Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2017

Aya...revoltă...

     Aya privește calmă la apa cristalină a lacului. E singură, îi place această singurătate. A devenit așa în ultimul timp momentul ei de calm, de aducere aminte, de punere în ordine a ideilor. E liniște în jur, până și vrăbiuțele dolofane se ascund de gerul de-afară...  E frig, așa de frig. Zăpada s-a așternut noaptea trecută  peste dealuri, peste brazii care străjuiesc lacul... O parte din lac e înghețat.  De dimineață a aruncat mâncare la pești, a hrănit pisicile și câinele, care s-a ascuns imediat de gerul de-afară.      S-a învelit, apoi, în pătură și sorbind cafeaua fierbinte a început să citească din...caietul ei, cu file îngălbenite de vreme... Ani de zile de când nu l-a mai deschis, dar astăzi, astăzi...e timpul! Timpul aducerii aminte, timpul privirii în trecut... *** "Viață nebună sunt supărată pe tine! Atât de supărată încât dacă aș fi râu aș ieși din matcă și aș distruge totul în cale. Dacă aș fi vânt, mi-aș întinde brațele și aș ridica tot de pe fața pă

Aripi de vis, țesute din cuvinte...

Se pare că va fost tare dor de mine! Pentru că ați citit ce am scris așa de mulți! Sunt așa de fericită că vă găsesc citind rândurile mele, nici nu știți cât de fericită! Vă salut prieteni dragi din țară, din Canada, Belgia, Austria, SUA, Ungaria,  Germania, Anglia, Olanda și din toată lumea! ( știți eu vă văd...așa șmecherește!) Știu că...sunteți acolo alături de mine și asta îmi dă aripi să scriu, asta mă face să merg mai departe! Și să știți că sunt ... puternică! Și zâmbesc, și râd, și-mi fac treaba cu plăcere și pasiune, și aduc puțină... magie în sufletele tuturor! Credința, credința e cea care ne dă aripi, e cea care ne face să fim oameni. Am citit zilele trecute primele scrieri și am găsit atâta frumusețe... Scrieri simple, dar care-mi sunt așa de dragi pentru că mi-au dat atâta încredere în mine... Aripile de vis sunt aripile țesute din cuvinte, din simțire, din suflet! Aripi de vis, un vis frumos în care bucuria se-mpletește cu bunătatea, fericirea se-mbrățișează c

Nonsens...

Trecem prin viață uneori fără să vedem nimic, fără să învățăm din greșeliile noastre...doar trecem. Uneori ne oprim privirea pe o fotografie veche și ne gândim uimiți că noi suntem în ea, că zâmbeam, că eram fericiți, că amintirea este așa de prețioasă. Rămâne însă doar o amintire... Viața, viața nu stă pe loc! Trece, trece de la noi și indiferent ce am face nu putem să o oprim. Să ne petrecem timpul cât mai frumos, să nu privim înapoi cu tristețe, ci numai cu ...bunătate. Greu sfat, primit în urmă cu șapte luni, de la un om pe care-l  văzusem în viața mea de două ori...Și totuși legat de viața mea, atât de legat! Interesant e că nici nu am știut asta până atunci! Așa că... Să ascultăm de cei care au trecut prin durerea despărțirii și să încercăm să uităm... E greu, așa de greu, dar ce este ușor în viața asta? E ușor să dai viață copiilor? E ușor să-ți porți copilul în sufletul tău? E ușor să-i ștergi lacrimile copilului tău când îi ies dinții? E ușor să stai trează noapt

Povestea..."dragului meu!"

Am lipsit, știu cam multe zile. Programul e cam așa...nebun! Dar acum sunt aici și e tot ceea ce contează. Am fost furioasă, atât de furioasă...dar a trecut. Acum sunt liniștită și încerc să văd părticica aceea bună din toată nebunia vieții: că pot gândi, că pot scrie, că pot face sport! ( Chiar îmi place să fac sport!) Ciudați sunt oamenii...foarte ciudați! Ciudați? o să întrebați voi mirați. De ce? Păi, pentru că oamenii au impresia că trebuie să te porți într-un anumit fel și dacă nu o faci, se uită așa de mirați. Păi cum ar trebui să te porți? ridicați voi din sprâncene. Păi nu prea știu, râd eu. E ciudat, dar eu trec pentru prima dată prin nebunia asta a vieții, nu știu cum ar trebui să mă port. Eu doar încerc să-mi canalizez toată puterea pe ceea ce îmi face plăcere să fac astfel încât să nu am timp să mă gândesc la nimic. Așa că...imaginați-vă...eu zâmbind, lucrând permanent de dimineața până seara! Cu zâmbetul pe buze, cu seninătate, cu bucurie, cu plăcerea de a fac

