Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu multă liniște. E timpul liniștii mele!
Îmi vine să râd, nu întrebați de ce. Oricum vă spun. Liniștea aceasta am căutat-o de mult, mult timp și cumva "hoața" s-a ascuns de mine. Astăzi însă mi-am dat seama, așa într-o străfulgerare a minții, că liniștea este acolo in sufletul fiecăruia, doar trebuie să o aducem la suprafață.
De ce nu facem asta?
Păi ia să mă gândesc...
Poate pentru că nu avem timp, sau nu ne dăm timp, ori pur si simplu intram în viața ca într-o mașină de spălat și ne tot invârtim de suntem mereu amețiți.
Poate...
Cred însă că grijile " ne distrug" liniștea.
Grija pentru familie.
Grija pentru serviciu.
Grija zilei de mâine.
Grija si iarăși grija.
Exasperant, frustrant, greu de digerat.
Cum să fii linistit dacă în jurul tău e agitație? Poți?
Agitația se transmite. Știați?
Exemplul cel mai simplu e prima perioadă de viață a bebelusului. Dacă simte agitație, e gata zarva. Păi nu-l mai oprești și să faci toată linistea din lume! Agitația mamei se transmite asemeni unei unde.
Oare noi, oamenii, nu preluam această agitație?
Din locul în care muncim, din societate, din jurul nostru pur și simplu.
Sigur că da.
Exemplu: plec liniștită, zen, de dimineață. Imi propun: sunt calmă și mă bucur de tot de fac. Trec 10 minute...agitație.
Îmi spun: calmăăă...
Trece o oră. Agitația crește și crește și normal că mă " dărâmă" și îmi strică planul.
Uite așa din liniștea impusă se alege praful!
O zi, două...e ok.
Zi de zi?
Groaznic.
Cum să-i determini pe cei de lăngă tine să fie calmi?
Nu, nu poți.
Nu mai reusești nici cu proprii copii. În ultima vreme tot se vorbește despre un autism provocat de telefoane, tablete...bla, bla. Credeți că se exagerează?
Nu, vă spun eu.
Tinerii...
Se uită la tine, prin tine și nu pricep nimic din ce le spui. Nu se pot concentra, nu pot face legături logice în gândire, nu sunt în stare să își stabilească obiective.
Am fost șocată de obiectivul propus de un copil de 13 ani.
Citez: obiectivul meu este să îmi fie lene.
Să-i fie lene...să nu facă nimic, dar să vorbească mereu tot aiureli și să găsească ceva de criticat la oricine.
Și să stai...zen?
Liniște, liniște unde te-ai ascuns?
Unde?
În limpezirea gândurilor, după o zi de agitație continuă.
Pentru voi,
T.A.
Îmi vine să râd, nu întrebați de ce. Oricum vă spun. Liniștea aceasta am căutat-o de mult, mult timp și cumva "hoața" s-a ascuns de mine. Astăzi însă mi-am dat seama, așa într-o străfulgerare a minții, că liniștea este acolo in sufletul fiecăruia, doar trebuie să o aducem la suprafață.
De ce nu facem asta?
Păi ia să mă gândesc...
Poate pentru că nu avem timp, sau nu ne dăm timp, ori pur si simplu intram în viața ca într-o mașină de spălat și ne tot invârtim de suntem mereu amețiți.
Poate...
Cred însă că grijile " ne distrug" liniștea.
Grija pentru familie.
Grija pentru serviciu.
Grija zilei de mâine.
Grija si iarăși grija.
Exasperant, frustrant, greu de digerat.
Cum să fii linistit dacă în jurul tău e agitație? Poți?
Agitația se transmite. Știați?
Exemplul cel mai simplu e prima perioadă de viață a bebelusului. Dacă simte agitație, e gata zarva. Păi nu-l mai oprești și să faci toată linistea din lume! Agitația mamei se transmite asemeni unei unde.
Oare noi, oamenii, nu preluam această agitație?
Din locul în care muncim, din societate, din jurul nostru pur și simplu.
Sigur că da.
Exemplu: plec liniștită, zen, de dimineață. Imi propun: sunt calmă și mă bucur de tot de fac. Trec 10 minute...agitație.
Îmi spun: calmăăă...
Trece o oră. Agitația crește și crește și normal că mă " dărâmă" și îmi strică planul.
Uite așa din liniștea impusă se alege praful!
O zi, două...e ok.
Zi de zi?
Groaznic.
Cum să-i determini pe cei de lăngă tine să fie calmi?
Nu, nu poți.
Nu mai reusești nici cu proprii copii. În ultima vreme tot se vorbește despre un autism provocat de telefoane, tablete...bla, bla. Credeți că se exagerează?
Nu, vă spun eu.
Tinerii...
Se uită la tine, prin tine și nu pricep nimic din ce le spui. Nu se pot concentra, nu pot face legături logice în gândire, nu sunt în stare să își stabilească obiective.
Am fost șocată de obiectivul propus de un copil de 13 ani.
Citez: obiectivul meu este să îmi fie lene.
Să-i fie lene...să nu facă nimic, dar să vorbească mereu tot aiureli și să găsească ceva de criticat la oricine.
Și să stai...zen?
Liniște, liniște unde te-ai ascuns?
Unde?
În limpezirea gândurilor, după o zi de agitație continuă.
Pentru voi,
T.A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu