" Aya închide încet ușa și zgomotul vijeliei rămâne afară... Nu știe ce să facă, se uită în tăcere la prietenul ei care a străbătut atâta drum... Se duce în tăcere spre fotoliul ei preferat, cel verde, se așează... ghemuindu-se ca un copil și se acoperă. Inevitabil tremură...Nu știe de ce, doar mintea care caută febrilă un răspund își dă seama că din cauza emoției revederii... Se uită doar și nu scoate un cuvânt... Ascultă cum povestește, cum explică, cum râde și cum dă din mâini în timp ce încearcă să-i spună cum s-a rătăcit și cât de greu a găsit drumul spre...ea! Îl privește trist și mintea, mintea ei nu poate decât să spună: De ce? De ce...acum? Apoi închide ochii și lasă inima și mintea să se întretaie, să gândească împreună, să-și spună ideile, să se hotărască ce va face mai departe... Nu știe... Tresare! Fruntea ei e mângâiată...ușor, parcă vrând să-i ia gândurile și să i le arunce departe... E...liniște! Furtuna s-a potolit și cerul s-a înseninat!" Înv
Cuvinte amestecate, gânduri răsfirate și idei...în-cercate.