"Iarna sufletului meu...
Chip împietrit privind absentă...Vocea domoală spune povești, dar nici nu se chinuie să le prindă înțelesul.
Privește în adâncul sufletului ei...
Se perindă tiptil prin roșul inimii și simte pulsațiile ca niște tunete venite din depărtare.
Rând pe rând pășește cu grijă peste oceanul purpuriu și-și dă seama într-o străfulgerare a minții ei că nu se adâncește...parcă totul e...înghețat, deși valurile se ridică în ritmul inimii nebune.
Atinge delicat fiecare fărâmă de amintire și cumva indescifrabil pentru mintea omenească ...simte fiecare moment din viața ei.
Câteodată tresare și degetele îi iau foc, pentru că amintirea e...de un roșu aprins.
Câteodată...e așa de plăcută atingerea amintirii încât pune palma întreagă și apoi se ghemuiește și se lipește de ea...nevrând să o părăsească.
Dar cu cât stă mai mult simte cum frigul o pătrunde și cum o transformă...
Sare, sare și țipă, dar e singură și strigătul nu face decât să audă tunetele inimii ei mai puternic.
Ar vrea să se încălzească...dar frigul urcă încet, încet dar sigur, amorțindu-i tot...
Cu pași greoi se târăște spre ultima amintire...E plină de lumină, e plină de...căldură!
Încă unul, încă unul, își spune șoptind. Și șoapta se pierde în pulsațiile inimii. Cade...
Locul e în fața ei, dar nu poate să-l atingă. Totul se derulează ca într-un film. Zâmbet, culoare, iubire...
Vrea să atingă...dar mâinile, mâinile nu se mai mișcă!
Au înghețat!
Sclipiri de cleștar pe chipul ei...
Privirea se pierde în râurile purpurii și gândul și șoapta-i se stinge șoptind încetișor...
În gheața durerii, lacrimi fierbinți...
Glasul răsună puternic aducând-o la realitate...
Povești...cât de multe, câte de adevărate, cât de triste...
Chip împietrit privind la străinul din față, care vorbește, vorbește....fără să înțeleagă că sufletul ei
E gheață!"
***
Fragment...din cartea mea.
Pentru voi o poză cu nori. Fotografie făcută din tren.
De ce? o să mă întrebați șoptit.
Pentru că mi-am propus cândva anul acesta să realizez o expoziție numită: NORI
Dar acum...nu mai vreau, însă rămân fascinată de ei.
***
Imaginea cu gheață e preluată...am simțit că trebuie să fie acolo în text.
Chip împietrit privind absentă...Vocea domoală spune povești, dar nici nu se chinuie să le prindă înțelesul.
Privește în adâncul sufletului ei...
Se perindă tiptil prin roșul inimii și simte pulsațiile ca niște tunete venite din depărtare.
Rând pe rând pășește cu grijă peste oceanul purpuriu și-și dă seama într-o străfulgerare a minții ei că nu se adâncește...parcă totul e...înghețat, deși valurile se ridică în ritmul inimii nebune.
Atinge delicat fiecare fărâmă de amintire și cumva indescifrabil pentru mintea omenească ...simte fiecare moment din viața ei.
Câteodată tresare și degetele îi iau foc, pentru că amintirea e...de un roșu aprins.
Câteodată...e așa de plăcută atingerea amintirii încât pune palma întreagă și apoi se ghemuiește și se lipește de ea...nevrând să o părăsească.
Dar cu cât stă mai mult simte cum frigul o pătrunde și cum o transformă...
Sare, sare și țipă, dar e singură și strigătul nu face decât să audă tunetele inimii ei mai puternic.
Ar vrea să se încălzească...dar frigul urcă încet, încet dar sigur, amorțindu-i tot...
Cu pași greoi se târăște spre ultima amintire...E plină de lumină, e plină de...căldură!
Încă unul, încă unul, își spune șoptind. Și șoapta se pierde în pulsațiile inimii. Cade...
Locul e în fața ei, dar nu poate să-l atingă. Totul se derulează ca într-un film. Zâmbet, culoare, iubire...
Cade...Vrea să atingă...dar mâinile, mâinile nu se mai mișcă!
Au înghețat!
Sclipiri de cleștar pe chipul ei...
Privirea se pierde în râurile purpurii și gândul și șoapta-i se stinge șoptind încetișor...
În gheața durerii, lacrimi fierbinți...
Glasul răsună puternic aducând-o la realitate...
Povești...cât de multe, câte de adevărate, cât de triste...
Chip împietrit privind la străinul din față, care vorbește, vorbește....fără să înțeleagă că sufletul ei
E gheață!"
***
Fragment...din cartea mea.
Pentru voi o poză cu nori. Fotografie făcută din tren.
De ce? o să mă întrebați șoptit.
Pentru că mi-am propus cândva anul acesta să realizez o expoziție numită: NORI
Dar acum...nu mai vreau, însă rămân fascinată de ei.
***
Imaginea cu gheață e preluată...am simțit că trebuie să fie acolo în text.
Comentarii
Trimiteți un comentariu