100... fire de iubire

o sută...fire multicolore de iubire în inima mea pentru tine...copile drag pentru tine...copilă dragă pentru voi...dragii mei! o sută...fire de iubire plăpândă pentru tine...sunet pentru tine...cuvântule pentru tine...literatură! o sută...fire de iubire care străbat astăzi inima mea pentru...tristețe pentru...adevăr pentru...viață! o sută...fire de iubire împletite cu suflet într-un ștergar...pentru a lua lacrimile într-un șirag...pentru a prinde momentele triste și fericite într-o scriere...pentru a nu uita! o sută...fire de iubire presărate în stelele de pe bolta cerească pentru...speranță pentru...vise! O sută... Articole împletite cu inima și sufletul, Cu mintea și lacrimile picurate din degetele mele... Pentru voi: 100! *** Fire de iubire... Gândul îmi zboară haihui. E așa o stare de bine și de mulțumire. Nu reușesc să mă opresc la ceva, ci mintea se joacă! Mintea se joacă? Ce ai mai scornit iarăși? râdeți voi. O, nimic. Doar mă joc. E așa de bin

Dansez cu inima mea...

<< Aya privește amuzantă imaginea din fața ochilor ei. E așa ciudat să-l vadă cum apare, cum se poartă, cum vorbește, cum face în așa fel încât să pară că totul e în ordine, ca și când nu s-a întâmplat nimic. Doar că...ea îl cunoaște așa de bine!  Fiecare tresărire a vocii, fiecare gând care-i trece pe chipul, care pare așa de impenetrabil pentru alți oameni...e așa de vizibil pentru ea. Zâmbește la această imagine, la tot ce se întâmplă în jurul ei pentru că ...sufletul ei este așa de ușor. Așa că trece lin pe lângă el și privește prin el, e așa ca și când nu există!  Își vede de treabă, de pasiunea ei... aceea de a schimba destine! "Viața nu e corectă, nu e dreaptă, șoptește cineva revoltat lângă ea." Râde, râde așa ca un copil de 7 ani, și se întoarce spre colega ei care strânge pumnii în semn de revoltă și îi spune râzând:  "Viața e așa cum e! Uneori Dumnezeu se joacă cu noi, dar sunt sigură că planul lui cu mine este altul. Așa că...eu nu mai sunt nici

Timp, peste timp

" Aya atinge cu degetele încet caietul atât de cunoscut...Știe fiecare cuvânt, fiecare sentiment izvorât dintr-o suferință imensă. Nu l-a deschis de foarte mult timp...timp peste timp! Atinge delicat foile îngălbenite de vreme și citește... << Viața aceasta ciudată care ne poartă în locuri necunoscute, care ne întoarce la lucruri neterminate, care ne oferă noi prilejuri de a ne descoperi. Cât de mult vrem să vedem adevărata față a unui om? Cât de mult ne dorim ca omul să fie așa cum vrem noi? Cât? Întrebări fără rost, știu. Nu pot însă să nu mi le pun, pentru că mă obsedează ideea încrederii pe care o am în oameni. Știu că nu trebuie, dar tot îmi pun sufletul la vedere.  Sunt furioasă pe mine, pe...tot. Ce pot schimba? Pe mine?  Încerc, dar nu reușesc decât să fiu eu, cea veche, care crede și mai mult în oameni, care se înconjoară de frumos, care scrie, care citește, care pictează, care cântă...eu. Cum aș putea să vă fac să înțelegeți când eu nu înțeleg. Cum aș put

Lacrimi însângerate...

" Privire-ai mută și întrebătoare-i se coboară asupra copilului cu ochii de un albastru intens.  E aproape hipnotizată de chipul drag pe care nu-l văzuse de atâta timp... Privește tristă, cu dragoste infinită și cu durere spre ființa aceea atât de dragă.  Ar vrea să-l ia în brațe, să-l strângă la piept, să-l sărute și să-i șoptească încetișor: <<E bine...e bine. Nu-i nimic...>> Dar...e tratată cu o indiferență, care-i îngheață inima și sufletul... Lacrimi însângerate se preling din ochii sufletului ei... Durere fără margini, durere insuportabilă pentru orice ființă din lumea aceasta... Chipul ei însă nu tresare, privește doar... Îl vede cum zâmbește și povestește..., ca și când totul e în regulă... DAR...picioru-i tresare într-un spasm dureros, de emoție, de durere, de nervozitate...Un lucru știut și cunoscut așa de bine de ea! <<Of! Of! Copil frumos...aș vrea să-ți iau durerea aceea ascunsă, aș vrea să sufăr și mai mult eu, aș vrea să-mi tai sufletul

Suntem praf, dar trăim!

