Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2017

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu"

Sclipire de argint...

Nu-mi vine să cred, a venit zăpada! Totul strălucește! Totul luminează! E o...lumină care-mi mângâie sufletul, care-mi răpește fiecare suferință și care-mi aduce zâmbetul pe chip. Astăzi e o altă zi, o altă viață, altă trăire! ( zâmbesc spre voi așa cu tristețe și cu bunătatea care vine din sufletul meu greu încercat în zilele din urmă) Mă tot întreb de o vreme de ce mai am bunătatea pe chip? Ar trebui să urăsc din tot sufletul, din tot cugetul și din toată ființa mea... Dar nu pot și gata! Nu pot. Simplu. Imatur, dar asta e! Revolta mea ține așa vreo câteva ore și apoi mă concentrez așa de tare pe ceea ce lucrez  încât uit totul. Iar mai târziu îmi spun, simplu: nu merită! Acum...acum mă bucur de zăpadă. Cred că e prima dată după 18 ani când  mă bucur că fulgii s-au așezat încetișor peste natură. ( ca un copil!) Păi...? Păi...stai să vedeți, ca să înțelegeți: mă bucur de zăpadă că nu mai trebuie să o mătur! Da! Da! Da! Doar mă bucur de ea! Da! Și e așa de frumoasă! Și

Hello!

"Aya privește tristă pe geamul trenului... Totul se perindă prin fața ochiilor ei, dealurile golașe, pomii dezbrăcați de frunze, munții...Nimic din frumusețea aceea din vară, din bucuria imensă presărată în sufletul ei în verdele crud...  Vede tot, dar nimic nu-i face să-i pulseze sufletul, nimic nu o face să zâmbească, nimic nu-i atinge privirea încremenită în tristețe. Ochii sunt de fapt întorși în durerea sufletului ei.  O durere ca marea întinsă, o durere sfâșietoare care te face să simți că nu ai aer să respiri, care ...te pune la pământ. Ciudat. Pe fața ei nu se vede nimic, dar acolo...este bocetul acela de jale supremă, în care-și varsă durerea, își varsă furia, își varsă tristețea. Plânge, plânge cu lacrimi uriașe, plânge așa clipe întregi fără oprire... Își plânge durerea așa în liniște ca strămoșii, își spală sufletul de toată tristețea acumulată în ultima perioadă, îi frământă mâinile în încercarea disperată de a se liniști. În întunericul durerii începe încet

Timpul meu...

Mi-am dorit așa de mult să scriu încât acesta a devenit visul meu! De fiecare dată când eram tristă, când mi se părea  că viața e așa de nedreaptă cu mine, închideam ochii și îmi imaginam că scriu, că degetele mele cântă pe tastatură! Atunci, în acele momente, zâmbeam așa printre lacrimi... Astăzi sunt fericită că pot să scriu, că visul meu s-a împlinit, că fac ceea ce am visat o viață întreagă. Sunt așa ca un copil care a primit în cadou un joc preferat și e fericit, și are grijă de el, și se joacă doar el, ca nu cumva cineva să îl strice. Așa e blogul acesta pentru mine! E visul meu, devenit realitate! Darul acesta minunat a venit în perioada cea mai tristă a vieții mele, dar a fost un dar care mi-a adus zâmbetul pe buze, care mi-a dat putere de a merge mai departe, care mi-a arătat că totul, chiar totul poți să faci în viață dacă vrei! Astăzi la șapte luni de activitate vreau să-i mulțumesc fratelui meu pentru darul minunat pe care mi l-a făcut. Mulțumesc din suflet, dragul

