Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2018

Copilăria

M i-am prins flori în păr și am privit spre voi, tristă, deosebit de tristă. Mă tot întreb de câteva zile: De ce? Dar nimeni nu-mi răspunde, toți plecă gânditori capul și se feresc să nu le văd lacrimile în colțul ochilor. Așa că întrebarea mea rămâne cumva suspendată în aer, fără răspuns. M-aș putea lăsa pradă durerii, dar ce aș rezolva? Aș putea să țip, dar ce folos? Închid tristețea în sufletul meu cu grijă și arunc cheia cât mai departe... Copilăria. .. E timpul fericirii supreme, e joaca în privire și speranța în fapte. E poate, timpul în care ai impresia că orice vis se îndeplinește. Poți crede, poți râde fără să te oprești și nimeni nu te ceartă, poți face prostii și cei mari te iartă, poți să visezi cu ochii deschiși și nimeni nu strigă la tine...că de, ești îndrăgostit! S ă ai copilărie fericită depinde în mare măsură și de părinți. Astăzi am auzit o discuție aprinsă despre unii copii din ziua de astăzi și despre părinți. Părerea nu era una foarte bună, din păcat

Căsuța din copac

C ât de frumos este să trăim în viața aceasta într-o lume de poveste. Să deschidem ochii și cineva să ne zâmbească, să râdem și să fim fericiți toată ziua, să uităm că există răutate și tristețe. Oare câți dintre noi își doresc ca totul să fie bine, să uite de grijile zilnice? Probabil că majoritatea. M i-aș fi dorit să pot spune că există lumea de poveste, dar nu pot. Nu există. E o lume din ce în ce mai tristă, cu oameni care muncesc până la epuizare și tot nu reușesc să-și împlinească dorințele. Pentru că ele sunt tot mai mari de la o zi la alta. Ne dorim un control așa de mare asupra vieții noastre încât uneori uităm că trăim, că existăm, că suntem ființe care au nevoie doar... de o poveste cu prietenii. V ă aduceți aminte de copilăria voastră? Simțeam că suntem în siguranță acasă, dar și pe stradă. Oriunde mergeam nu ne era teama. Acum e tot mai rău. Începem să ne temem și de umbra noastră. Poate pentru că nu mai avem încredere unul în altul sau poate, cineva vrea să ne f

Love

Î ți aduci aminte cum priveam stelele împreună? Îți aduci aminte cum ne-am ținut de mână prima dată pe malul lacului? Am știut atunci că ești sufletul meu pereche. Îți aduci aminte de primul dans când ne-am topit inimile și s-au făcut una? Îți amintești când fugeam unul după altul râzând în fericire? Am știut atunci că dragostea mea e până la cer! Î ți aduci aminte de primul zâmbet al minunii noastre? Atunci am simțit pentru prima dată că dragostea noastră e desăvârșită. Îți aduci aminte de fiecare pas pe care l-am făcut împreună, de bucuria din privirile noastre? Atunci am simțit că trăiesc cu adevărat! Îți aduci aminte? D ragostea... Dragostea te duce pe aripi de vânt, te înfășoară, te scutură și apoi îți dă drumul. Dragostea e cea care te face să suferi cel mai mult, dar nu poți renunța la ea, chiar și atunci când totul se schimbă. Dragostea te duce pe culmi ale fericirii apoi îți dă drumul și depinde de tine dacă știi să zbori sau cazi la pământ. Dragostea îți ru

Sportul, un moft sau nu?

D acă cineva îmi spunea în urmă cu un an că o să fac sport îi spuneam că e...dus! Așa cu mintea. Că visează, că vorbește de altcineva nu de mine. Nu mă vedeam deloc făcând sport. Ce să alerg... Eu? Eu nu alergam nici măcar după mijloacele de transport! Dar viața aceasta ciudată m-a determinat să fac sport. O să râdeți, dar am început să alerg de nervi! De nervi pe viața aceasta așa de nedreaptă, de supărare. Așa pur și simplu. A fost o descărcare. Îmi repetam în minte tot ce-mi venea, cele mai urâte cuvinte pe care nu le puteam rosti, că de... nu se cade. ( râd, că nici măcar în gând nu puteam rosti cuvinte foarte urâte!!!) Alergam pe bandă până simțeam că inima mea o ia razna, că nu mai pot respira... Reveneam la 6 și mergeam pe bandă până când mintea mi se limpezea, furia trecea, oboseala acumulată în câteva zile dispărea cu totul. Nu vă puteți imagina cât de bine mă simțeam. Cumva mă eliberam total de toate problemele care mă chinuiau. Eee...dar încet a început să-mi pla

The Wind...

M -am întrebat deseori dacă tot ce se întâmplă în viața aceasta e întâmplător. Nu am avut puterea și curajul să recunosc nici măcar în sinea mea că nimic nu e întâmplător, că dacă un lucru trebuie să se întâmple el cu siguranță se va întâmpla. Astăzi a fost unul din momentele acelea când am văzut cu surprindere că iarăși se așază lucrurile. E uimitor cum totul are o logică în universul acesta, dar și în universul meu, al tău...al vostru. M i-a fost foarte greu să scriu în ultimul timp. Cumva furia mi-a răscolit sufletul, mi-a întunecat cuvintele și acestea nu au mai ieșit la lumină. Dar o decizie luată în ultimul moment a schimbat totul. A fost un moment frumos în care am întâlnit oameni deosebiți. Am făcut un pariu că o să mă duc și nu mă cunoaște nimeni, prietena mea mi-a spus că e un lucru imposibil. Și...a avut dreptate. Dar nu m-am întristat, pentru că eram acolo să văd, să învăț și să cunosc oameni care au aceeași pasiune. A m scris așa de mult despre libertate, despre

Maturitate

Sunt momente în viață când nu am cuvinte... Cam rare cei drept, dar sunt. Mă uit spre voi visătoare, cu gândurile mele nebune care nu se opresc nici măcar un moment. Ciudat e că în învălmășala de idei nu pot să mă opresc să gândesc logic! Așa că stau, scriu câteva cuvinte apoi îmi dau seama că nu asta vreau și iarăși mă uit la pagina goala așa...fară să pot face ceva. Știu...întrebarea voastră: "Ce ai pățit?" Răspunsul e așa de simplu: "Nimic. E doar un sentiment al jalei, al tristeții supreme care-mi întuneca sufletul, care-mi duce privirea spre o lume numai de mine știută. E un presentiment? Cine știe. Încerc să nu mă gândesc prea mult, dar..." Cât de uimitoare este viața aceasta. Am impresia de multe ori că te întoarce pe toate părțile, te scutură și apoi aproape te lasă lat! Doar că atunci când te poți ridica de la pământ ești cu mult mai curat decât ai fost înainte! Și atunci mă întreb oare era nevoie de zguduitura aceasta? Fiecare moment din per