Tehnologie Amară

Viața se poate schimba de la o zi la alta, de la o clipă la alta sau chiar într-o secundă.  Iată-mă în trenul meu drag mergând spre ...  Am tot spus în ultima vreme că vreau să recuperez tot timpul pierdut, anii în care nu am călătorit. Ciudat este că îmi place să călătoresc, îmi place să văd lumea, îmi place să văd locuri noi și cel mai mult îmi place să îmi încarc sufletul cu energie pozitivă.  De ce e ciudat? întrebați voi nedumeriți.  Păi pentru simplu fapt că mi s-a repetat mereu în ultimii ani că: mie nu-mi place schimbarea, că nu-mi plac călătoriile, încât la un moment dat am crezut și eu acest lucru.  Acum, ce să zic eram așa de liniștită în căminul meu, aveam o sigurață greu de descris în cuvinte, dar acum nu mai am un cămin...așa că nu-mi rămâne decât să vizitez cât mai mult. De fiecare dată când plec am câte o aventură. Este ceva inevitabil și incredibil ( râd eu din tot sufletul).  Acum sunt ferm convinsă că într-un fel sau altul Cineva de sus are grijă de mi

E prima dată după mult timp când sunt fericită. E ciudat poate ar trebui să fiu tristă, dar nu sunt. Cineva o să ridice din sprâncene și o să mă întrebe: "Te-ai prostit? Tocmai ți-am dat iarăși vești proaste". Dar...nu sunt, râd eu din tot sufletul meu. Chiar nu sunt. E prima dată când mă simt eliberată deplin. Sunt propriul meu stăpân. Nu sunt naivă știu că o să fie greu, că o să mă lovesc de multe greutăți, dar sunt încrezătoare că le pot face față cu brio. Așa sunt de fericită că nici nu pot să dorm! Așa că...scriu, normal. Mai degrabă recuperez, că în ultima vreme am fost cam posomorâtă! Apropiații mei mă tot întreabă: "Ți-ai revenit?" Eu mă uit așa zâmbind și-mi spun în gând: "Omul acesta nu pricepe că nu ai cum să-ți revii după așa ceva! Doar poți uita, sau mai degrabă poți ascunde acele lucruri urâte într-o parte a inimii tale unde nu prea cauți". Norocul meu e că eu...sunt expertă în a face acest lucru! Așa că nu trebuie să-mi revin,

Astăzi prietena mea dragă m-a certat că nu mai scriu, că în ultimul timp mi-am luat cam "mult liber"! I-am promis că o să scriu... Sincer nu prea mi-a venit inspirația pentru că suferința din ultima lună a fost foarte mare, dar acum așa încet, încet încep să mă liniștesc, să privesc în față și să-mi spun că viața nu s-a sfârșit că totul va trece și că...viața merge înainte! Iată că aceste cuvinte care m-au supărat în ultimele nouă luni acum le rostesc singură! E cu siguranță un început! Astăzi...e ÎNCEPUTUL! Așa că o să vă fac un cadou din tot sufletul meu. Un moment drag din cartea aceea la care tot lucrez, carte care nu prezintă viața mea, așa cum cred unii! Apropo de asta, să știți că prietena mea bună de departe, pe care-o salut, mi-a spus simpatic în urmă cu două săptămâni: "Când te liniștești, să scrii despre tine, despre mine, despre poveștile noastre. Ele sunt cu adevărat întâmplări de viață incredibile, care cu siguranță o să pună multă lume pe gândur

Viața e ciudată... Atunci când ai totul, de fapt nu ai nimic! Iar când nu ai nimic...ai totul! Astăzi nu mai am nimic, dar am...totul! Zâmbesc tristă spre voi astăzi. E greu Crăciunul, chiar e greu. Ați avut dreptate dragi prieteni, ați avut dreptate... Viața e ciudată... Am fost țintuită la pat câteva zile, așa că am putut să mă gândesc iarăși și iarăși la ceea ce s-a întâmplat în anul acesta. Sincer, nici acum nu-mi vine să cred. O parte din mine se întreabă mereu: "Unde este iubirea aceea așa de mare? Unde s-a pierdut fericirea? Unde am greșit?" Rațiunea îmi spune însă ceva atât de evident, cât de trist e: "Nu a fost iubire". E greu să accepți asta după atâta timp. E cumplit. Dar...acum, am puterea de a accepta realitatea așa cruntă cum este. Și...încă pot respira! Doamne! doar cel care trece prin durerea aceasta așa de mare, poate înțelege. Nimic nu se compară cu sentimentul acesta al trădării...Nimic. Cum să vă descriu în cuvinte: e ca atun

