Cântece șoptite în sufletul meu...

Picătură cu picătură sunetele-mi inundă ființa. Privesc zâmbind la ochișorii micuți plini de iubire.
Sunt așa de frumoși!
Ridic ochii mei triști spre ei, încet cu sfială, aș vrea cumva să nu deranjez sensibilitatea acestor suflete tinere.
Mă-nbăt de sunete, mă-nbăt de puritatea lor. Îmi iau puterea, forța din privirea lor, din fericirea lor gingașă, din zâmbetul acela dezarmant, din ochișorii lor minunați.
Picături de iubire nevinovată se revarsă în sufletul meu chinuit și șterge durerea inimii mele, și șterge lacrimile care se revarsă în afara ființei mele.

Doamne!
Aș vrea să pot prinde în palmele mele fericirea, să o protejez, să o simt, să o mângâi încet și să-i cânt încetișor un cântec de jale și dor...

Doamne!
Aș vrea să pot țese fire de iubire spre sufletul meu...

Doamne!
Aș vrea să-mi reazăm fața de chipul minunat al copilului meu...
Lacrimile mele se transformă în râuri și pleacă în călătoria lui..."de ce"...
Dar chipurile mici, ochișorii cu steluțe în priviri îmi zâmbesc, iar glasul lor picură în sufletul meu...liniștea.
Zâmbesc. Poate este răspunsul...
Glasul lor răsună în cântec, un cântec despre o altă generație, un cântec în care  urcă până la cer, acolo unde stelele mor...

Picătură cu picătură într-o melodie țesută de Dumnezeu, care mă prinde într-o îmbrățișare și mă poartă în pași de dans.
Vedeți voi...bucuria copiilor se revarsă peste mine în valuri, valuri și îmi dă puterea de a mă ridica, de a zâmbi, a munci, a-i învăța pe cei de lângă mine că...viața este grea dacă vrem să-i simțim povara, dar așa de ușoară dacă o privim prin ochii copilului din noi!

Doamne!
Aș vrea...să-i iau chipul în mâini și să mă scufund în privirea de azur a copilului meu.
Aș vrea...să-i citesc bucuria în priviri.
Aș vrea...să-l mângâi și să-i citesc iarăși povești.
Aș vrea...să mă joc în nisip ore întregi cu el.
Aș vrea...să-i cânt încetișor, cu glas domol, despre lume, despre vise, despre viață, despre dorințe...
Aș vrea să mai pot zâmbi, să mai pot visa și să mai fiu...EU!

Doamne!
Picuri de ploaie îmi inundă sufletul, îl spală, îl limpezește și îl face senin ca un cer de toamnă, de un albastru intens, care te pătrunde până-n adâncuri...
Zâmbesc.

De ce? am fost întrebată ieri. De ce sun așa de senină?
Întrebări fără rost!
Pentru că puterea o iau din energia fără limite a copiilor din jurul meu, pentru că ei mă îmbrățișează și îmi oferă...liniștea și echilibrul.

Picătură cu picătură sunetele-mi inundă ființa și o ridică până la cer și înapoi.
Privesc la ochișorii plini de lumină și bunătate din fața mea și...CRED!
Cred pentru prima dată că...totul o să fie bine!

***
În ultimul timp a scris mai rar, dar trebuie să știți că atunci când am puțin timp liber...scriu!
Pentru că nu pot altfel.
Sunt așa cum să vă zic...într-o dependență totală de scris, dar și de citit.
Acum chiar dacă încă nu am terminat de citit trilogia despre care v-am scris în urmă cu câteva săptămâni, mi-am comandat și am primit deja "Testamentul lui Abraham". Dacă toată lumea vorbește de această carte să văd și eu cum este! Începutul...promițător!
O să vă spun părerea mea, de om obișnuit, într-un articol.
Până atunci sper să vă mai prezint câteva locuri minunate din țara noastră pentru că mâine: La drum!

pentru voi,
               încă...Eu.