Treceți la conținutul principal

Postări

Vacanță

Cât de interesant este când ajungi în concediu. Țipetele copiilor, glasurile enervate ale mamelor, berea și glumele tăticilor. Mă întreb și acum cine se odihnește cu adevărat în concediu?
Mama?
Tata?
Voi ce spuneti?

Cred, din experienta, că tata.
Daca e la mare tata își "clătește" ochii.
Și nu se agită deloc.
Dacă e la munte poate că mai face câte un grătărel și mai muncește puțin, dar nu prea mult că de, este tata!
O să spuneți că sunt nedreaptă,  dar zău că nu. Sunt un bun observator și mă pasionează comportamentul uman.

Să revin la mare...
Să vedeți și să nu credeți. Plaja românească plină ochi. Om în om.

Bun. E un moment de bucurie, normal, dar mai avem la capitolul servicii.
Aici suntem tare în urmă.
Doar că am mai văzut ceva oamenii au început să spună ce nu le place. Adică să ne înțelegem românii au ajuns să nu mai accepte orice pentru că au fost și în alte locuri unde au văzut cum trebuie să fie.
Un joc de cuvinte, îmi dau seama, dar voi cu siguranță ați înțeles esen…
Postări recente

Sibiu - orașul sufletului meu

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi.
Simplu. Fară expresie.
Nu pot zâmbi, nu pot plânge.
Evenimentele din țară nu prea îți dau voie să te bucuri.
Îmi îmbrățișez fiica permanent, o sun des, foarte des, ies și o caut ca să mă conving că e bine...
Sunt conștientă că nu sunt singură în țara aceasta care face acest lucru.
Toți procedăm la fel.
În fața unei nenorociri îți dai seama că tu ești bine, că tu ai pentru ce să te bucuri.
Dar nu poți pentru că empatizezi cu cel în durere.
Dar mergi înainte pentru că viața continuă, crudă, fără să țină seama de nici o durere, de nimeni.
Mergi înainte și atât. (E sfatul pe care mi l-au dat cei din jurul meu în ultimii doi ani. L-am urât din tot sufletul. Dar a fost ceea ce m-a determinat să zâmbesc iarăși.)

Astăzi vreau să vorbesc puțin despre orașul Sibiu, orașul sufletului meu.
Mi-am propus ca în vacanța aceasta să prezint câteva orașe din țară. Așa cum le văd eu. Am început cu Timișoara, astăzi Sibiu și dacă reușesc și Oradea. Apoi Piatra …

Rucsacul Chloe cadoul perfect

Permiteți-mi să încep cu câteva întrebări:
- Cum arată pentru voi cadoul perfect?
- De ce este important să găsim cadoul perfect?
- Cât trebuie să căutăm pentru a fi mulțumiți de alegerea noastră?

Nu știu pentru voi, dar eu sunt foarte atentă la ceea ce aleg pentru a dărui. Zâmbetul de pe chip, fericirea din privirea celui sărbătorit când primește cadoul e mulțumirea mea cea mai mare. E drept că în ultimul timp e tot mai greu să găsești cadoul ideal, dar nu imposibil.

Foarte mult timp am cumpărat o ramă foto simplă în care puneam o poză care ne amintea de un moment fericit din viața noastră, a mea și a celui sărbătorit.
Mi se părea cel mai simplu și cel mai de suflet.
Timpul acela a trecut, poate pentru că eu m-am schimbat, poate pentru că am fost nevoită să-mi schimb viața.
Știți vorba: nevoia te învață!
Ei, cam așa și cu mine. Am învățat să fac cumpărături, să mă bucur de ele, să dau cu cardul, cum îmi place mie să glumesc și să mă gândesc de fiecare dată cât de amuzantă e situația: m…

Tristețe. Furie. Revoltă

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu tristețe nemărginită.
Suntem toți în stare de șoc după ceea ce s-a întâmplat la Caracal.
Mie personal mi-au dispărut cuvintele.
Cum să exprim ce simt în cuvinte? Cum să acceptăm ideea că nu suntem protejați? Cum?
Cum să mă învăț cu ideea că trebuie să-mi educ copii să nu aibă încredere în nimeni și nimic? Să nu aștepte ajutor de la nimeni, ci să facă tot ce știu ei pentru a se salva.
Dar...cum să-i învăț să se salveze?