Mi-am petrecut viața ajutând oamenii... Nu am putut însă să mă ajut pe mine. Cred că e regretul meu cel mai mare...Dar îmi spun mereu că poate așa trebuia să fie. Astăzi sunt așa puțin tristă, nu pentru că vine Crăciunul, nu. Pentru că mi s-a spus că sunt rea! Nu știu ce să răspund. Sunt aspră, da. Nu e același lucru? o să mă întrebați voi. Nu, nu e același lucru. Sunt aspră cu mine, cu viața mea. Mă ghidez în viața după principiile mele și am încercat cât s-a putut să nu mi le încalc, chiar dacă sufăr, chiar dacă pierd. Oamenii înțeleg ce vor, eu nu pot să-i schimb pot însă să-i înțeleg în judecata lor limitată, în prejudecățile în care trăiesc...pot să-i ajut când au nevoie, chiar dacă ei nu m-au ajutat, ci mi-au făcut rău! Știu. Nu, nu e prostie, e doar dorința de a face bine... Mă tot întreb și eu de ce este! Mă tot întreb și eu de ce? dar încă nu am găsit răspuns. Poate...e educația care am primit-o. Așa că dragii mei nu sunt rea, sunt aspră în ținută, în principii, în

Astăzi a fost o zi în care m-am gândit la voi... Păi...? M-am gândit că unii dintre voi mă cunoașteți, dar majoritatea mă știți doar din scrierile mele... Și...? Păi mă tot gândesc de o vreme că e timpul să mă prezint cu adevărat, dar de fiecare dată îmi ordon în minte argumentele pro și contra și ...din păcate încă...nu e timpul! Păi...? Vedeți voi, e ușor să așterni cuvintele, dar e așa de greu să stai în fața oamenilor care-ți citesc rândurile... De ce? șoptiți voi. Pentru că oamenii caută să găsească ceva care nu se potrivește cu scrierile tale, te cercetează așa de insistent... Să înțelegem că ai trăit deja această experiență? șoptiți voi uimiți. Da, am trăit. A fost greu, dar cumva așa am trecut peste momentele acelea jenante și în final ce credeți! Păi...? Mi-am făcut prieteni noi! Ei...? Vedeți sunt aceeași și în viața de zi cu zi, un om simplu cu multă demnitate în purtare și cu zâmbetul pe buze. Te lauzi! râdeți voi. Mă alint și eu puțin în seara aceasta! Câteod

Am fost așa de furioasă pe tot ce e în jurul meu, am furioasă pe fiecare persoană din viața mea...am fost furioasă pe viață, am fost furioasă pe nedreptate... Acum, sufletul meu e așa de pustiu încât privirea mea este așa în gol. Nimeni nu te învață cum să trăiești, nimeni nu îți spune cum să faci ca să nu suferi în viața aceasta, nimeni nu te pregătește de provocările vieții, nimeni... Mă tot gândesc că poate nu ascultăm sfaturile părinților... Cât de important e să asculți, Doamne, cât de important! Dar...suntem tineri și avem impresia că le știm pe toate, că dragostea rezolvă totul, că dragostea e veșnică...Suntem tineri și așa de proști pentru că speranțele noastre sunt infinite, iar încrederea e așa de puternică încât avem impresia că putem muta munții! Dar nu e așa! Chiar nu e așa. Rar când totul e bine, rar... De cele mai multe ori nedreptatea triumfă, răul te face să suferi, valorile sunt  răsturnate! Viața te învârte câteodată atât de tare... Cum să-ți croiești

Nu plânge suflet drag... Nu plânge. Aș vrea să știi că dragoste doare... Nu plânge inimă... Nu plânge. Aș vrea să știi că oamenii înșală așa, fără motiv... Nu plânge suflet drag... Nu plânge. Viața e tristă uneori, dar tristețea e urmată de cele mai multe ori de zâmbet. Zâmbește suflet drag... Zâmbește. Viața e plină de surprize plăcute. Așa că râzi! Râzi din tot sufletul până când lacrimile tale se vor prelinge pe față! Râzi pentru tine, pentru sufletul tău, pentru inima ta, pentru ființa ta! Tu, tu ești cel mai important om de pe pământ. Tu, doar tu poți să plângi, să râzi, să zâmbești și să stai trist. Așa că...ia viața în piept în singurătatea pe care o ai acum și caută... Caută cu multă grijă un suflet care să te facă să fii...TU! Caută, caută și nu te opri decât în momentul în care-l simți cu adevărat pe cel din fața ta. Caută dincolo de tine... Nu lăsa pe nimeni să te facă să crezi că nu poți face lucruri mari! Nu mai lăsa pe nimeni să te facă să te s

Am revenit... Greu, sincer, foarte greu... E o perioadă atât de grea a vieții mele încât nu am avut puterea de a deschide unealta de scris și de a așterne cuvintele pe hârtie... Sunt furioasă pe viață, atât de furioasă, încât dac-aș putea aș distruge tot în calea mea. Totul! Eee... chiar atât de rău? o să șoptiți voi. Da! tun eu. Daaa. E peste puterile omenești să duci o astfel de durere, e groaznic! urlu eu în liniștea lăsată în jurul meu. ...ridicați capul și vă uitați la mine lung... ...mă uit la voi, cu pumnii strânși în revota sufletului meu, măsurând camera cu pași mici și repezi și repet iarăși și iarăși: viață nedreaptă, viață nedreaptă, viață nedreaptă... Vedeți de ce nu vreau să scriu? Pentru că durerea transcende fiecare cuvânt. Știu o să mă certați și o să-mi spuneți că nu am voie, dar credeți că acum îmi pasă? Nu contează că peste câteva zile nu mai pot umbla, trebuie, e musai să-mi trăiesc jalea sufletului meu. Nu, nu puteți să mă ajutați. Nimeni nu poate, e a