Treceți la conținutul principal

Libertate...

Cât de amuzant e să nu scrii câteva zile și să te certe cititorii!
Nu au ce să citească dimineața la cafea!
Uite că am ajuns și zilele acestea!
Am avut doar câteva zile în care am fost ocupată, dar în care, recunosc, nu am avut puterea de a așterne în scris ceea ce cred, ceea ce simt pentru că...acolo în sufletul meu de multe ori e o adevărată luptă, o bătălie...când e așa, mai bine...tac!

Darrr....iată-mă!
Așa că astăzi pentru voi, dar în special pentru prietena mea dragă ( știe ea!!) o să vă vorbesc despre o temă frumoasă, actuală, zic eu, care mă preocupă de foarte mult timp...
Hai spune odată! spuneți voi nerăbdători.
Tema este: LIBERTATEA
Of!Of! Iară începi...filozofia!
Da! De ce credeți?
Păi știm noi ce idei trăznite mai ai prin cap!
Adevărul e că...nu! Dar poate, poate o să-mi dați dreptate.
Bineee...

Ieri am citit un articol scurt despre puterea cuvântului. Cât de important e un cuvânt. Acesta poate aduce bucurie pe chipul unui om sau poate aduce tristețe, supărare sau chiar mai mult ură.
E atât de important să folosim cuvintele pentru a face bine!
Dar oare omul poate?
De ce nu ar putea? mă întreb tot eu. Ce l-ar opri?
Nu știu...
Omul are...libertatea de a alege.
Alegerea pe care o face poate nu e bună...Are în continuare libertatea de a recunoaște că a greșit și să îndrepte totul, sau nu recunoaște și merge mai departe.
Însă a nu se confunda libertatea cu libertinajul!
Libertatea aceasta despre care vorbesc eu este o libertate centrată pe BINE!
Adică orice fac trebuie să o fac liber, dar să-mi fac mie bine, însă să nu fac rău altora !
Ne-ai înnebunit! o să spuneți voi zâmbind.

O să vă dau un exemplu:
În fața voastră este o cutie mare plină cu bomboane de ciocolată. Între ele doar două  sunt învelite frumos. Sunteți singur...ce veți alege?
Bomboana învelită?
Atunci cu siguranță vă plac surprizele!
Bomboana care arată cel mai bine?
Atunci...vă place aspectul! Însă s-ar putea să nu vă placă gustul!
Deci?
Aveți libertate...alegeți. E strict decizia voastră.
Da, o să spuneți voi, dar...aici nu vorbești despre libertate centrată pe bine!
Corect.
Știți de ce? Pentru că am așteptat să văd ce faceți.
Cum ce facem? ridicați voi sprâncenele.
Simplu. Ce v-am spus? Aveți în față o cutieeee mareee plină cu bomboane de ciocolată. Puteți alege: mâncați singuri, sau împărțiți!
Hei! Nu-i corect. Ne-ai întrebat doar ce bomboană alegem!
Da. Dar tu și tu și tu....și oricine, are în sufletul lui puterea de a alege singur. Ai libertatea de a te gândi la tine sau la cei din jurul tău. Cum o faci...nimeni nu te poate învăța. Da. Părinții te învață cât ești mic, dar apoi...
TU singur te definești ca om.
În aceasta constă libertatea umană: puterea de a alege ceea ce consideri că este bine.

Uite, eu acum...ascult muzică! Dansez! E drept că numai cu mâinile, dar nu pot rezista!
Am învățat ceva în ultima lună e important să faci ceea ce îți place, să simți că...
Că? mă întrebați voi râzând.
Of!
Te-ai întristat? De ce?
Pentru că sunt cuvinte care dor, sunt lucruri spuse care dor...
Ce-ți veni iarăși?
Nimic...trece...vedeți de ce nu am scris de câteva zile?

Zâmbetul vostru dispare încet, încet...Vă uitați lung la mine.
TU, TU ești liberă să alegi, nu?
Da. Sunt.
Dar libertatea implică și foarte multă responsabilitate...
Și?
....

Nu m-ați întrebat ce fac eu în fața unei cutii cu ciocolată!
Ei, ce faci! O împarți, normal!
Serios? Tocmai am terminat toată cutia!
Hei! Nu-i corect!
Păi...de ce? Am libertatea de a alege!
Nu ați citit atenți...sunteți singuri!!!!
Ne-ai păcălit! strigați voi.
Da. Dar sincer...nu m-am putut abține. Așa că am mâncat și pentru voi!


Și încă ceva...sunt acolo sus!
Așa că mănânc și pentru voi, cu gândul la voi...
Când voi coborî...vom mânca împreună!
Până atunci...nu uitați:
                                   Aveți libertatea de a alege ...
               


Imaginea de data aceasta nu e făcută de mine.












Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote... Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire... Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor. Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele. În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii. Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd! Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mi...