Bucuria de a trăi

Mă tot întreb mereu: Cu ce am greșit? Întrebare fără rost. Știu, dar nu pot să nu mi-o pun...Mintea mea care este așa de logică nu găsește răspuns și cred, sunt chiar sigură că acest lucru e cel mai greu într-o despărțire... Acum...eu ce să zic, am în jurul meu oameni minunați care nu numai că mă prețuiesc pentru ceea ce sunt ci mi-au spus mereu și mereu că vina nu e a mea. M-au luat așa de umeri, m-au scuturat și mi-au spus clar: "Nu e vina ta!" Eu...eu nu am avut puterea să răspund, i-am privit doar cu lacrimi în ochi. Astăzi însă e o nouă zi și cred că totul se va așeza. Așa pur și simplu. De ce? o să mă întrebați voi. Pentru că: "E timpul!" Chiar e timpul să se liniștească tot, să ies din comicul acesta ironic al unei piese de teatru! E peste puterea omenească să poată pricepe tot ce mi se întâmplă! Dar ieri una din colegele mele mi-a zis că...mă țin bine! Așa sunt eu, călită în durere! ( zâmbesc eu tristă spre voi) Acum la ceas de seară aș vrea să vă

Culorile visului meu

"În curcubeul privirii tale m-am așezat copilărește și am privit așa matur, cu fața în mâini, viața cu bune și cu rele.  Mi-am prins stelele-n păr și m-am îmbrăcat în razele soarelui jucăuș. Mi-am croit o rochie din picăturile de rouă și am rugat Luna să-i dea strălucire. M-am învârtit în sunetele cristaline ale vântului, am dansat cu norii și am privit spre...tine.  Am alergat pe curcubeul sufletului tău și m-am jucat de-a v-ați ascunselea cu inima ta. Am prins-o în privirea mea catifelată și am atins-o cu sărutări ușoare. Am zâmbit când inima ta a tresărit într-un spasm al fericirii! Am prins-o într-o îmbrățișare mută și nu i-am mai dat drumul! Nu, nu am mai vrut să-i dau drumul! Așa...simplu, copilărește. Mi-am făcut culcuș în inima ta și mi-am plecat capul încet cu atenție și am ascultat fiecare bătaie, fiecare pulsație a vieții tale. Am adormit fericită în cântecul respirației tale și am visat...am visat cum alerg fericită pe dealurile mele dragi, cum râd la

gânduri în noapte

Gânduri în noapte... M-am trezit și gândurile nu-mi dau pace, așa că mi-am luat unealta de scris și iată-mă! Cât de greu este să acceptăm realitatea? Am tot scris încă din mai-iunie despre realitatea văzută din unghiuri diferite. Dar ieri...au început să vadă și alți apropiați ai mei această realitate! Cât de trist! Chiar trist...spun eu, așa cumva mâhnită. Oare viața aceasta este doar o luptă în care persoanele trebuie să câștige cu orice preț? Să calci peste celălalt pentru a ajunge în față? Doar atât? Doar asta urmărești în viața aceasta? Trist...chiar trist, jenant de trist. Valoarea unui om, spun eu acum în noapte când somnul nu se mai prinde de genele mele, deși am fost frântă de oboseală și de o tristețe fără seamăn...valoarea unui om stă în capacitatea acestuia de a trece prin situații limită. Atunci, doar atunci, vezi adevărata față umană. Unii au fața  de-a dreptu schimonosită! Alții, deși trec prin cel mai negru coșmar, au fața plină de lumină! Oare de ce? Pu

Încrederea

Astăzi a fost o zi în care nu m-am putut concentra la nimic. Dar surprinzător a ieșit totul! Încep să simt stresul intens al zilei de ieri și e cam așa...câteva zile o să mă mișc mai greu. Dar nu mă las, fac sport și îmi mișc mintea permanent în scris, în citit, în vorbit, în probleme de logică. Toate acestea mă scot din starea aceea de boală și îmi dau așa cum să zic...puterea de a merge înainte, chiar și pe tocuri! Ce credeți că am făcut astăzi? Păi nu știm, spuneți voi. Uimește-ne! Oooo da! Să vă spun, să nu vă spun...sau da să vă spun! Uite, astăzi am cântat. Ai cântat? ziceți voi ridicând sprâncenele. Da! Da! râd eu. Am cântat. Am repetat doina mea: Firule, măi fir de iarbă și altele... A fost bine, așa de bine. Îmi place să cânt, dar în ultimul timp am evitat... Și, nu a ieșit nimeni afară? Nu ți-a spus nimeni să taci? întrebați voi curioși. Ooo nu! râd eu din tot sufletul. Cânt așa destul de bine. Acum ce să spun, câteodată o mai iau și pe arătură, dar îmi dau seama! Cr

