Treceți la conținutul principal

Irezistibilă pe tocuri

Sunt așa de amuzată de situația comică în care-am fost pusă în urmă cu câteva zile! Vedeți voi niciodată nu mi-am dat seama că femeia este văzută altfel în momentul în care are tocuri!
Am simțit o dorință nebună să mă pun așa...la patru ace!
Am vrut să-mi demostrez mie ce bine e să atragi toate privirile și de ce nu...să gândească: Uite ce am pierdut! ( Zâmbesc așa spre voi cu o sclipire amuzată în ochi!!!)
Așa că, sus pe tocuri și...am văzut viața cu alți ochi, am văzut admirație. Acest lucru mi-a dat speranța că într-o zi totul se va schimba, că într-o zi voi trece cu zâmbetul pe buze pe lângă toate persoanele din viața mea care mi-au făcut atâta rău...

Așa că sunt foarte hotărâtă să port cât mai des tocuri, să privesc eu de sus!
Vedeți voi, suferința aceea mare prin care am trecut m-a schimbat cu desăvârșire, sunt alt om.
Da, știu o să-mi ziceți că mă contrazic.
Nu, nu e adevărat. Ajut oamenii pentru că așa sunt eu, o să mă implic și mai mult la asociație pentru că am cam "lipsit" în ultima vreme, dar altceva s-a schimbat: nu mai am încredere în oameni. Cred
(în sfârșit! cam târziu cei drept!) că fiecare om își urmărește propriul scop  așa cu un egoism ieșit din comun. Iar când și-l atinge...te dă deoparte ( în cel mai bun caz!) ca să atingă alte obiective. Cât de pragmatic. Fără sentimente.
Știu, știu doar eu am trăit într-o lume în care am crezut în bunătate, în ajutarea aproapelui, în schimbarea în bine a celui de lângă tine...dar lumea reală nu e așa.(tristă)
Lumea reală...vrea să-ți pervertească sufletul!
Nu. Nu voi răsplăti răul cu rău voi continua să cred în bunătate, în dreptate, în înțelegere și le voi zâmbi celor care m-au făcut să sufăr, doar că...nu o să-mi mai ofer încrederea atât de repede oricui. (spun eu taree hotărâtă, dar parcă văd!!!)

Astăzi mi-am recitit o parte din scrieri și am fost tare mândră de mine.
De ce? șoptiți voi.
Pentru că am avut puterea de a vorbi mereu frumos de fostul meu partener, indiferent cum s-a purtat.
Pentru că am avut tăria sufletească să vă prezint doar lucruri mărunte din tot.
Pentru că am păstrat pentru mine toate lucrurile cumplite.
Știți am fost sfătuită să scriu despre toate, într-o carte și poate o să o fac atunci când o să mă detașez complet de suferință. ( Cred că ar ieși ceva interesant de citit! La ceea ce lucrez eu acum e doar imaginația  bogată pe care o am și mintea unui om pasionat de citit și scris!)

Astăzi văd lumea cu alți ochi.
M-am uitat în sufletul meu și am notat pe hârtie toate realitățile din viața mea și am ajuns la concluzia că...îmi lipsește sportul! ( Râd spre voi) Chiar îmi lipsește, am devenit cumva dependentă de el, în sensul cel mai bun. Și să știți că nu fac sport pentru a slăbi, ci doar pentru a mă mișca și a zâmbi.
Vedeți voi, "avantajul" unui divorț e că slăbești fără pic de efort!
Așa că sportul e numai pentru că mă face să zâmbesc. ( Fie vorba între noi a fost o vreme când aveam impresia că nu o să mai pot umbla, că nu o să mă mai ridic din pat, dar iată-mă sunt sus pe tocuri înfruntând pe toată lumea, zâmbind spre toți și râzând din toată inima alături de adevărații mei prieteni!)

