Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2020

Un loc sub soare

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu tristețe. Mi-e dor să scriu, dar nu reușesc să mă acomodez la programul de acasă. Serviciul de acasă mi se pare cea mai idioată idee. Dacă sunt acasă, trebuie să fac muncile de acasă și să mă odihnesc! Așa îmi dictează ceva din minte. Sau așa e setat acolo sus. 🙂 Oricât îmi doresc să resetez nu reușesc. Î ncep să lucrez de la 7,30 dar nu reușesc să termin decât târziu în zi, pentru că oricât de mult vreau să nu mă opresc, nu reușesc. Trebuie să verific copilul...face teme? Se joacă? Trebuie să încălzesc mâncarea, sau să o fac!🤔 Trebuie să șterg puțin praful, că de...îl văd! Și uite așa tot pauze, pauze, pauze. M ă gândeam astăzi că sunt oameni fericiți care lucrează de acasă, care nu și-au dorit niciodată să meargă undeva la serviciu. Și încercam să găsesc motivele lor, așa ca să mă încurajez și să-mi dau cumva speranță. 1. Cred că e libertatea. Libertatea de a face munca în pijama. Libertatea de a te trezi la 12. Liber

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei

Realitate contorsionată

I zolarea aceasta forțară ne-a transformat pe toți. Nimic nu o să mai fie cum a fost. Întâlnesc cunoscuți atunci când ies scurt pentru cumpărături, care-mi spun: Aștept ziua de 15 mai. Cum să le iau speranța? Ei cred că dacă e ziua de 15 mai toți își reiau activitățile de acolo de unde le-au întrerupt. Greșit. Total greșit. Acea realitate nu mai există. S-a evaporat. Din 15 mai continuăm realitatea existentă, o realitate contorsionată din punctul meu de vedere. M entalitatea trebuie să se schimbe: să avem grijă mai mult unde mergem, cu cine interacționăm, să ne protejăm, să ocolim locurile aglomerate, să avem permanent grijă la igiena mâinilor și să înțelegem că nimic nu va mai fi la fel. S untem obosiți de atâta stat în casă. Obosiți sufletește. Ne dorim din tot sufletul libertate. O libertate completă în care să facem ceea ce ne dorește sufletul la orice oră. Dar această libertate a dispărut. Î ncerc să fiu optimistă și să mă gândesc la o perioadă de câteva luni....da