Butterfly...

Privesc spre voi cu zâmbetul în privire, cu bucurie și bunătate. Așa simpatic!
Astăzi a fost o zi senină după mult, mult timp. Sunt așa de liniștită, sunt așa de mulțumită de mine, de felul în care m-am comportat în acest an cumplit încât chipul meu e plin de zâmbet.
A fost prima zi după foarte mult timp în care m-am gândit serios la cartea mea. Și sunt așa de încântată. Ea prinde contur în mintea mea. Personajele, acțiunea, tot! Ei, ce ziceți?

Știu o să râdeți, dar de o săptămână scriu pe toate hârtiile posibile. Am numai hârtiuțe scrise cu creionul peste tot. Cumva mintea mea s-a descătușat încă o dată. Așa că scriu și scriu...E atât de bine!
Dar să revin la realitate!
Realitatea mea e cumplită, dar eu încerc să o fac frumoasă indiferent de ceea ce se întâmplă. Viața mi-a arătat că nu are rost să plângi după nimeni, pentru că oricine poate fi înlocuit. M-a învățat că nimeni nu este lângă tine când ai nevoie, că trebuie să te descurci singur chiar dacă sufletul tău e plin de frică. M-a educat să cred în mine, să îmi doresc să-mi înfrâng limitele și să zâmbesc mulțumită de ceea ce sunt.

Am alergat în seara aceasta și m-am gândit cât de mult m-a ajutat sportul. Cum fiecare gând negativ dispare, cum sângele îmi inundă ființa, cum reușesc să mă deconectez de la fiecare problemă pe care o am. Nu sunt o sportivă, v-am mai spus, de multe ori doar merg, dar am reușit prin voință să mă educ și în această privință. Și atunci mă întreb, oare omul poate învăța toată viața? Se poate schimba, poate reuși în ceea ce și-a propus?
Cu siguranță DA!
Vă spune un om care acum un an nu a mai avut nici o speranță.
Astăzi...astăzi simt că am toată viața înainte!
Așa că astăzi vă dăruiesc puțin din cartea mea:

Aya s-a așezat în iarba înflorită. Privește cu tristețe în zare. Ține telefonul în mână...
Înregistrarea e acolo. Fiecare cuvânt spus despre ea, fiecare jignire aruncată acolo în mijlocul atâtor oameni...Simte și acum cum sufletul i-a fost tăiat în bucăți și aruncat. Simte lacrimile care au curs în voie, inima care s-a zbătut în disperare și mintea care repeta: 
De ce? De ce? Ce vină am eu?

S-a simțit ca un fluture ajuns pe cimentul rece, cu aripile frânte, cu dorința de zbor inexistentă. Derutat. Îndurerat. Fără voința de a mai lupta.
Înregistrarea...
Are nevoie de ea să nu uite, să poată înțelege lumina ochilor ei adevărul.
Doar adevărul, șoptește ea.

Deodată simte ceva pe față și țipă. Aude un glas, dar nu-și dă seama ce e pentru că inconștient a închis ochii. Era atât de îngândurată încât nu a fost atentă la nimic din jur. 
E un câine, își spune ea în gând. Un câine care se joacă cu mine!
O Doamne! șoptește ea și deschide ochii.
Glasul se aude, dar nu-și dă seama de unde. E departe și câinele se joacă cu părul ei, o sărută și se gudură pe lângă ea. 
Aya începe să râdă din tot sufletul și începe să-l răsfețe, și-l sărută, și-l mângăie și-i spune cuvinte de alint. Câinele o privește în ochi și se așază cuminte în brațele ei. 
Deabea acum vede că un bărbat aleargă spre ea. Dar...
Se oprește încremenit la câțiva pași.
Aya se uită pe sub genele-i lungi la bărbatul ciudat din fața ei, mângâind câinele care i s-a așezat așa de bine în brațe. 
Îmi pare rău, spune el într-un sfârșit și cheamă câinele.
Aya privește zâmbind la câinele care stă nepăsător în brațele ei. Și râde.
Deodată, începe să râdă și el și se așază lângă ea în trifoiul înflorit.
Nu-și vorbesc. Privesc în depărtare fiecare cu gândurile lui.

În liniștea lăsată, câinele își ridică capul și începe să latre. Și țâșnește din brațele Ayei drept după...
Un fluture! strigă uimită Aya.
Se întoarce spre străinul de lângă ea. O privire amuzantă o întâmpină. 
Ce-i? spune ea încruntându-se.
Nimic. Doar că îmi imaginam altfel întâlnirea! spune el râzând.
Aya privește spre bărbatul din fața ei. 
Știe cine e, dar... 
Viața, șoptește Aya, doar viața...

***
Imaginile făcute de mine, normal!
Pentru voi,
          Eu.