Tehnologie Amară

Uneori viata te aseaza in locuri in care nici nu visai sa ajungi. Iata-ma in tren...de data aceasta intr-un tren varianta veche! De acesta imi aduc aminte! Amintiri frumoase din tinerete, cand simteam ca viata este superba, ca as fii putut sa fac orice, cand aveam vise si sperante! Asa ca, trenul meu antic a mers in ritm "nebun" spre deliciul tuturor! Aceleasi locuri minunate pline de verdeata...doar ca de data aceasta am coborat intr-o alta gara: Sighisoara. In pas vioi spre cetate! Gandul meu insa, s-a intors in urma cu 22 de ani...Atunci urcam altfel acest drum...Of! Cum altfel? o sa ma intrebati. Altfel...eram cu persoana iubita! Dar las timpul sa treaca... si gandul il aduc la realitatea zilei. Important este ca am ajuns aici! Cetatea este...spectaculoasa! Priviti asa...putin aplecat! ( Asa am eu o placere de a intoarce imaginea. Nu ma intrebati de ce, ca nu pot sa va raspund!) Sunt in drum spre cetate si in fata mea au aparut cladirile vechi, turnurile,

Oare e atat de greu sa vedem ce inseamna prietenie? Prietenia este...gestul acela simplu in care...oferi ceva dezinteresat. Prietenia este...zambetul acela al sufletului, zambet care se revarsa pe fata ta cu o bucurie de nedescris! Prietenia...e momentul acela trist cand...uiti de tot ce ti-ai programat si stai acasa pentru simplu fapt ca...prietenul tau are nevoie de tine! Prietenia este...rasul acela din toata inima la amintirea momentelor placute din viata voastra. Prietenia e... Doamne, cate as putea spune in seara aceasta! Doar ca as vrea sa pot cuprinde toata trairea bucuriei revederii si...imi dau seama ca nu pot! Nu pentru ca nu vreau, nu. Pentru ca o prietenie este...dincolo de cuvinte! La inceputul anului cand am inceput sa scriu...una dintre scrierile mele era despre ganduri si despre gandul meu verde! Ciudata scriere imi pare si mie astazi, dar atunci am simtit-o ca o primire a gandului de prietenie. Gandul meu...batea cumva la poarta sufletului meu si ma intreb

Astazi sunt revoltata, chiar sunt! E prima data dupa mult, mult timp. De ce o sa ma intrebati, unii. Sau...altii veti spune: doar acum? Da, va raspund voua, tuturor. Da. Acum. Acum sunt revoltata, impotriva... Impotriva? ridicati voi din sprancene! Impotriva...mea. Poftim? spuneti voi uimiti. Ce iti veni iarasi? Nimic. Simt o revolta care-mi inunda fiinta, care ma face sa tremur, care ma face sa ma uit cu o determinare uimitoare...la viata. E prima data dupa mult, mult timp in care imi spun: Pot! Sunt sigura ca pot! O sa pot! Voi privi viata in ochi si credeti-ma nu voi pleca privirea. Nici o clipa, nici o secunda, nici un moment. E revolta mea impotriva fiintei mele bune si de treaba, impotriva simtirii mele pentru...toti din jurul meu, impotriva mintii mele impaciuitoare, impotriva a ... Opreste-te! strigati voi. am vrut revolta, dar nu asa... Dar cum? Cum ati vrut? Sa ma revolt si sa zambesc? Sa spun: Poftim...ia de aici...poftim ia-mi inima si calca pe ea, ca nu e nimi

Exista momente cand ascult muzica si ma uit doar la foaia alba din fata mea. Nu e pentru ca nu am ce scrie, e pentru ca muzica imi place prea mult! Asa si astazi...acelasi sentiment... Privesc afara cum cad stropii de ploaie domol si ascult Bach...e o combinatie asa de buna! Normal pentru cei ca mine, iubitori de muzica clasica! Eu...in ultimii ani am uitat ce imi place, sau pur si simplu nu mi-am facut timp de lucrurile care ma fac sa zambesc. Cred ca a fost greseala mea. E important sa ai grija de sufletul tau, sa-i dai bucurie, sa-i dai starea de liniste, sa-i dai starea aceea de multumire... Acum...scrisul e imbinat cu muzica. De cele mai multe ori scriu in timp ce imi rasuna in minte acorduri...Parca totul se limpezeste, parca totul prinde viata in imaginatia mea, totul se perinda in fata ochilor mei si se transmite inevitabil in varful degetelor! In zilele acestea m-am gandit...la faptul ca scriu... Imi tot pun intrebarea daca fac bine ceea ce fac. Poate o sa va uitati

