Treceți la conținutul principal

Libertate...

Cât de amuzant e să nu scrii câteva zile și să te certe cititorii!
Nu au ce să citească dimineața la cafea!
Uite că am ajuns și zilele acestea!
Am avut doar câteva zile în care am fost ocupată, dar în care, recunosc, nu am avut puterea de a așterne în scris ceea ce cred, ceea ce simt pentru că...acolo în sufletul meu de multe ori e o adevărată luptă, o bătălie...când e așa, mai bine...tac!

Darrr....iată-mă!
Așa că astăzi pentru voi, dar în special pentru prietena mea dragă ( știe ea!!) o să vă vorbesc despre o temă frumoasă, actuală, zic eu, care mă preocupă de foarte mult timp...
Hai spune odată! spuneți voi nerăbdători.
Tema este: LIBERTATEA
Of!Of! Iară începi...filozofia!
Da! De ce credeți?
Păi știm noi ce idei trăznite mai ai prin cap!
Adevărul e că...nu! Dar poate, poate o să-mi dați dreptate.
Bineee...

Ieri am citit un articol scurt despre puterea cuvântului. Cât de important e un cuvânt. Acesta poate aduce bucurie pe chipul unui om sau poate aduce tristețe, supărare sau chiar mai mult ură.
E atât de important să folosim cuvintele pentru a face bine!
Dar oare omul poate?
De ce nu ar putea? mă întreb tot eu. Ce l-ar opri?
Nu știu...
Omul are...libertatea de a alege.
Alegerea pe care o face poate nu e bună...Are în continuare libertatea de a recunoaște că a greșit și să îndrepte totul, sau nu recunoaște și merge mai departe.
Însă a nu se confunda libertatea cu libertinajul!
Libertatea aceasta despre care vorbesc eu este o libertate centrată pe BINE!
Adică orice fac trebuie să o fac liber, dar să-mi fac mie bine, însă să nu fac rău altora !
Ne-ai înnebunit! o să spuneți voi zâmbind.

O să vă dau un exemplu:
În fața voastră este o cutie mare plină cu bomboane de ciocolată. Între ele doar două  sunt învelite frumos. Sunteți singur...ce veți alege?
Bomboana învelită?
Atunci cu siguranță vă plac surprizele!
Bomboana care arată cel mai bine?
Atunci...vă place aspectul! Însă s-ar putea să nu vă placă gustul!
Deci?
Aveți libertate...alegeți. E strict decizia voastră.
Da, o să spuneți voi, dar...aici nu vorbești despre libertate centrată pe bine!
Corect.
Știți de ce? Pentru că am așteptat să văd ce faceți.
Cum ce facem? ridicați voi sprâncenele.
Simplu. Ce v-am spus? Aveți în față o cutieeee mareee plină cu bomboane de ciocolată. Puteți alege: mâncați singuri, sau împărțiți!
Hei! Nu-i corect. Ne-ai întrebat doar ce bomboană alegem!
Da. Dar tu și tu și tu....și oricine, are în sufletul lui puterea de a alege singur. Ai libertatea de a te gândi la tine sau la cei din jurul tău. Cum o faci...nimeni nu te poate învăța. Da. Părinții te învață cât ești mic, dar apoi...
TU singur te definești ca om.
În aceasta constă libertatea umană: puterea de a alege ceea ce consideri că este bine.

Uite, eu acum...ascult muzică! Dansez! E drept că numai cu mâinile, dar nu pot rezista!
Am învățat ceva în ultima lună e important să faci ceea ce îți place, să simți că...
Că? mă întrebați voi râzând.
Of!
Te-ai întristat? De ce?
Pentru că sunt cuvinte care dor, sunt lucruri spuse care dor...
Ce-ți veni iarăși?
Nimic...trece...vedeți de ce nu am scris de câteva zile?

Zâmbetul vostru dispare încet, încet...Vă uitați lung la mine.
TU, TU ești liberă să alegi, nu?
Da. Sunt.
Dar libertatea implică și foarte multă responsabilitate...
Și?
....

Nu m-ați întrebat ce fac eu în fața unei cutii cu ciocolată!
Ei, ce faci! O împarți, normal!
Serios? Tocmai am terminat toată cutia!
Hei! Nu-i corect!
Păi...de ce? Am libertatea de a alege!
Nu ați citit atenți...sunteți singuri!!!!
Ne-ai păcălit! strigați voi.
Da. Dar sincer...nu m-am putut abține. Așa că am mâncat și pentru voi!


Și încă ceva...sunt acolo sus!
Așa că mănânc și pentru voi, cu gândul la voi...
Când voi coborî...vom mânca împreună!
Până atunci...nu uitați:
                                   Aveți libertatea de a alege ...
               


Imaginea de data aceasta nu e făcută de mine.












Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...