Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2018

În căutarea fericirii

Amintirile ne leagă cu fire invizibile de trecut. Dar unele amintiri sunt așa de dureroase încât preferăm să le așezăm într-un colț mic și să nu mai știm de ele. Le lăsăm acolo să se așeze praful pe ele și să le uităm. Ne resetăm cumva mintea și sufletul și începem să trăim viața așa cum e cu bune și rele. De multe ori mergem înainte din virtutea inerției, nu că am face noi nu știu ce efort. Important e doar că înaintăm, că ne maturizăm și că învățăm să trăim, să respirăm și ...după! În urmă cu câteva minute mi-am dat seama că...trebuie să ascult altă muzică. Și normal, pentru că am numai idei trăsnite ( știu, recunosc! ) am ales muzica cauntry. Nu râdeți. Recunosc nu am ascultat așa ceva niciodată. Nu am avut timp! Am fost prea ocupată să fiu gospodină! Știți ceva? Îmi place! Îmi place ritmul. ( îmi vine să dansez) ..... Tocmai am dansat! E cam greu să revin după ce dansez. Mi-am pierdut ideea în mijlocul dansului! De-a dreptul amuzant! Ciudat e că am găsit o fărâmă de f

We are trying to be happy

C ând ați simțit fericirea în inima voastră? Când a înflorit în suflet zâmbetul vostru? Când ați privit chipul drag și i-ați zâmbit în fericire? U neori e așa de bine să nu te mai așezi în fața valului, ci să stai în dungă ca apa să treacă pe lângă tine! Când ajungi să înțelegi că în viața aceasta nu pierzi nimic, atunci ajungi la adevărata filozofie a vieții. Știu, o să râdeți de cuvintele mele, dar ele au așa cumva un înțeles profund. Pentru că lucrurile materiale rămân lucruri materiale. Pe acestea le pierzi sau le câștigi și chiar nu au importanță. Dar... când ajungi să-ți pierzi inima, durerea e așa de mare încât ai impresia că nu mai există nimic în jurul tău. Lucrurile însă se așază de la sine, soarele răsare iarăși, iar inima se vindecă și e capabilă să primească. Doar că trebuie răbdareee! ( râd, așa din tot sufletul după mult, mult timp) S untem capabili să avem răbdare? Putem suporta durerea cu răbdare? Reușim prin răbdare să mutăm munții? U neori e așa de simplu s

Întoarcere...spre viitor

C ine suntem cu adevărat? Poate îmi spuneți voi... Privirea mea se îndreaptă spre voi așa, tristă. Mi-am prins în păr flori de cireș și am privit minute în șir la cireșul care s-a împodobit iarăși după un an de zile. Timpul a trecut așa de repede! Vedeți voi, nimic nu rămâne în loc. Totul înaintează clipă de clipă. Oricât de mult ne dorim să păstrăm clipa fericirii noastre, nu reușim. Se strecoară printre degete și dispare în amintire. Cine suntem? O întrebare care-mi răsună în minte de câteva zile. Nu îi găsesc răspuns. Mai degrabă un răspuns care să mă mulțumească. Am nevoie de o cafea! C ine suntem? Ființe care se nasc țipând. Care primesc o notă pentru țipătul din primele clipe. Care plâng pentru mâncare. Care plâng pentru confort. Plâng pentru iubire! Au nevoie de strângerea blândă a mamei în brațe. Au nevoie de cuvintele pline de iubire ale acesteia pentru a nu mai plânge. C ine suntem când mai creștem? Copii care au nevoie de mâncare, de confort și de ...infin

Fericire în contratimp

Privește spre cer și vezi păsările cum zboară. Privește în jurul tău și vezi oamenii zâmbind. Privește în jurul tău și vezi bunătatea din ochii copiilor din jurul tău. Privește viața așa cum este ea, într-o zi de primăvară când pomii s-au îmbrăcat de sărbătoare, când lacul tău bătrân este acolo pentru tine! Ia viața în piept așa cum nu ai luat-o în toată viața ta. Ia toate gândurile negre și aruncă-le în cele patru zări și îmbracă-te doar cu zâmbet, culoare și fericire! Privește spre viață cu seninătatea copilăriei și repetă în gând: Viața e frumoasă! Privește cu ochii în zâmbet și vezi lumina acolo unde nimeni nu o vede. Privește lebedele de pe bătrânul lac și umple-ți sufletul de liniște. Ia-ți sufletul și spală-l în apele limpezi. Ia-ți inima și aruc-o spre cer ca să se încarce de frumusețe, liniște și iubire. Privește cu tărie oamenii în ochi. Privește prin ochi în sufletul oamenilor din jur. Nu înceta să speri că într-o zi... Nu înceta să speri că viața îți va d

Stay in my heart...

