M ă uit spre voi cu tristețe. Știu că trebuie să ies cumva din ea, dar este aproape imposibil. Am revenit la citit, aveam pregătite încă din decembrie câteva cărți. Am stâns televizorul, am oprit internetul. Vreau liniște, dacă tot sunt acasă. Simt că sunt intoxicată cu tot felul de știri infiorătoare. Ajunge. Chiar cred că ajunge. E u și atâția alții am înțeles foarte bine gravitatea situației. Stăm în casă, când ieșim ne protejăm, facem cumpărături responsabile pentru că ne gândim la toți, nu numai la noi. Sunt însă atâția oameni care nu înțeleg. Tragedia este că dintre cei care nu înțeleg sunt cei care au venit de curând în țară. Și atunci nu am dreptul să fiu furioasă? Înțeleg că trebuie să stau în casă, dar ei nu? Înțeleg că nu pot merge la muncă, dar ei? Ei nici măcar nu au grija muncii! Se uită la tine și zic: "Pleacă de aici doamna, asta-i o prostie! Nu există coronavirusul!" Bine mă, să mori tu, îmi vine să spun, dar mă abțin că încă trebuie să fie
Cuvinte amestecate, gânduri răsfirate și idei...în-cercate.