Treceți la conținutul principal

Vânt de primăvară...



Zi frumoasă de primăvară, când totul a început să înflorească… Vântul adie încetișor și aduce mireasma florilor de cireș, petalele zboară în jurul meu atingându-mi fața și sufletul. 

Stau și privesc în jur și nu mă mai satur...e atâta liniște și atâta frumusețe. Mă descalț și încep să dansez pe iarba crudă...o simt cum îmi mângâie tălpile, mă gâdilă și încep să râd. Mă plimb printre pomi, mă uit la frunze și la florile lor și zic: ”E măr, e cireș, e păr”...și tot așa descoperind veselă fiecare pom din livadă. E  aventura  vieții mele, nu am mai fost niciodată aici, dar auzisem de acest loc...iar acum viața m-a purtat și m-a așezat pentru câteva zile aici. Cum să nu mă bucur! Cum am ajuns, am aruncat toate bagajele și am fugit să văd, să descopăr, să mă bucur de natură, de viață...Râd, râd când îmi aduc aminte de...el...s-a uitat după mine lung când a văzut că ies...Dar i-am făcut cu mâna și a început să râdă...O să vină el, dar până atunci, totul e numai al meu!

Au! Calc pe o creangă și îmi aduc aminte că sunt desculță, trebuie să mă încalț am ajuns aproape de lac...Aici spre deosebire de livadă e gălăgie...mă așez și ascult, e un ritm, un ritm frumos al primăverii...care îmi umple sufletul de fericire...

Aud cum mă strigă...mă caută și îmi trece un gând prin minte: ”Să mă ascund să nu mă găsească!” Ca un copil mă întind în locul în care iarba e mai mare și aștept să treacă pe lângă mine și să nu mă vadă. E aproape, îmi țin răsuflarea, trece...trece..Of! nu m-a văzut, îmi spun eu supărată în gând, trebuia să-mi simtă prezența...Of!Of! Închid ochii bosumflată și nu aud cum pașii lui se apropie tiptil, tiptil de mine.

Țip... tot eu m-am speriat și începem să râdem amândoi. Se întinde în iarbă și el și simțim viața pământului amândoi. Mâinile se ating într-o îmbrățișare, privim cerul și ne dăm cu părerea despre nori, ce formă au...și ne certăm, fiecare vede altceva, și ne sărutăm și dintr-o dată vedem la fel! Apoi râdem, râdem...

Ne plimbăm, povestim, ne uităm și descoperim fiecare lucru parcă pentru prima dată...sufletul meu e liniștit, foarte liniștit. Vântul adie și mă înfior...simte...mă ia în brațe și mă îndeamnă domol să mergem spre casă...nu am voie să mă îmbolnăvesc... accept e destul deocamdată, dar cum voi prinde ocazia...

Casa...frumoasă, micuță, cu obloane verzi la ferești, înconjurată de staturi de flori. Mă desprind...alerg, ating florile, le mângâi...și mă întorc să văd ce face...se uită la mine și-l văd fericit. 
Râd și mă arunc în brațele lui, și mă alint, și mă desmierd așa cum n-am făcut-o niciodată!
Vântul adie, aducând mirosul florilor de cireș...


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Maturitate

Sunt momente în viață când nu am cuvinte... Cam rare cei drept, dar sunt. Mă uit spre voi visătoare, cu gândurile mele nebune care nu se opresc nici măcar un moment. Ciudat e că în învălmășala de idei nu pot să mă opresc să gândesc logic! Așa că stau, scriu câteva cuvinte apoi îmi dau seama că nu asta vreau și iarăși mă uit la pagina goala așa...fară să pot face ceva. Știu...întrebarea voastră: "Ce ai pățit?" Răspunsul e așa de simplu: "Nimic. E doar un sentiment al jalei, al tristeții supreme care-mi întuneca sufletul, care-mi duce privirea spre o lume numai de mine știută. E un presentiment? Cine știe. Încerc să nu mă gândesc prea mult, dar..." Cât de uimitoare este viața aceasta. Am impresia de multe ori că te întoarce pe toate părțile, te scutură și apoi aproape te lasă lat! Doar că atunci când te poți ridica de la pământ ești cu mult mai curat decât ai fost înainte! Și atunci mă întreb oare era nevoie de zguduitura aceasta? Fiecare moment din per...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...
2 comentarii
Citiți mai multe