<<Durerea îți întunecă mintea, îți taie respirația, te lasă fără suflu.
Strângi pumnii în disperare și nu lași lacrimile să curgă...
Îți repeți iarăși și iarăși: Nu este corect, nu este corect...
Privești în față pe cei care încearcă cu disperare să te facă să crezi că ești altă persoană, nu pleci capul. În durerea care-ți inundă ființa lacrimile se preling pe fața ta, însă rămâi cu privirea în față, nemișcată ca un brad în fața furtunii.
Nedreptate dusă la extremă...
Sufletul se strânge asemeni unui copil care se ghemuiește lângă mama, așteptând să fie luat în brațe. Doar că sufletul rămâne singur, fără mângâiere.
Îți duci mâinile la urechi ca să nu mai auzi, însă cuvintele răzbat dincolo de palme și inevitabil sufletul saltă convulsiv la fiecare atingere.
Plângi.
Plângi așa cum nu ai mai plâns de când erai doar un copil și bunica ți-a omorât copilăria spunându-ți că tatăl tău nu mai e.
Plângi pentru tot, pentru toți, pentru tine, pentru iubirea care a murit.
Plângi doar plângi până ochii tăi nu mai au lacrimi și sufletul a înghețat.
E acum un sloi de gheață, nimeni și nimic nu mai poate să ajungă la el.
Te ridici și pleci, dar știi că lași în urma ta o iubire care te-a distrus, care ți-a pustiit ființa, care a ars totul în calea ei.
Îți repeți în gând: suflet înghețat, bine ai venit!
Acum, doar acum ai devenit altă persoană: hotărâtă, calmă, calculată, care știe ce vrea de la viață.
Gânduri zboară prin mintea ta asemeni rândunelelor care s-au întors acasă după o iarnă lungă, lungă. Gânduri nebune care-ți spun: când se termină ceva, începe altceva.
E rostul vieții!
Un nou început, șoptești încetișor privind la lacul peste care cad fulgii de nea.
Un nou început...>>
Astăzi ziua mea a început mai special. Telefonul m-a trezit arătându-mi că am primit câteva mesaje. La început nu am înțeles despre ce era vorba, dar după ce somnul a plecat de pe genele mele somnoroase și am început să sorb cafeaua amară, mi-am dat seama că e vorba de articolul meu de aseară!
Așa că i-am răspuns Adrianei, cititoarea mea fidelă.
Îi mulțumesc astăzi pentru cuvintele ei care-mi dau aripi de vis!
V-am spus de mai multe ori că scrisul a fost visul meu de la zece ani. Doar acum mi l-am putut îndeplini, însă nu mi-am dat seama că rândurile mele pot avea un asemenea impact asupra oamenilor.
Astăzi Adriana îmi spunea simpatic că deși totul e "puțin haotic" ( știu! nu vreau să fac ordine!!! râd eu spre voi) "știți să ne duceți ca pe un val, sus-jos".
Ce frumos!
Mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale, nici nu știi tu cât de importante sunt pentru mine.
Vezi tu viața, viața e un val mai mare care te duce sus-jos și jos-sus.
Când ajungi jos de tot, când nu mai poți să te ridici, atunci Cineva te ia de mână și te saltă pe val. Acel Cineva lucrează prin oameni, pentru oameni.
De cele mai multe ori credința este cea care te ține pe linia de plutire, ea este cea care-ți încălzește sufletul, ea îți dă speranță, ea ne face să fim oameni!
Nu este ușor să răzbești într-o lume unde adevăratele valori s-au pierdut în cele mai multe cazuri.
Dar cred cu toată ființa mea că atâta timp cât mai există o speranță în sufletul unui om, lumea aceasta încă trăiește!
Speranța aceasta așa micuță ca un foc care pâlpâie ușor în bătaia vântului, speranța aceasta o aștern în rândurile mele. Câteodată ea este mai puternică, câteodată e mai mică, dar e acolo permanent pentru voi și pentru mine!
Cartea mea...cartea se țese ușor în rânduri vesele și triste, în vise și realități crunte, în durere și speranță. E ceea ce am vrut să surprind eu astăzi în cuvintele mele: durere și speranță.
