Treceți la conținutul principal

La înălțime-Borsec

Într-o țară în care frumusețea naturii se întretaie cu bogățiile ei naturale, ai posibilități multiple de a fugi de stresul cotidian. Tot mai mulți oameni caută liniștea în destinații uitate parcă de lume, într-o frumusețe care-ți taie respirația. Sunt locuri în care energia negativă acumulată în decursul unei săptămâni de muncă, dispare. În care liniștea pune stăpânire pe sufletul tău, iar speranța, zâmbetul și fericirea își fac iarăși simțită prezența în mintea și inima ta.

Ne-am luat rucsacul în spate și am evadat în munții atât de spectaculoși ai României.
Urcușul nu a fost unul ușor, dar buna-dispoziție, glumele prietenești, ajutorul necondiționat, pauza de apă, Borsec, normal, ne-au dus pe crestele munților, la înălțime.

Când am ajuns în vârf și ne-am așezat pentru a ne trage sufletul, am simțit măreția priveliștii care ni se descoperea în fața ochilor.
Sentimentele sunt contradictorii, de mândrie că ai reușit să ajungi la înălțime, de frică de spațiul imens de sub tine, de bucurie a inimii și minții că ți-ai îndeplinit un vis, de tristețe că trebuie să cobori de acolo.
În puținul timp petrecut acolo sus, la înălțime te simți asemeni unui titan, tu stăpânești totul, dar în același timp parcă ești cel mai mic din univers, un punct neînsemnat în peisajul imens din fața ochilor tăi.
Viața pe care o ai pare neînsemnată în comparație cu tot ce te înconjoară, dar în același timp știi că viața ta a devenit prețioasă în momentul în care ai văzut atâta frumusețe.

O antiteză a sentimentelor, a trăirilor, care te determină să mergi înainte!
Să îți faci timp pentru tine, pentru a cutreera ținuturile atât de frumoase ale țării.
Să te încarci de energie pozitivă, să uiți de toată tehnologia, să simți liniștea pământului, să te contopești cu natura întreagă.

Pe drumul de întoarcere discuția noastră a poposit asupra bogățiilor naturale ale României, poate pentru că aveam în mână sticla mea de apă Borsec.
Fiecare ne-am expus cunoștințele despre apele minerale care se găsesc pe teritoriul țării, dar cu toții am fost de acord că regina apelor minerale, rămâne Borsecul.
Cu o istorie de peste 210 ani, brand 100% românesc care este pe primul loc în topul anual realizat de revista Biz și îndreptat permanent spre consumator.
Deci este...la înălțime!

Ne-am distrat o vreme încercând să ne aducem aminte de perioada în care am vizitat fiecare localitatea Borsec și am băut din apa minerală a izvoarelor.  Toți am fost în excursie de la școală!
Apoi, ne-am adus aminte de unul din momentele haioase din viața noastră unde "personajul principal" a fost sticla de apă minerală naturală Borsec https://www.facebook.com/Borsec.ReginaApelorMinerale/

Am râs cu toții când unul dintre prietenii noștri ne-a povestit cum în timpul unei ore, când era la liceu, s-a lăsat sub bancă, să nu fie văzut de profesorul de matematică, care era foarte sever, ca să bea apă. Pe vremea aceea nu aveai voie să faci cam ce vrei în oră!
Colegul lui, știind ce face el în ore, în timpul pauzei i-a agitat sticla și i-a așezat-o frumușel în ghizdan. Ei în momentul în care strecurat sub bancă a deschis sticla de apă Borsec...vă dați seama ce s-a întâmplat!
Un duș senzațional, o mustrare din partea profesorului, un râs general și o învățătură de minte: să se hidrateze în timpul pauzei!

Ne-am oprit din drumul nostru puțin să mâncăm ceva dulce, să bem puțină apă și să admirăm peisajul.
Am continuat să coborâm scăldați de razele roșietice ale apusului de soare.
Când am intrat în mașină ca să ne îndreptăm spre casă tristețea a pus stăpânire pe toți...
Prietenul nostru simpatic a strigat dintr-o dată, întrerupându-ne șirul gândurilor triste:
  - Puțină apă, doriți?
Toți am izbucnit în râs și imediat cuvintele au început să curgă și planurile pentru o nouă urcare la înălțime ne-au înflăcărat mai ceva decât apusul de soare!

Pentru prietena mea, Luciana,
care mi-a oferit pozele senzaționale cu imaginile din munți,
care mă inspiră de fiecare dată cu puterea ei de muncă, determinarea și
pasiunea pentru natură și munte!
Pentru voi,
        Mihaela

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...