E nevoie de exercițiu. Totul se învață. Să trăiești singur, să trăiești în doi. Să îți depășești limitele. Să vezi viața mai frumoasă. Să ai încredere în oameni. Nimic nu e ușor.  Mai ales pentru cineva care a trăit experiență unei despărțiri urâte. Trebuie însă să depășim momentul

Oameni...

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate. Fiecare clipă trebuie trăită. Simțită. Nu contează dacă ești supărat sau bucuros, ci doar să vezi la finalul zilei că nu a trecut timpul pe lângă tine. Să-ți faci o analiză sinceră a tuturor momentelor din ziua respectivă și să-ți spui: e ok, astăzi nu am trăit degeaba. Astăzi a fost o zi minunată. P rivesc în jurul meu cu îngrijorare. Oamenii nu mai au timp de a privi, de a glumi și de a se uita unul în ochii celuilalt. Suntem parcă într-un iureș nebun și uităm să râdem. Nu numai voi, ci și eu. Îmi propun să zâmbesc și să văd numai ce este frumos și bine, dar deseori acest lucru nu se întâmplă. Din diverse motive. Nici nu mai contează care. Dacă le enumăr caut justificări și nu vreau asta. A m ascultat zilele trecute o melodie superbă care se numește, dacă nu mă înșel cumva, Lumina. Versurile mi-au plăcut foarte mult: Nu ne naștem bătrâni... Și m-am gândit la bătânețe. Nu ne naștem bătrâni, dar ne simțim bătrâni,

Liniștea

Mi -am prins flori în păr și privesc spre voi cu multă liniște. E timpul liniștii mele! Îmi vine să râd, nu întrebați de ce. Oricum vă spun. Liniștea aceasta am căutat-o de mult, mult timp și cumva "hoața" s-a ascuns de mine. Astăzi însă mi-am dat seama, așa într-o străfulgerare a minții, că liniștea este acolo in sufletul fiecăruia, doar trebuie să o aducem la suprafață. De ce nu facem asta? Păi ia să mă gândesc... Poate pentru că nu avem timp, sau nu ne dăm timp, ori pur si simplu intram în viața ca într-o mașină de spălat și ne tot invârtim de suntem mereu amețiți. Poate... Cred însă că grijile " ne distrug" liniștea. Grija pentru familie. Grija pentru serviciu. Grija zilei de mâine. Grija si iarăși grija. Exasperant, frustrant, greu de digerat. Cum să fii linistit dacă în jurul tău e agitație? Poți? Agitația se transmite.  Știați? Exemplul cel mai simplu e prima perioadă de viață a bebelusului. Dacă simte agitație, e gata zarva. Păi nu-l mai opre

Iubire

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu fericire. Nimic nu se compara cu sentimentul fericirii. Aripi de vis! Bucurie. Zâmbet. Poveste multă. Cuvintele... Astăzi? Mai puține. O îmbrățișare cât o mie de cuvinte. Pentru voi,       T.A.

Punct și de la capăt

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate. Uneori, se pare, supăr pe toată lumea. Mă întreb dacă fac asta intenționat. Nu. Nu eu supăr. Realitatea supără. Adevărul doare. Adevărul spus în fața cuiva, fără menajamente, e mai cumplit decât orice. De ce? Pentru că oamenii preferă să le spui adevărul așa pe ocolite, sau doar frânturi, ca să poată "duce". Să menajezi sentimentele celor din jur în defavoarea ta. Asta vor. P rivesc cu bunătate spre voi, dar adevărul e tot acela, nu pot să-l schimb, nu-mi doresc să-l schimb. Adevăr și atât. Viața asta ciudată m-a învățat să privesc omul în ochi și să-i spun ce simt chiar dacă nu-i place, să-mi expun punctul de vedere chiar dacă supără, să fiu Eu. Dacă greșesc, e vina mea. Responsabilitatea mea. Mă judec cu extremă seriozitate, dar în același timp aștept foarte multe de la cei din jurul meu. Punct și de la capăt! A m spus asta de nenumărate ori și probabil o să mai repet: scrisul e pasiunea mea. D

Emoții. Trăiri. Sentimente

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate. Viața aceasta ciudată. Fiecare zi cu noi provocări. Cred că sufletul omului este supus permanent unei avalanșe de sentimente, emoții care se revarsă în valuri, valuri. Uneori nu mai putem respira, pentru că vine valul următor și te izbește cu atâta furie încât ești incapabil să te ridici. Faci totuși eforturi enorme de a ieși din marea vieții și a căuta un loc de odihnă pentru minte și suflet. Știu că pentru unii mintea și sufletul sunt în același loc, dar cumva suflarea aceea mică, suflet, este pentru mine undeva în ființa noastră și se mișcă asemeni unei pâlpâieli de foc care răsare într-un loc, apoi în altul. Puțin în minte, puțin în inima, puțin în stomac...în rărunchi spun unii învățați, deși nu am înțeles prea bine unde sunt rărunchii. E moțiile sunt atât de puternice uneori încât nu suntem în stare să spunem un cuvânt. Cum să le gestionăm? În mod normal nu ar trebui să ne facem griji, omul este complet capabil s

