Treceți la conținutul principal

Liniștea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu multă liniște. E timpul liniștii mele!
Îmi vine să râd, nu întrebați de ce. Oricum vă spun. Liniștea aceasta am căutat-o de mult, mult timp și cumva "hoața" s-a ascuns de mine. Astăzi însă mi-am dat seama, așa într-o străfulgerare a minții, că liniștea este acolo in sufletul fiecăruia, doar trebuie să o aducem la suprafață.
De ce nu facem asta?
Păi ia să mă gândesc...
Poate pentru că nu avem timp, sau nu ne dăm timp, ori pur si simplu intram în viața ca într-o mașină de spălat și ne tot invârtim de suntem mereu amețiți.
Poate...
Cred însă că grijile " ne distrug" liniștea.
Grija pentru familie.
Grija pentru serviciu.
Grija zilei de mâine.
Grija si iarăși grija.
Exasperant, frustrant, greu de digerat.

Cum să fii linistit dacă în jurul tău e agitație? Poți?
Agitația se transmite.  Știați?
Exemplul cel mai simplu e prima perioadă de viață a bebelusului. Dacă simte agitație, e gata zarva. Păi nu-l mai oprești și să faci toată linistea din lume! Agitația mamei se transmite asemeni unei unde.

Oare noi, oamenii, nu preluam această agitație?
Din locul în care muncim, din societate, din jurul nostru pur și simplu.
Sigur că da.
Exemplu: plec liniștită,  zen, de dimineață.  Imi propun: sunt calmă și mă bucur de tot de fac. Trec 10 minute...agitație.
Îmi spun: calmăăă...
Trece o oră. Agitația crește și crește și normal că mă " dărâmă" și îmi strică planul.
Uite așa din liniștea impusă se alege praful!

O zi, două...e ok.
Zi de zi?
Groaznic.
Cum să-i determini pe cei de lăngă tine să fie calmi?
Nu, nu poți.
Nu mai reusești nici cu proprii copii. În ultima vreme tot se vorbește despre un autism provocat de telefoane, tablete...bla, bla. Credeți că se exagerează?
Nu, vă spun eu.
Tinerii...
Se uită la tine, prin tine și nu pricep nimic din ce le spui. Nu se pot concentra, nu pot face legături logice în gândire, nu sunt în stare să își stabilească obiective.
Am fost șocată de obiectivul propus de un copil de 13 ani.
Citez: obiectivul meu este să îmi fie lene.

Să-i fie lene...să nu facă nimic, dar să vorbească mereu tot aiureli și să găsească ceva de criticat la oricine.
Și să stai...zen?

Liniște, liniște unde te-ai ascuns?
Unde?
În limpezirea gândurilor, după o zi de agitație continuă.

Pentru voi,
      T.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Viața...în pași de dans

       A rc peste timp, peste sentimente, peste trăiri.                                                                                        O ricât de mult vrem să ne reconectăm la viața pe care am trăit-o înainte de oprirea în loc a lumii (Știți voi!), nu reușim. Sunt două pespective diferite. Stați o clipă și priviți în oglindă. Prima data din partea stângă, apoi din partea dreaptă. Vedeți același lucru? Cele două imagini sunt aproape identice. Aproape. Mici detalii le fac diferite. Aceste detalii ne îndepărtează așa de mult de lumea și timpul petrecut înainte și de ceea ce trăim acum. Infinit de mult. Schimbări peste schimbări.      L umea s-a schimbat, oamenii s-au schimbat, copii s-au schimbat și ei. Totul e altfel, nimic nu mai este la fel. Gândirea noastră s-a modificat, dar oricât de mult mă întreb în ultimul timp, dacă în bine, nu pot să mă hotărăsc asupra răspunsului.                                                                                                      M ă u

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat

Fir de suflet

       Cine ești în lumea aceasta mare? Unde îți dorești să fii peste o clipă, o zi sau un an? Cum reușești să înfrunți fiecare zi din viață? Cu privirea plecată în înfrigurarea sufletului sau zâmbind senin spre cerul îmbujorat al dimineții?      Cine ești tu? În mulțimea destinelor ne pierdem, ne micșorăm până la un fir de suflet tremurat. Cum îți învingi teama de nou și răzbați deasupra inimii? Încredere înzecită în gândul tău răzleț, care străbate nemărginirea lumii.      Cine este el? Fantasmă a proprilor emoții, trăiri agățate în gânduri deșirate pe covorul vieții. Idei risipite în vântul primăvăratec, idei cu sens și fără sens, în îngemănare absurdă a senzațiilor, a simțirii, a trăirii la limită. Cu sens. Fără. Azi. Ieri. Mâine.      Cine suntem noi? Suflete îngemănate în dureri neștiute, în speranțe deșarte, în inimi pustiite de doruri nenumărate. Un gând, o idee încrezătoare, aducătoare de speranțe. Împărtășite sau nu. Dorite. Voite. Putere aducătoare de viață, de durere și