Mi-e groază de gândurile mele, mi-e groază de durerea, de frustrarea acelor părinți, de furia nedreptății pe care-o au în inima lor. Care e așa de justificată.
M-am uitat puțin la emisiunile TV și sincer nu am mai putut.
Sunt un om simplu și îmi dau seama că totul e greșit.
E viața unui OM!
Un copil...
Un copil care a cerut ajutorul...
Cum să nu acționezi?
Toate filmele care prezintă cazuri de acest gen spun clar că primele 24 de ore sunt cruciale, că trebuie făcut totul. Și? Și?
Că suntem în România?
Nu are sens. Sunt conv…

Timișoara-Orașul Verde

Și am plecat la drum prin țara mea minunată.
Bucuria și liniștea sufletului meu se reflectă pe chipul meu la fiecare călătorie.
Sunt fericită când călătoresc.
Simt că toată povara de pe umeri dispare și nu-mi rămâne decât seninătatea descoperirilor locurilor.

Timișoara nu a fost pe listă, dar uneori viața ne face surprize plăcute. A fost o decizie de un minut și nu regret pentru că m-am îndrăgostit de acest oraș. E atât de frumos că mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Eu!? Vă dați seama? Bună treabă! ar spune unul dintre prietenii mei.

Cu ce să încep?
Cu începutul! râdeți voi.
Oooo da! Se "pune" dacă de data aceasta vă încânt cu mai multe poze făcute de mine?
Da...da! șoptiți voi cu zâmbetul până la urechi.

Când am pășit în Piața Victoriei sau Piața Operei am rămas fără cuvinte. E imensă, e aerisită, e superbă.Copilul din mine a observat imediat străduța cochetă din apropierea Operei, cea cu umbrelele.

Imaginație și culoare!
Bucurie pe chipurile vizitatorilor.

Și tot pe această str…

Familia-leagănul educației

Muncim zi de zi, oră de oră, clipă de clipă.
Uităm de noi în desișul problemelor zilnice.
Nu avem timp nici să respirăm gândurile noastre intime.
Suntem prizonieri în viața cotidiană.
Uităm să deschidem ochii și să ne bucurăm de ceea ce este în jurul nostru.
Uităm să deschidem ochii sufletului și să lăsăm liniștea să-și facă culcuș.
Uităm de noi.
Uităm de persoana noastră în grija obsesivă față de cei din jurul nostru.
Avem impresia că toți depind de noi, că nu pot trăi fără noi, că nu se pot descurca fără mâncarea care o tot facem și dispare așa ca printr-o minune, de hainele care trebuie "livrate" fără nici o dungă, de lucrurile aranjate la centimetru în casă.

Dar câtă nevoie au de noi?
Nu au.
Vă spun eu din experiență.
Pot face și ei cel puțin 70% din aceste lucruri, dar e așa de comod dacă cineva face în locul lor.
Pot face și ei un efort pentru cea care merge la muncă și vine acasă și face iarăși muncă neplătită cu un gram de dragoste sau recunoștință.
O să-mi spuneți că…

Înțelepciunea...cireșelor

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu multă tristețe...
Viața e ciudată.
Nimic nu e corect în viața aceasta. Câștigă cel care are mai mult tupeu, cel care știe să mintă cu o sinceritate care-ți întoarce stomacul pe dos, cel care dă din coate și îi împinge pe ceilalți în prăpastie, cei care calcă totul în picioare, sau pe toți în picioare fără nici o remușcare cât de mică.
Asta e viața, asta e dreptatea...
Corect?
E cel prost!
Cel care crede cu tărie că în țara aceasta, atât de dragă, s-ar putea să se mai schimbe ceva în bine.
Că judecata e dreaptă, că oamenii au caracter, că există onoare, că există bunătate, că suntem aici...
Aici!
Aici unde strămoșii noștri erau ospitalieri, erau omenoși, erau altfel.
Da, e drept, și ei se certau pentru o brazdă de pământ. Vă aduceți aminte cu toții de Ion! Dar brazda aceea revenea celui care avea dreptate! Asta e diferența.
Astăzi?
Minciuna e ca bună ziua!

Nu mă doare atât nedreptatea, cât trădarea.
Asta doare a naibii de tare.
Curios e că…