Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2019

schimbarea...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi... Există o speranță în țara asta? Astăzi aș fi tentată să spun că da, dar pentru un om care a ales să rămână aici, să trăiască aici în nedreptatea fiecărei zile, în nedreptatea fiecărei clipe este mai greu de crezut că există speranță, mult mai greu. Și drept să vă spun nu mai cred că vine cineva și ne schimbă pentru că nimeni nu ne poate schimba! Da, să ne schimbăm noi... Ar fi o soluție, dar câți dintre voi este capabil de schimbare? Câți dintre voi este determinat să facă o schimbare majoră în viața lui? Câți dintre voi veniți înapoi, acasă, ca să trăiți aici în orașele noastre pustii, în locuri în care încă trotuarul are găuri sau în cel mai bun caz este peticit... Să munciți aici! Și să mai și puteți trăi decent cu banii din salariu! În orașe în care speranța nu mai e... În cozile de la ghișeul de la plata dărilor... În atitudinea dezolantă a oamenilor din fiecare colț de țară...Bătrânii care își plâng copii plecați departe

Frica

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate și tristețe. Astăzi tema este: Frica A m citit de curând într-o carte că în perioada în care copilul e mic, până începe să vorbească, își exprimă teama prin țipete, prin plâns...Că mama preia teama copilului ei și cumva trebuie să o gestioneze. Că între mamă și copil e o legătură atât de puternică încât mama știe instinctiv cum să îl ajute pe acesta chiar dacă el încă nu își poate exprima propria frică. M-am întrebat imediat de ce copilul are teama, de ce îi este frică? Nu e o întrebare logică? Și credeți-mă m-am gândit mult, pentru că mi se părea absurd să îi fie frică copilului de viață, de nou, de a trăi în lumea aceasta așa cum se afirma în cartea respectivă. D ar apoi mi-am dat seama că e adevărat. Pentru că eu am trăit experiența aceasta de două ori, în moduri diferite.  Prima dată a fost foarte greu. Am fost copleșită și nu pricepeam de ce. Nimeni nu mi-a explicat cât de greu este să ai grijă de un nou-născut.

La mulți ani!

Am revenit! Cam greu cei drept, dar important e că sunt aici! Nu? Între timp am sărbătorit doi ani de bloggerit. Cu gândul, că de scris...nu am avut timp! M-am tot întrebat în perioada aceasta cum se face că nu deschid unealta de scris și să mă joc puțin. Dar mi-am dat seama că încet, dar sigur ( cum îi place fratelui meu să spună!!!) am început să fac tot felul de activități și astfel programul meu a ajuns la cote îngrijorătoare. Of! Măcar dacă aș putea afirma că merită! Dar îmi dau seama că vrând nevrând ajung iarăși în acel cerc vicios din care m-am chinuit să ies. Și cu ce efort...nu mai spun de sacrificiul uriaș... Dar...să trecem la lucruri mai vesele, că triste slavă Domnului v-am scris destule în ultimii doi ani. Vă vine să credeți? Doi ani...Sincer, mie nu prea. Uneori deschid și citesc și spun cine este cea care tot scrie, că parcă nu sunt eu! ( râd din tot sufletul) Apoi îmi spun: ba sunt eu! Eu? se întreabă o voce de acolo din adâncul sufletului. Și-mi răspund, cam