Și acum să revenim la gânduri omenești! Hei! Ești veselă! strigați voi. Păi da! De ce nu aș fi? Astăzi a fost o zi frumoasă. Așa că...zâmbetul pe buze și...la scris! Ooo...ziceți voi mirați. Da, da...oooo! Cred că...veselia se ia! Se ia? vă strâmbați voi. Da! Se ia! În fiecare zi primesc veselia de pe chipurile lor și cumva, cumva își face loc în sufletul meu. Așa că da, sunt veselă. Sunt veselă pentru că astăzi am văzut un cer senin, de azur asemeni ochilor copilului meu. Sunt veselă...pentru că astăzi am văzut pomii cum s-au îmbrăcat straie de sărbătoare...galben, roșu, cărămiziu și încă mult, mult verde! Sunt veselă...pentru că astăzi am cântat împreună cu prietenii mei mici...și am râs cu ei, și ne-am jucat și a fost așa de bine! Sunt veselă...pentru că respir! Respiri? vă încruntați voi spre mine. Da! Respir, merg, reușesc să mănânc, zâmbesc...trăiesc! Dar...spuneți voi cu glas încet... Sunt veselă, nu vedeți?  Și trebuie să vă spun ceva să râdeți. Fiți atenți. Da

mânca-v-ar anii!

O zi de toamnă perfectă. Culorile toamnei și-au dat mâna și au desenat un peisaj de vis. E așa de frumos încât nu mai știi în ce parte să te uiți. Iar liniștea...liniștea e uimitoare! O să râdeți de mine, dar încă nu mă pot învăța cu liniștea. E așa peste puterile mele să știu că merg undeva și sunt...liniștită, mă bucur de tot ce văd și reușesc să simt fiecare lucru cu o fericire uriașă. Da, da...știm, spuneți voi amuzați. Dar ce legătură are titlul? Păi astăzi în ziua aceasta minunată, când mi-am împlinit un vis, astăzi am auzit o poveste despre unul din duhovnicii mari pe care i-a avut țara aceasta. Și aceasta era vorba lui de întâmpinare: " mânca-v-ar anii!" Mă tot gândesc... Iarăși? Când nu o faci? râdeți voi. Of! Tot timpul, râd și eu. Așa...mă gândesc, oare de ce le spunea așa oamenilor? Cum să-i mănânce anii? Adică eu cred că vrea să spună "să trăiți cât mai mult". Așa cred eu, altfel nu înțeleg de ar spune așa. Da! Probabil voia să spună să reuși

Cântece șoptite în sufletul meu...

Picătură cu picătură sunetele-mi inundă ființa. Privesc zâmbind la ochișorii micuți plini de iubire. Sunt așa de frumoși! Ridic ochii mei triști spre ei, încet cu sfială, aș vrea cumva să nu deranjez sensibilitatea acestor suflete tinere. Mă-nbăt de sunete, mă-nbăt de puritatea lor. Îmi iau puterea, forța din privirea lor, din fericirea lor gingașă, din zâmbetul acela dezarmant, din ochișorii lor minunați. Picături de iubire nevinovată se revarsă în sufletul meu chinuit și șterge durerea inimii mele, și șterge lacrimile care se revarsă în afara ființei mele. Doamne! Aș vrea să pot prinde în palmele mele fericirea, să o protejez, să o simt, să o mângâi încet și să-i cânt încetișor un cântec de jale și dor... Doamne! Aș vrea să pot țese fire de iubire spre sufletul meu... Doamne! Aș vrea să-mi reazăm fața de chipul minunat al copilului meu... Lacrimile mele se transformă în râuri și pleacă în călătoria lui..."de ce"... Dar chipurile mici, ochișorii cu steluțe î

Gospodină?

Trăim într-o lume unde parcă toate au luat-o oarecum razna. Știu, știu o să râdeți de expresia mea sau o să mă contraziceți, dar eu așa simt și nu cred că sunt singura. Uite, zilele trecute am luat taxiul și ce credeți că îmi spune domnul care conduce? Hai, uimește-ne, zâmbiți voi așa în stilul caracteristic. Păi începe să-mi spună că suntem tot mai egoiști, că nu mai există relația dintre oameni așa cum era odată, când citez: "Vecina făcea o ciorbă și te chema să mănânci!" Eu...i-am răspuns frumos cred eu, că este adevărat că suntem tot mai egoiști, dar...depinde de noi dacă ne dorim să rămânem egoiști sau să împărțim bunătatea. Și, ce credeți? Păi? ridicați voi ochii spre mine. Când am coborât mi-a mulțumit, pentru că i-am dat speranță. M-am uitat uimită la el, pentru că era una din zilele acelea grele... în care nu ai chef nici să vorbești, nici să filozofezi, dar i-am zâmbit și i-am spus simplu: "Cu plăcere". Da...te lauzi! râdeți voi. Aș vrea eu! zâmb