M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate și tristețe. Viața, câteodată, e așa de nedreaptă! Cumplit de nedreaptă... I arna ne bate în geam și privește șmecherește spre noi prin florile de gheață ce le înșiră rânduri, rânduri spre încântarea copilului din sufletul nostru. Mirosul sărbătorilor ne însuflețește ființa, sângele pulsează de mii de ori mai repede, entuziasmul cumpărăturilor și frenezia ne prinde în vraja ei. O perioadă de bucurie deplină, de fericire de la mic la mare... S ă ne oprim însă din alergatul nostru prin gerul care pune sângele în mișcare și să ne aplecăm puțin sufletul spre semenii noștri. Oare toți cei din jurul nostru sunt bine? Oare pot să ajut? Oare are nevoie de mine? Oare se bucură de cuvintele mele? Iată câteva întrebări care ar trebui să ni le punem, așa cu tot sufletul. Și nu numai în această perioadă frumoasă, ci permanent. O poveste tulburătoare mi-a umbrit sufletul, astăzi. E povestea Cristinei Romanescu, un copil care pân
Cuvinte amestecate, gânduri răsfirate și idei...în-cercate.