Punct.

" Atinge-mi sufletul cu o adiere... Atinge-mi sufletul cu o sărutare... Atinge-mi sufletul cu o mângâiere... Atinge-mi sufletul într-o îmbrățișare a simțirii. Atinge-mi sufletul în pași de vals Atinge-mi sufletul în melodia cântecului... Atinge-mi inima într-o îmbrățișare Și, și nu, nu o mai lăsa! Nici o clipă măcar." Liniște desăvârșită în sufletul meu. Astăzi am pus punct. Punct? șoptiți voi mirați. Da. Gata, s-a încheiat un capitol din viața mea. Sufletul e liniștit, atât de liniștit. Chiar și eu mă mir de acest lucru, ce să mai zic de cei din jurul meu...se uită la mine și îmi spun: "Uită-te la tine, luminezi!" Le zâmbesc, așa în stilul meu caracteristic, și nu le spun de unde am lumina! Eu o tot ascund, dar ea șmechera se arată și-mi luminează chipul! E lumina sufletului meu, e liniștea desăvârșită, e siguranța că totul o să fie bine, că ploaia sufletului meu s-a terminat. Ești sigură? șoptiți voi... O, da. Sunt foarte sigură. Totul a intrat pe

It was love?

Dragoste... Ce e dragostea? Oare, ce este? De ce gravităm în jurul ei? De ce este așa de importantă pentru oameni? Întrebări care nu-mi dau pace, întrebări care nu au răspuns... Dragostea...e atingerea delicată a celuilalt Dragostea...e dansul acela în care-l simți aproape de sufletul tău, în care mâinile se îmbrățișează discret, în care atingerile îți dau fiori, în care privirea lui te face să simți fluturi în stomac... Dragostea...e simțirea iubirii în fiecare celulă a corpului tău. Dragostea...e sacrificiu! Dragostea...e mângâierea care-ți dă aripi să zbori! Dragostea...e bucuria din sufletele celor doi, e momentul acela în care râzi la glumele celuilalt, e bunătatea în cel mai adânc sens... Dragostea...e atunci când nu vrei să-i dai drumul celui de lângă tine Dragostea...e încurajarea, e încrederea pe care i-o dai partenerului. Dragostea...se vede în purtare, în simțire, în vorbă, în port! Dragostea ...e sacrificiul suprem! Dragostea...e liniștea alături de cel de lâng

Pași de vals...

Uneori e nevoie de un imbold să începi ceva, cred că știți cu toții asta, iar eu nu mă deosebesc cu nimic de voi! Acum...fie vorba între noi, depinde cine îți dă acel imbold și în ce fel! Eu trebuie să vă spun că l-am primit de la prietenii mei la începutul anului, când s-au uitat la mine și mi-au spus: "Trebuie să așterni pe hârtie cuvintele tale. Noi credem în tine". Aceste cuvinte au fost imboldul și ele sunt și astăzi în sufletul meu la loc de cinste. Acum, astăzi, într-o zi în care amintirile mă poartă înapoi, vreau să le fac un cadou celor care m-au încurajat în ianuarie, care mi-au spus: "Poți! Ești bună în meseria ta. Poți!" Vă mulțumesc din tot sufletul și vă dedic prima scriere din... Capitolul V - Regăsire  Pași de vals... Ploaia s-a oprit. Stelele și-au făcut apariția una câte una dintre nori. Luna maiestoasă își face apariția îmbrățișând cu lumina ei de argint...banca...lacul. Brazii freamătă în adierea vântului și picături uriașe de apă cad pest

Viața văzută de pe tocuri!

