Treceți la conținutul principal

Libertate...

Cât de amuzant e să nu scrii câteva zile și să te certe cititorii!
Nu au ce să citească dimineața la cafea!
Uite că am ajuns și zilele acestea!
Am avut doar câteva zile în care am fost ocupată, dar în care, recunosc, nu am avut puterea de a așterne în scris ceea ce cred, ceea ce simt pentru că...acolo în sufletul meu de multe ori e o adevărată luptă, o bătălie...când e așa, mai bine...tac!

Darrr....iată-mă!
Așa că astăzi pentru voi, dar în special pentru prietena mea dragă ( știe ea!!) o să vă vorbesc despre o temă frumoasă, actuală, zic eu, care mă preocupă de foarte mult timp...
Hai spune odată! spuneți voi nerăbdători.
Tema este: LIBERTATEA
Of!Of! Iară începi...filozofia!
Da! De ce credeți?
Păi știm noi ce idei trăznite mai ai prin cap!
Adevărul e că...nu! Dar poate, poate o să-mi dați dreptate.
Bineee...

Ieri am citit un articol scurt despre puterea cuvântului. Cât de important e un cuvânt. Acesta poate aduce bucurie pe chipul unui om sau poate aduce tristețe, supărare sau chiar mai mult ură.
E atât de important să folosim cuvintele pentru a face bine!
Dar oare omul poate?
De ce nu ar putea? mă întreb tot eu. Ce l-ar opri?
Nu știu...
Omul are...libertatea de a alege.
Alegerea pe care o face poate nu e bună...Are în continuare libertatea de a recunoaște că a greșit și să îndrepte totul, sau nu recunoaște și merge mai departe.
Însă a nu se confunda libertatea cu libertinajul!
Libertatea aceasta despre care vorbesc eu este o libertate centrată pe BINE!
Adică orice fac trebuie să o fac liber, dar să-mi fac mie bine, însă să nu fac rău altora !
Ne-ai înnebunit! o să spuneți voi zâmbind.

O să vă dau un exemplu:
În fața voastră este o cutie mare plină cu bomboane de ciocolată. Între ele doar două  sunt învelite frumos. Sunteți singur...ce veți alege?
Bomboana învelită?
Atunci cu siguranță vă plac surprizele!
Bomboana care arată cel mai bine?
Atunci...vă place aspectul! Însă s-ar putea să nu vă placă gustul!
Deci?
Aveți libertate...alegeți. E strict decizia voastră.
Da, o să spuneți voi, dar...aici nu vorbești despre libertate centrată pe bine!
Corect.
Știți de ce? Pentru că am așteptat să văd ce faceți.
Cum ce facem? ridicați voi sprâncenele.
Simplu. Ce v-am spus? Aveți în față o cutieeee mareee plină cu bomboane de ciocolată. Puteți alege: mâncați singuri, sau împărțiți!
Hei! Nu-i corect. Ne-ai întrebat doar ce bomboană alegem!
Da. Dar tu și tu și tu....și oricine, are în sufletul lui puterea de a alege singur. Ai libertatea de a te gândi la tine sau la cei din jurul tău. Cum o faci...nimeni nu te poate învăța. Da. Părinții te învață cât ești mic, dar apoi...
TU singur te definești ca om.
În aceasta constă libertatea umană: puterea de a alege ceea ce consideri că este bine.

Uite, eu acum...ascult muzică! Dansez! E drept că numai cu mâinile, dar nu pot rezista!
Am învățat ceva în ultima lună e important să faci ceea ce îți place, să simți că...
Că? mă întrebați voi râzând.
Of!
Te-ai întristat? De ce?
Pentru că sunt cuvinte care dor, sunt lucruri spuse care dor...
Ce-ți veni iarăși?
Nimic...trece...vedeți de ce nu am scris de câteva zile?

Zâmbetul vostru dispare încet, încet...Vă uitați lung la mine.
TU, TU ești liberă să alegi, nu?
Da. Sunt.
Dar libertatea implică și foarte multă responsabilitate...
Și?
....

Nu m-ați întrebat ce fac eu în fața unei cutii cu ciocolată!
Ei, ce faci! O împarți, normal!
Serios? Tocmai am terminat toată cutia!
Hei! Nu-i corect!
Păi...de ce? Am libertatea de a alege!
Nu ați citit atenți...sunteți singuri!!!!
Ne-ai păcălit! strigați voi.
Da. Dar sincer...nu m-am putut abține. Așa că am mâncat și pentru voi!


Și încă ceva...sunt acolo sus!
Așa că mănânc și pentru voi, cu gândul la voi...
Când voi coborî...vom mânca împreună!
Până atunci...nu uitați:
                                   Aveți libertatea de a alege ...
               


Imaginea de data aceasta nu e făcută de mine.












Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...