Treceți la conținutul principal

Liniștea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu multă liniște. E timpul liniștii mele!
Îmi vine să râd, nu întrebați de ce. Oricum vă spun. Liniștea aceasta am căutat-o de mult, mult timp și cumva "hoața" s-a ascuns de mine. Astăzi însă mi-am dat seama, așa într-o străfulgerare a minții, că liniștea este acolo in sufletul fiecăruia, doar trebuie să o aducem la suprafață.
De ce nu facem asta?
Păi ia să mă gândesc...
Poate pentru că nu avem timp, sau nu ne dăm timp, ori pur si simplu intram în viața ca într-o mașină de spălat și ne tot invârtim de suntem mereu amețiți.
Poate...
Cred însă că grijile " ne distrug" liniștea.
Grija pentru familie.
Grija pentru serviciu.
Grija zilei de mâine.
Grija si iarăși grija.
Exasperant, frustrant, greu de digerat.

Cum să fii linistit dacă în jurul tău e agitație? Poți?
Agitația se transmite.  Știați?
Exemplul cel mai simplu e prima perioadă de viață a bebelusului. Dacă simte agitație, e gata zarva. Păi nu-l mai oprești și să faci toată linistea din lume! Agitația mamei se transmite asemeni unei unde.

Oare noi, oamenii, nu preluam această agitație?
Din locul în care muncim, din societate, din jurul nostru pur și simplu.
Sigur că da.
Exemplu: plec liniștită,  zen, de dimineață.  Imi propun: sunt calmă și mă bucur de tot de fac. Trec 10 minute...agitație.
Îmi spun: calmăăă...
Trece o oră. Agitația crește și crește și normal că mă " dărâmă" și îmi strică planul.
Uite așa din liniștea impusă se alege praful!

O zi, două...e ok.
Zi de zi?
Groaznic.
Cum să-i determini pe cei de lăngă tine să fie calmi?
Nu, nu poți.
Nu mai reusești nici cu proprii copii. În ultima vreme tot se vorbește despre un autism provocat de telefoane, tablete...bla, bla. Credeți că se exagerează?
Nu, vă spun eu.
Tinerii...
Se uită la tine, prin tine și nu pricep nimic din ce le spui. Nu se pot concentra, nu pot face legături logice în gândire, nu sunt în stare să își stabilească obiective.
Am fost șocată de obiectivul propus de un copil de 13 ani.
Citez: obiectivul meu este să îmi fie lene.

Să-i fie lene...să nu facă nimic, dar să vorbească mereu tot aiureli și să găsească ceva de criticat la oricine.
Și să stai...zen?

Liniște, liniște unde te-ai ascuns?
Unde?
În limpezirea gândurilor, după o zi de agitație continuă.

Pentru voi,
      T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Reconectare la umanitate

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet. Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi. Î n ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate.   M ă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...