M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Simplu. Fară expresie. Nu pot zâmbi, nu pot plânge. Evenimentele din țară nu prea îți dau voie să te bucuri. Îmi îmbrățișez fiica permanent, o sun des, foarte des, ies și o caut ca să mă conving că e bine... Sunt conștientă că nu sunt singură în țara aceasta care face acest lucru. Toți procedăm la fel. În fața unei nenorociri îți dai seama că tu ești bine, că tu ai pentru ce să te bucuri. Dar nu poți pentru că empatizezi cu cel în durere. Dar mergi înainte pentru că viața continuă, crudă, fără să țină seama de nici o durere, de nimeni. Mergi înainte și atât. (E sfatul pe care mi l-au dat cei din jurul meu în ultimii doi ani. L-am urât din tot sufletul. Dar a fost ceea ce m-a determinat să zâmbesc iarăși.) A stăzi vreau să vorbesc puțin despre orașul Sibiu, orașul sufletului meu. Mi-am propus ca în vacanța aceasta să prezint câteva orașe din țară. Așa cum le văd eu. Am început cu Timișoara, astăzi Sibiu și dacă reușesc și Orade...
Cuvinte amestecate, gânduri răsfirate și idei...în-cercate.
