Treceți la conținutul principal

Postări

La mulți ani!

Am revenit!
Cam greu cei drept, dar important e că sunt aici! Nu?
Între timp am sărbătorit doi ani de bloggerit. Cu gândul, că de scris...nu am avut timp!
M-am tot întrebat în perioada aceasta cum se face că nu deschid unealta de scris și să mă joc puțin. Dar mi-am dat seama că încet, dar sigur ( cum îi place fratelui meu să spună!!!) am început să fac tot felul de activități și astfel programul meu a ajuns la cote îngrijorătoare. Of! Măcar dacă aș putea afirma că merită! Dar îmi dau seama că vrând nevrând ajung iarăși în acel cerc vicios din care m-am chinuit să ies. Și cu ce efort...nu mai spun de sacrificiul uriaș...

Dar...să trecem la lucruri mai vesele, că triste slavă Domnului v-am scris destule în ultimii doi ani. Vă vine să credeți? Doi ani...Sincer, mie nu prea. Uneori deschid și citesc și spun cine este cea care tot scrie, că parcă nu sunt eu! ( râd din tot sufletul)
Apoi îmi spun: ba sunt eu!
Eu? se întreabă o voce de acolo din adâncul sufletului.
Și-mi răspund, cam așa cu …
Postări recente

Înveliș de cuvinte...

Uneori e nevoie de liniște ca să auzi cuvintele, ca să vezi stelele, ca să zâmbești fericirii!
Fata cu flori în păr oare dispare?
Se maturizează în gândire?
Sau pur și simplu trece la un alt nivel?

Stau și privesc spre voi cu zâmbetul pe buze și nu știu ce să vă răspund.
Mă uit în sufletul meu și văd liniștea!
Doamne, cât am așteptat acest moment!
Mă uit cu uimire în jurul meu și văd că totul este la loc, doar sufletul meu călătorește în cuvintele rămase nerostite, fără ură, fără tristețe, fără resentimente.

Există momente când un eveniment te pune la pământ, dar ai puterea de a te ridica și a lupta.
Tu, singur.
Cu groază la început.
Cu disperare,
Cu furie oarbă,
Cu tristețe...

Apoi înveți să mergi singur,
Să rezolvi problemele una câte una,
Să plângi pentru fiecare clipă care ți-o oferi ție,
Să lăcrimezi pentru zâmbetul fericit pe chipul ființelor dragi,
care zâmbesc când văd că ești mai liniștit,
Să simți că viața, chiar dacă este cumplit de crudă, merită trăită.

Apoi, fugi...
Fugi în d…

În ploaie...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.
Primăvara e aici! În iarba care e tot mai verde pe zi ce trece, în mugurii copacilor care stau să pleznească, în ciripitul păsărilor. În sufletul nostru mângâiat de adierea vântului călduț, de aerul plin de parfumul florilor de primăvară.
Nori răzleți se văd pe cerul de un albastru ireal.

Privesc spre dealurile mele dragi, spre bătrânul meu lac căruia i-am șoptit în ultimii ani toate bucuriile și necazurile mele. Privesc și nu mă mai satur!
Aștept cu nerăbdare ca pământul să se încălzească sub razele tot mai puternice ale soarelui să umblu desculță prin iarbă. Să simt pământul. Să simt energia pozitivă. Să descarc toată energia negativă acumulată în decursul iernii. Să-mi umplu sufletul de bucurie,să arunc tristețea departe.
Fericirea să-mi cuprindă inima și în pași de vals să-mi simt fiecare gând.

Să speri e spectaculos, să vrei să schimbi ceva din tine e greu, să vrei să schimbi ceea ce este în jurul tău e aproape imposibil.
Aproa…

Atelierul unui pictor

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet larg pe chip.
Cuvintele pot să te facă fericit.
Iar fericirea aceasta nu are seamăn.

M-am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor.
Ce mi-aș dori să văd?
Tablourile! ziceți voi, râzând.
Poate, vă răspund eu, gânditoate. Poate.
Dar nu cred că ar fi prima opțiune.
Cred că mi-aș dori să văd culorile.