Știți, tot vreau să vă spun de o vreme și tot uit...
Prietena mea care e psiholog m-a întrebat într-o zi din noiembrie: "Îți place verdele?"
Am început să râd și i-am răspuns afirmativ. I-am spus că înainte nu eram așa de "pasionată" de această culoare. A fost rândul ei să râdă și m-a întrebat dacă știu ce înseamnă asta.
Eu m-am uitat tare mirată la ea, habar nu aveam că ar putea însemna ceva. Dar vreau să vă spun că răspunsul a fost fabulos, spectaculos. Să mă credeți că am rămas cu gura căscată.
Mi-a zis așa: "Verdele înseamnă dorință de schimbare. E schimbarea pe care ți-ai dorit-o în suflet."
Imediat în mintea mea a apărut o idee nouă: Personajul meu cu ochii verzi, nu înseamnă că este un om cu ochii verzi, ci doar...o schimbare în viața mea! Uimitor, nu? O altă perspectivă cu siguranță.
( Dar trebuie să vă spun că primul om pe care l-am iubit avea ochii verzi. Așa că...cine știe care e realitatea! Ca să mă citez: depinde din ce perspectivă privești.)
Interesant subiect, nu? O să-l detaliez eu cândva...

Acum revenind la tocuri și la cât de irezistibilă sunt când urc pe ele, doamnelor e timpul să urcați și să priviți puțin de sus. Poate așa își mai dau seama partenerii voștri ce au pe lângă ei, că drept să spun în afară de sport, confortul lor personal și mâncare nu-i prea interesează nimic.
Așa că...impresionații. Aranjați-vă, luați copii de mână și în oraș cu voi. Să vedeți că uită imediat și de sport și de tot!
Și ca să termin așa copilărește astăzi:
"Ce credeți că o să fac eu?"
"Uimește-ne!" spuneți voi râzând.
"Călătoresc!"
"Vizitez!"
"Descopăr lucruri noi, oameni noi și zâmbesc spre viața aceasta atât de ciudată care mi-a dat, apoi mi-a luat totul, iar acum...îmi dă iarăși TOTUL!"
Voi trebuie doar să ghiciți pe unde mă voi plimba pentru că nu o să vă spun, voi pune doar poze.
Așa că...la drum, că sunt în concediu!

Pentru voi,
             Eu.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

timpul liniștii mele...

În urmă cu patru luni prietena mea îmi spunea că sunt în furtună, un ciclon mai exact, din care o să ies și totul se va calma. Nu am crezut-o pentru că părea așa de departe liniștea...Dar acum îmi dau seama că sunt acolo pe marginea aceea a furtunii și încep să simt liniștea tot mai mult. Trebuie să-i mulțumesc prietenei mele care permanent a fost omul care m-a susținut și mă susține în cele mai grele momente ale vieții mele. Timp de liniște...într-o viață atât de nebună...Pare ciudat, nu? Am citit în dimineața aceasta un articol despre comprimarea timpului și primul gând în mintea mea a fost: Dar eu vorbesc despre asta cu oamenii din jurul meu de ani de zile! E evident că s-a comprimat timpul! Cum? o să mă întrebați voi râzând. Păi...simplu. Așa de simplu. Timpul nu ne mai ajunge! E senzația tuturor, doar că nu ne dăm seama de ce! Nu este vina noastră că nu mai reușim să facem toate lucrurile care altădată le făceam, e pur și simplu TIMPUL! Eu am început să vă...

Stay in my heart...

Valsul inimii mele.. . Am simțit iubirea așa din tot sufletul, m-am îmbătat cu fericirea, am simțit că trăiesc la cote maxime, mereu pe câte un vârf aproape să cad...și nu am căzut foarte mult timp. Dar viața aceasta grea și păcătoasă m-a tras cumva în vâltoarea ei, m-a prins de degete și m-a aruncat în prăpastie arătându-mi partea urâtă pe care am refuzat permanent să o văd! The beautiful Blue Danube.. . Am fost nevoită să învăț să nu mai cred în oameni, să privesc cu uimire în jurul meu, să aleg cele bune din multe rele...Viața mi-a dat cea mai cruntă lecție, m-a pus la pământ și nu m-a mai lăsat să sper, să zâmbesc și să trăiesc. Am ridicat însă capul și nu am privit decât în față, am căutat să mă încurajez singură și să învăț să sper. Am încercat să văd frumusețea acolo unde nimeni nu o vede. Am ascultat muzica care îmi place și m-am lăsat purtată pe ritmurile muzicii clasice găsindu-mi cuvintele, speranțele distruse, visele uitate în colțul inimii mele și credința puternică. ...