Valsul inimii mele.. . Am simțit iubirea așa din tot sufletul, m-am îmbătat cu fericirea, am simțit că trăiesc la cote maxime, mereu pe câte un vârf aproape să cad...și nu am căzut foarte mult timp. Dar viața aceasta grea și păcătoasă m-a tras cumva în vâltoarea ei, m-a prins de degete și m-a aruncat în prăpastie arătându-mi partea urâtă pe care am refuzat permanent să o văd! The beautiful Blue Danube.. . Am fost nevoită să învăț să nu mai cred în oameni, să privesc cu uimire în jurul meu, să aleg cele bune din multe rele...Viața mi-a dat cea mai cruntă lecție, m-a pus la pământ și nu m-a mai lăsat să sper, să zâmbesc și să trăiesc. Am ridicat însă capul și nu am privit decât în față, am căutat să mă încurajez singură și să învăț să sper. Am încercat să văd frumusețea acolo unde nimeni nu o vede. Am ascultat muzica care îmi place și m-am lăsat purtată pe ritmurile muzicii clasice găsindu-mi cuvintele, speranțele distruse, visele uitate în colțul inimii mele și credința puternică.

Wonderful life

Am plâns pentru tine, dar am greșit trebuia să plâng...pentru mine! Am plâns pentru iubire, dar am greșit pentru că iubirea nu moare! Am plâns pentru fericire, dar am greșit...fericirea apare atunci când nu o mai aștepți. Am plâns, am plâns, am plâns până când lacrimile mele au secat. Am strigat spre cer... M-am prăbușit în durerea adâncă a sufletului meu și...cineva m-a prins în brațe și m-a ridicat! Am zâmbit printre lacrimi și am acceptat îmbrățișarea. Am simțit fericirea cum îmi atinge sufletul și îl sărută și...am râs! Am simțit o altfel de iubire și mi-am spus uimită: Ce bine e! Am râs din tot sufletul pentru mine, m-am îmbrăcat în fericire și  am acceptat iubirea și mi-am spus: Sunt Eu! Merit!  Trăiesc! Zâmbesc!  Sunt Eu! C ând viața te zguduie din temelii e foarte greu să ai curajul de a începe...să respiri! O să râdeți de expresie. Dar e exact cum m-am exprimat. Când viața ta are un sens, când știi ce urmează, când ai planuri pentru viitor...și totul se sf

Lumea trăiților

V ă amintiți când ați fost fericiți cu adevărat ultima dată? Vă amintiți când ați râs așa din toată inima? Vă amintiți când ați simțit cu adevărat că trăiți? I ată câteva întrebări...ușoare! Sau nu! ( râd eu spre voi) Cum aș putea să știu ce este fericirea? Cum aș putea știi când trăiesc cu adevărat? P oate e o nebunie, dar sunt atâtea momente în viața aceasta ciudată când suntem așa de obosiți încât uităm că trăim. Poate doar închidem ochii la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Trecem prin viață, fără să simțim viața. Respirăm fără să simțim bătaia inimii noastre. Poate e o nebunie, dar ajungem de multe ori să nu ne dorim decât să treacă încă o zi, și încă o zi și tot așa...oră după oră, minut după minut până ne așezăm în pat să ne odihnim. Iar când ne trezim suntem tot obosiți. Începem iarăși munca așa fiecare în ritmul nostru și iarăși ne gândim: Să treacă! Poate e o adevărată nebunie, dar vă întreb: Simțim viața? Simțim că trăim? Ce înseamnă să trăiești? S ă respiri,