Dansez cu inima mea...

<<Aya privește amuzantă imaginea din fața ochilor ei. E așa ciudat să-l vadă cum apare, cum se poartă, cum vorbește, cum face în așa fel încât să pară că totul e în ordine, ca și când nu s-a întâmplat nimic. Doar că...ea îl cunoaște așa de bine! 
Fiecare tresărire a vocii, fiecare gând care-i trece pe chipul, care pare așa de impenetrabil pentru alți oameni...e așa de vizibil pentru ea.
Zâmbește la această imagine, la tot ce se întâmplă în jurul ei pentru că ...sufletul ei este așa de ușor.
Așa că trece lin pe lângă el și privește prin el, e așa ca și când nu există! 
Își vede de treabă, de pasiunea ei... aceea de a schimba destine!

"Viața nu e corectă, nu e dreaptă, șoptește cineva revoltat lângă ea."
Râde, râde așa ca un copil de 7 ani, și se întoarce spre colega ei care strânge pumnii în semn de revoltă și îi spune râzând: 
"Viața e așa cum e! Uneori Dumnezeu se joacă cu noi, dar sunt sigură că planul lui cu mine este altul. Așa că...eu nu mai sunt nici măcar supărată..."
O prinde în brațe și o încurajează...
Colega ei are lacrimi în ochi: 
"Cum poți? șoptește, cum? Tu? Tu, mă încurajezi?"
"Da. Simplu. Eu știu că o să fie bine! Simplu." 
Și râde așa ca un copil...


Adultul din ea știe, însă că fiecare lecție grea din viața ei zbuciumată a maturizat-o, dar ce să le spună? Nimeni nu ar putea suporta...adevărul, așa că le spune doar varianta soft!
Acum începe să se gândească doar că...se simte mai bine, că boala e așa într-un regres. Iar acesta e chiar un motiv de bucurie fără seamăn.
Viață ciudată... viață fericită, unde ești?>>

***

Dansez cu inima mea...
într-o seară de toamnă...
de o frumusețe fără de seamă...
când sufletul mi s-a liniștit..
și eu,
dansez cu inima mea!

Pentru voi,
                      Eu.