Îmi dați voie în seara aceasta să mă răsfăț...așa puțin? Dar ce-ți veni iarăși? spuneți voi  mirați. Ooo am doar așa puțin nevoie să simt, să cred, să pot face ce-mi place! Dar nu faci? ridicați voi sprâncenele. Da, sigur că da...doar mă răsfățam nițel. Vedeți voi în urmă cu două luni o prietenă dragă mi-a spus așa de simplu, că acest blog mi se potrivește ca o mănușă. Că îi place cum arată și cum scriu. Am fost tare mândră atunci, pentru că ea este specialistul! Trebuie însă să vă spun, că eu mă bucur de fiecare om care citește ceea ce scriu, pentru că simt că transmit ceva... Să revin, că mă pierd în gânduri și amintiri și nu vreau. Viața văzută de pe tocuri...e frumoasă! Chiar frumoasă! Vă spun eu care nu am purtat tocuri până acum. Toată lumea se uită mirată la mine, de ce port tocuri, mai ales că stau cam șase ore în picioare. Dar nu-mi pasă și vă spun sincer...dragile mele, purtați tocuri. Pentru voi, pentru că vă simțiți, cum să spun ...la înălțime. Știți voi...una e câ

Zâmbet din sufletul meu!

"Fată dragă, astăzi mi-ai luminat ziua!" Cât de frumos! Câtă bucurie poate cuprinde sufletul meu citind aceste cuvinte! Vedeți voi, eu tot repet și repet: prietenul adevărat este acela care-și face timp de tine, atunci când ai nevoie. Atunci, în momentul acela. Nu în altul, nu mâine. Sunt momente când nu avem nevoie decât de o vorbă bună. Ne-o dorim cu disperarea celui care simte că nu mai are aer să respire, cu disperarea celui care simte că se îneacă...Senzația e cumplită. Nu vă doresc nici măcar 10 % să o aveți...Doar că trece... Normal că e bine să fie cineva acolo lângă tine, dar dacă nu e...nu e capăt de țară! "Fată dragă, astăzi m-ai făcut să zâmbesc!" Gânduri de peste țări, venite spre mine. Mulțumesc draga mea prietenă, mulțumesc. Mă bucur din suflet să pot da un zâmbet, să o mai vedeți pe...Eu! Așa cum zâmbeam, așa cum râdeam, așa de senină! Astăzi sunt fericită și tristă în același timp. Știu că tristețea nu mi-o poate lua nimeni așa că o pun la pă

Dragostea doare...

Închide ochii și aruncă-te! Dragostea doare, de o durere insuportabilă, dar...e așa de bine! Închide ochii și aruncă-te! Dragostea e ...ciudată, dar...e așa de bine! Închide ochii și aruncă-te! Simte durerea și...simte fericirea! Închide ochii și aruncă-te! Dragostea o găsești când nu o mai aștepți, când totul nu mai are rost! Închide ochii și încearcă să vezi dincolo de durere. Fericirea e ca...păpădia. Atât de delicată în steluțele care-o formează, atât de specială, dar care se destramă așa de repede! Închide ochii și visează! Visul fericirii, visul împlinirii, al dansului într-o noapte specială în care sufletul tău s-a umplut de  bucurie și speranță... Închide ochii și pleacă! Dragostea doare, o durere care-ți străbate fiecare celulă a ființei tale. Închide ochii și lasă lacrimile...în durerea lor. Dragostea pustiiește, arde totul în jurul ei... Închide ochii și crede! Crede că dragostea nu...te vrea! Închide ochii și ascultă melodia cuvintelor rostite: Înțele