"Daca intreaba cineva: Esti cu mine..." Dupa cateva zile in care sufletul meu a primit energia de a merge mai departe, iata-ma iarasi in tren, doar ca de data aceasta...spre casa! Privirea mea pe jumatate adormita se coboara spre locurile prin care trece trenul acesta, care merge cu viteza...melcului turbat! O sa radeti de expresia mea, dar asa se deplaseaza! " Daca spui ca ai plecat: Esti cu mine!"... Zambesc pe jumatate adormita, zambesc la amintirea acestor zile in care mi-am regasit prietenii dragi. Citeam undeva ca trebuie sa invatam sa ne iubim in diferite perioade de timp, pentru ca ne schimbam permanent... Asa si cu prietenia...trebuie sa ne acceptam si sa rezonam , sa acceptam schimbarea si sa te regasesti in povesti, in amintiri, in bucurii si tristeti, in glume si lacrimi. Aceasta e prietenia adevarata, cea care trece peste timp si ramane acolo in suflet, cea care poate accepta schimbarile! "Esti cu mine!" Tot cate un om ma intreaba mir

Sunt asa de obosita, dar trebuie sa scriu pentru ca astazi s-a incheiat aventura mea in orasul de poveste. Ai atatea de vazut incat nu iti ajung cateva zile, dar pentru mine e suficient. Priviti una din portile cetatii pe care am vazut-o ieri. Cuvintele cred eu sunt de prisos. Ziua am inceput-o intr-unul din cartierele orasului, unde am descoperit o biserica atat de frumoasa. Cand am intrat am avut imediat sentimentul de acasa, sentimentul acela al regasirii mele... Am surprins pentru voi imaginea din exterior, asa cum pot cu telefonul meu drag.  Doar acum in ceas de noapte mi-am dat seama cat de frumoasa e imaginea. Surprinzator sau nu, soarele e acolo strajuind acel lacas minunat cu oameni deosebit de prietenosi si amabili. La pas vioi am strabatut drumul cetatii si am gasit locuri pline de istorie, locuri frumoase... Uneori e nevoie de o astfel de iesire ca sa te regasesti pe tine. Am avut si aventuri pentru ca altfel nu as mai fi eu, dar toate aces

Astazi sunt putin trista... Nu ma intrebati de ce, pentru ca nu o sa va spun. Asa sunt si nu stiu cat de frumos voi scrie, dar...incerc! Nu vreau sa ma opresc pentru ca am revenit la ceea ce va spuneam cu cateva saptamani in urma: trebuie sa imi misc mintea si degetele! Stiu, stiu...o sa spuneti: Iarasi incepi? Dar astazi mai acut ca in zilele din urma am sentimentul acela al...supararii sufletesti. Suparare sufleteasca? o sa spuneti voi amuzati. Aceasta e o expresie a ta? Normal...a mea... Sa revin... Ieri m-am plimbat prin orasul de la poalele Tampei. Foarte multi turisti, foarte multi oameni, foarte multe locuri de vizitat. Nu am facut poze prea multe pentru ca a fost ziua in care am vrut doar sa simt locul! Sa simti locul? zambiti voi. Da. Sa simt... Sa simt ca traiesc, sa simt aerul, sa simt vantul, sa simt gandul, sa-mi simt...sentimentele! Si? veti spune voi cu glas soptit. Si...am cautat in inima mea la fiecare pas parcurs, am cautat acele sentimente de mult uitate.

