M i-am prins flori în păr și am privit spre voi, tristă, deosebit de tristă. Mă tot întreb de câteva zile: De ce? Dar nimeni nu-mi răspunde, toți plecă gânditori capul și se feresc să nu le văd lacrimile în colțul ochilor. Așa că întrebarea mea rămâne cumva suspendată în aer, fără răspuns. M-aș putea lăsa pradă durerii, dar ce aș rezolva? Aș putea să țip, dar ce folos? Închid tristețea în sufletul meu cu grijă și arunc cheia cât mai departe... Copilăria. .. E timpul fericirii supreme, e joaca în privire și speranța în fapte. E poate, timpul în care ai impresia că orice vis se îndeplinește. Poți crede, poți râde fără să te oprești și nimeni nu te ceartă, poți face prostii și cei mari te iartă, poți să visezi cu ochii deschiși și nimeni nu strigă la tine...că de, ești îndrăgostit! S ă ai copilărie fericită depinde în mare măsură și de părinți. Astăzi am auzit o discuție aprinsă despre unii copii din ziua de astăzi și despre părinți. Părerea nu era una foarte bună, din păcat
Cuvinte amestecate, gânduri răsfirate și idei...în-cercate.