Să observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză.
Uneori nu finalitatea e importantă ci munca aceea făcută pas cu pas.
Transpunerea în lucru, ideile care-ți curg în mâni, în degete...
Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare.
Culori care te înseninează și-ți luminează mintea și inima.
Culori care te întristează și-ți redau omenia din tine.
Culori care te duc de fapt la sentimente, trăiri, stări.

Felul în care lucreză artistul mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier. Omul din spatele pânzei, omul acela care pune puțin d…

În așteptarea viitorului...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate și multă fericire.
Uneori clipele sunt așa de simple, dar atât de încărcate de fericire, încât nu reușești să exprimi în cuvinte încărcătura emoțională. Mi-am dorit de mult această fericire și iată, e primul an în care o am!
Liniștea sufletească e poate cea mai importantă.
Bucuria picurată în inimă este un dar de neprețuit.
Pentru aceasta trebuie să mulțumesc fiului meu, fiicei mele și fericirii mele!

Ce e viitorul?
E ceea ce ne imaginăm, ceea ce ne dorim să se întâmple în viața noastră, ceea ce vrem să trăim.
Sau putem spune: e ceea ce vom trăi, ce se va întâmpla în viața noastră la un moment dat.
Firul acesta dintre trecut-prezent-viitor este așa de subțire încât totul trece dintr-un registru în altul în fiecare clipă.
Cum să explic, acum când scriu este prezent, clipa care vine este viitorul. Dar peste o clipă, deja am un trecut, trăiesc clipa viitorului, în prezent și aștept o altă clipă a viitorului!
Uite așa viața noastră es…

Mama

Uneori cădem în propria disperare și ne plângem de milă. Nu o facem conștient, ci mintea noastră trebuie să se reverse, gândurile țâșneasc asemenea izvorului din piatră la atingerea lui Moise. Pur și simplu este nevoie să spunem ceea ce simțim în momentul acela.
Chiar dacă unii din jurul tău percep acest lucru ca o plângere de milă, e doar o ironie pe care vrei cu adevărat să o scoți în evidență. O ironie tristă, cei drept, dar e o ironie.

Am învățat deja că nimic nu e corect în viața aceasta.
De fiecare dată când ai impresia că ai totul, de fapt nu ai nimic.
De fiecare dată când nu ai nimic, ai de fapt Totul!

Mă uit cu tristețe la cei care mi-au făcut rău în anumite momente ale vieții. Suferă. Nu din cauza mea. Din cauza egoismului lor. Pentru că nu au căutat să vadă dincolo de ei, de sufletul și inima lor.

Mă întreb încă, deși știu răspunsul, o relație se poate baza pe egoism?
Adică în relație mă gândesc numai la propria persoană?
Să-mi fie mie bine și restul nu contează?
Nu, nu cred.

Frumusețea cititului

Mi-am prins flori în păr și fluturi în suflet și zâmbesc spre voi cu bunătate și tristețe.
Știu, știu o să mă întrebați de ce tristețe!
Păi..
E greu de explicat.
E greu de înțeles chiar și de către mine! Așa că, mi-am propus să las tristețea pentru cinci minute într-un colț al inimii mele și să vorbesc cu voi!
Da, da...scrisul meu e un mod de a povesti cu voi!

V-am prezentat o carte interesantă de citit acum două zile. Normal că trebuie să vă prezint foarte pe scurt și continuarea.
Dar să știți că am ales la întâmplare, din dorința de a cunoaște alt scriitor, pentru că m-am împotmolit la ultima carte pe care am achiziționat-o al lui Haruki Murakami, Underground.
Îmi place atât de mult cum scrie, dar aici nu am putut să trec de 50 de pagini.
Cum să vă spun, am înțeles că este prezentat un atentat, dar nu pricep de ce ar trebui să prezinți o mulțime de oameni cu trăirile lor din acel moment. Disperarea oamenilor, lipsa de ajutor și de compasiune cumva șochează. Două lumi, una pe o parte …