Vedeți voi, fiecare dintre noi alergăm în toate părțile, încercăm să facem fel și fel de lucruri, ne străduim să...avem cât mai multe. Dar ... chiar contează? Ce întrebare este asta, o să spune-ți voi ridicând din sprâncene. O întrebare pe care mi-o pun de câteva zile. O să vă povestesc... Acum câteva zile am întâlnit un copil...frumos, cu ochii triști...care nu vorbește... E cum să vă spun...E așa de frumos! E o poveste tristă. Eu nu am avut puterea de a asculta tot, dar m-am uitat la copilul acesta minunat, care instantaneu s-a lipit de mine... Tulburător...chiar și acum după câteva zile. M-a privit în ochi, a luat două scaune și le-a pus unul lângă altul și m-a prins de mână și m-a așezat lângă el. Apoi...m-a tras spre el și și-a lipit fața de mine... Doamne! Sufletul meu a tresărit într-un spasm al durerii mele, pentru că-mi doresc ca altă față să fie așa de aproape! Oare de ce Dumnezeu îmi dă astfel de experiențe? Viață...viață... Copilul frumos care nu vorbește, mi-
Cuvinte amestecate, gânduri răsfirate și idei...în-cercate.