Seara de lectură-Markus Zusak

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu seninătate. Dacă în zilele trecute îmi doream atât de mult să citesc, mi-am zis eu...ce mă reține? O grămadă de lucruri care trebuie făcute urgent pentru serviciu? Cam da. Dar aceste lucruri sunt permanente. Nu se termină niciodată. În fiecare zi ne bombardează cu altceva, specific țării noastre unde totul și toate au luat-o razna. Așa că...mi-am luat cartea la care tot trăgeam cu ochiul de vreo lună jumătate. Și am citit. Nu mi-a mai trebuit mâncare. Am uitat de tot. M-am adâncit în lectură, în poveste până când mi-am dat seama că mai există cineva lângă mine care așteaptă mâncare. Ș tiți deja cei care-mi citiți blogul că îmi place să citesc cărțile noi apărute. În vară mi-am făcut un cadou și am achiziționat cărțile lui Markus Zusak . La vremea aceea i se făcea reclamă cărții Podul de lut . Simpatic a fost că după ce mi-am cumpărat toate cele trei cărți am mai primit un exemplar din Podul de lut. M-am bucurat ca un copil, pentru

Încă o zi

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bucurie. Viața e ciudată. În fiecare zi altfel. O dată ești trist, alta data ești vesel. Astăzi e puțină veselie. De ce? șoptiți voi. Pentru că am mai trecut un hop. Știți voi...e foarte greu să ieși din confortul vieții de zi cu zi. Să îți depășești limitele.  Să faci altceva. E greu să înfrunți viața de unul singur. Curios este că totdeauna mi-am dorit să fie cineva să mă ajute. Acum...nu. Pas cu pas vreau să fac lucrurile singură. De ce? ridicați voi din sprâncene. Pentru că vreau să simt că trăiesc. Simplu. Vreau să simt tristețea, bucuria, durerea, fericirea, tot. De ce? murmurați voi. Pentru că...m-am gândit așa. Dacă mâine nu mai sunt? Dacă mă duc acolo sus și nu stiu ce să spun, pentru că nu am ce să spun.🙄 Atunci ce fac? Trebuie să ne depășim. Trebuie să învățăm copilul să încerce lucruri noi, să experimenteze cât mai mult, să învețe din greșeli,  să fie...el. O personalitate puternică. Cineva mi-a spus: tu eșt

Povestiri

Aya "F urie oarbă. Oricâte călătorii, oricât de mult încerc să uit, nimic  nu șterge durerea. E un vulcan. Clocotește. Distruge totul în cale". A ya privește îngândurată pe geamul murdar al bătrânului tren, care scârțâie din toate încheieturile când oprește în gară. Trebuie să coboare,  dar sufletește nu este pregătită. Nu o să fie niciodată. E acasă, dar nu mai e acasă E în locul care i-a fost drag, dar care i-a adus tristețe și durere. S e ridică. Coboară. Respiră. Oamenii se perindă pe lângă ea, dar nu poate să-și miște picioarele. A erul. Aerul o sufocă. E atât de familiar, dureros de... Destinul, își șoptește în minte. Trebuie, cugetă. E musai, zâmbește cu lacrimi în ochi. Călătoriile s-au terminat. Amintirile au revenit în forță, au spart barierele sufletului, l-au pustiit, l-au măturat asemeni unui uragan și au lăsat totul vraiște. M amă! Aya deschide ochii și privește spre ochii aceia senini și așa de dragi. Sufletul se sfarmă în mii și mii

Gând

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi, cu tristețe. De ce? Nu știu. E o tristețe dincolo de rațiune. E o simțire. E ceva ce nu pot exprima în cuvinte. Păi? spuneti voi ridicând din sprâncene. Nu știu. Chiar dacă sunt tristă am nevoie să scriu. Am nevoie de cuvinte să îmi limpezesc gândurile. Mă gândeam astăzi că mi-e dor să citesc. Am cartea pregătită, dar nu am timp. Timpul... Zboară. Vreau să ajung la concert, sau la teatru. Dar când? Mda. Poate. Uneori nu problemele noastre ne încarcă sufletul, ci necazurile celor din jur. Cât de greu. Cândva, demult, cineva neimportant, mi-a reproșat că nu pot să rezolv totul. Și acum îmi amintesc privirea mea din acel moment. Îmi venea să-i trag un pumn în ochi. Din păcate nu am făcut-o,  dar zău că merita. Nu putem rezolva totul, dar nu înseamna că nu încercăm măcar ceva. Cel mai tulburător este momentul în care aflăm că un copil este bolnav. Atunci parcă totul se prăbușește în tine, lângă tine. Ai vrea să schimbi ceva, da