De patru luni aud de la toti prietenii mei expresia:                                      Pas cu pas inainte! Ei au vrut sa-mi spuna ca viata merge inainte si eu nu mai pot da timpul inapoi, dar eu acum am luat expresia mot a mot. Asa ca...am plecat sa cutreier tara mea la pas! Prima oprire: Brasov! Cetatea Brasovului pe care am descoperit ca nu pot sa o  vizitez pentru ca a fost cumparata! Am privit-o doar de jos din oras si am admirat zidurile puternice construite in timpuri de demult cu un scop bine determinat, intr-o pozitie inalta ca sa se poata vedea in zare. Acesta a fost primul lucru care mi-a lasat un gust amar pentru ca alte cetati: Rasnov, Rupea, Sighisoara...se pot vizita si simti asa farmecul desavarsit al lor... Dar...e tara mea! Asa ca la pas prin frumosul oras in compania atat de placuta a prietenilor mei, am vizitat rand pe rand catedrale vechi, am admirat casele de o frumusete iesita din comun, am admirat muntii, am tras aer in piept si m-am umplut de

Tara mea, tara mea de vis! Toti rad de mine pentru expresia aceasta. Nimeni nu ma intelege...dar eu chiar cred ca e o tara de vis. E un loc de poveste.  Doar ca noi, locuirorii , nu stim sa ne traim povestea intr-un mod minunat. Am plecat asa cum va spuneam. Am plecat din dorinta de a nu sta acasa! O! ce filozofie, o sa spuneti voi! Da. Mare filozofie, chiar adanca, o sa rad eu. Pai nu ati inteles ca am timp? Si daca am timp de ce sa nu-l folosesc constructiv? Parerile sunt impartite asa cum se intampla in cele mai multe cazuri. Unii care spun: ca trebuie sa stai acasa! Altii care imi spun: Pleaca! De ce sa stai singura! Adevarul este ca eu ...nu ascult de nimeni. Am facut ce am simtit. Am stat acasa pana cand mi-am zis si v-am zis: Gata, e timpul de plimbare, de revedere, de vazut locuri frumoase. Asa ca ieri rapid bagajul ( jumatate de ora!) si la drum! E...stati asa. Peripetiile mele au inceput inca de la inceput! Sa vedeti...trenul a avut intarziere 25 de minute. Am fo

Astazi a fost o zi frumoasa! O zi plina de evenimente care ciudat nu au o legatura intre ele, dar cumva invizibil se leaga. Parca totul incepe sa capete sens. Toata lumea vorbeste de legea compensatiei, eu nu stiu ce sa spun de ea...dar astazi am simtit-o! Cum sa va spun, ideea  este: DAI- PRIMESTI, PIERZI- CASTIGI si tot asa. Eu...de cele mai multe ori dau! Dar trebuie sa recunosc si primesc! De castigat nu castig niciodata ( eventual experienta!), dar de pierdut...cat cuprinde! In fine! Sa revenim. O zi pe care am inceput-o cu veselie si s-a terminat in aceeasi nota. Veselie? o sa ma intrebati voi curiosi, in ultima vreme... Da, veselie sau mai degraba bucuria de a te intalni si a povesti cu prieteni dragi, carora chiar le pasa. Prieteni? zambiti voi. Da, prieteni. Eu cred in prietenie, chiar cred. In ultima vreme am primit foarte multe sfaturi in ceea ce priveste prietenia. Mi s-a spus de nenumarate ori ca nu exista prieteni adevarati! Ca oamenii in general sunt curiosi s

Astazi a fost o zi luuunga, am crezut ca nu se mai termina. Cel mai greu este atunci cand nu ai nimic de facut! Cum? o sa ma intrebati voi mirati. Adica nu ai avut nimic de facut si a trecut greu? O, da! E cel mai greu.Pentru mine este deosebit de greu sa invat sa am timp! Cum? o sa ma intrebati voi uimiti. Pai simpu. Pana acum cateva luni programul meu era asa de incarcat ca nu aveam timp nici sa respir. Apoi...totul s-a schimbat, asa de la o zi la alta si...invat iarasi. Inveti? spuneti voi neincrezatori. Da. Invat. Invat sa ma bucur ca respir, invat sa vad dincolo de culmi, invat sa trec usor peste greutati, invat sa zambesc, invat sa am grija de mine, invat sa diferentiez oamenii, invat. Dar totusi pana acum...ce ai facut? spuneti voi cu glas soptit. Pai TOTUL pentru TOTI! rad eu. Totul? Atunci de ce trebuie sa inveti? soptiti voi. Simplu. Uneori din dorinta mare de a face totul pentru toti ajungi sa uiti de tine. Ai impresia ca daca reusesti sa faci imposibilul sa devi