Pentru Adriana, pentru voi,
Cu respect, Eu.
Strângi pumnii în disperare și nu lași lacrimile să curgă...
Îți repeți iarăși și iarăși: Nu este corect, nu este corect...
Privești în față pe cei care încearcă cu disperare să te facă să crezi că ești altă persoană, nu pleci capul. În durerea care-ți inundă ființa lacrimile se preling pe fața ta, însă rămâi cu privirea în față, nemișcată ca un brad în fața furtunii.
Nedreptate dusă la extremă...
Sufletul se strânge asemeni unui copil care se ghemuiește lângă mama, așteptând să fie luat în brațe. Doar că sufletul rămâne singur, fără mângâiere.
Îți duci mâinile la urechi ca să nu mai auzi, însă cuvintele răzbat dincolo de palme și inevitabil sufletul saltă convulsiv la fiecare atingere.
Plângi.
Plângi așa cum nu ai mai plâns de când erai doar un copil și bunica ți-a omorât copilăria spunându-ți că tatăl tău nu mai e.
Plângi pentru tot, pentru toți, pentru tine, pentru iubirea care a murit.
Plângi doar plângi până ochii tăi nu mai au lacrimi și sufletul a înghețat.
E acum un sloi de gheață, nimeni și nimic nu mai poate să ajungă la el.
Te ridici și pleci, dar știi că lași în urma ta o iubire care te-a distrus, care ți-a pustiit ființa, care a ars totul în calea ei.
Îți repeți în gând: suflet înghețat, bine ai venit!
Acum, doar acum ai devenit altă persoană: hotărâtă, calmă, calculată, care știe ce vrea de la viață.
Gânduri zboară prin mintea ta asemeni rândunelelor care s-au întors acasă după o iarnă lungă, lungă. Gânduri nebune care-ți spun: când se termină ceva, începe altceva.
E rostul vieții!
Un nou început, șoptești încetișor privind la lacul peste care cad fulgii de nea.
Un nou început...>>
Astăzi ziua mea a început mai special. Telefonul m-a trezit arătându-mi că am primit câteva mesaje. La început nu am înțeles despre ce era vorba, dar după ce somnul a plecat de pe genele mele somnoroase și am început să sorb cafeaua amară, mi-am dat seama că e vorba de articolul meu de aseară!
Așa că i-am răspuns Adrianei, cititoarea mea fidelă.
Îi mulțumesc astăzi pentru cuvintele ei care-mi dau aripi de vis!
V-am spus de mai multe ori că scrisul a fost visul meu de la zece ani. Doar acum mi l-am putut îndeplini, însă nu mi-am dat seama că rândurile mele pot avea un asemenea impact asupra oamenilor.
Astăzi Adriana îmi spunea simpatic că deși totul e "puțin haotic" ( știu! nu vreau să fac ordine!!! râd eu spre voi) "știți să ne duceți ca pe un val, sus-jos".
Ce frumos!
Mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale, nici nu știi tu cât de importante sunt pentru mine.
Vezi tu viața, viața e un val mai mare care te duce sus-jos și jos-sus.
Când ajungi jos de tot, când nu mai poți să te ridici, atunci Cineva te ia de mână și te saltă pe val. Acel Cineva lucrează prin oameni, pentru oameni.
De cele mai multe ori credința este cea care te ține pe linia de plutire, ea este cea care-ți încălzește sufletul, ea îți dă speranță, ea ne face să fim oameni!
Nu este ușor să răzbești într-o lume unde adevăratele valori s-au pierdut în cele mai multe cazuri.
Dar cred cu toată ființa mea că atâta timp cât mai există o speranță în sufletul unui om, lumea aceasta încă trăiește!
Speranța aceasta așa micuță ca un foc care pâlpâie ușor în bătaia vântului, speranța aceasta o aștern în rândurile mele. Câteodată ea este mai puternică, câteodată e mai mică, dar e acolo permanent pentru voi și pentru mine!
Cartea mea...cartea se țese ușor în rânduri vesele și triste, în vise și realități crunte, în durere și speranță. E ceea ce am vrut să surprind eu astăzi în cuvintele mele: durere și speranță.
Pentru Adriana, pentru voi,
Cu respect, Eu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu