Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.
Stăm cuminți în casă căutând să facem lucruri plăcute, dar parcă timpul nu trece, iar când vedem că e aproape 20 și afară mai este puțină lumină, ne vine să...
Știți, aveam un profesor de fizică în liceu care ne spunea mereu că trebuie să avem un loc "de dat cu capul". Probabil eram atât de proști, încât ne trimitea în mod discret să ne dăm cu capul de pereți. La vremea respectivă râdeam, dar acum...îmi vine să fac un astfel de loc. Nu, nu pentru prostie, pentru răbdare, că multă ne mai trebuie ca să trecem perioada aceasta așa de grea.
Trecem dintr-o stare în alta, suntem fericiți apoi ne enervăm dintr-un nimic. Ne dăm seama că nu are rost și...tragem aer în piept, număram până la zece și revenim la sentimente mai bine.
Cred că îmi lipsește programul, acela așa de încărcat.
Îmi lipsesc colegii.
Îmi lipsesc provocările serviciului.
Îmi lipsește mersul la sală, chiar dacă nu mă străduiam prea mult.
Îmi lipsește plimbatul și poveștile pe stradă cu oamenii cunoscuți.
Doamne, cât de mult îmi lipsește monotonia vieții mele!
Acum, pare că era cea mai interesantă viață.
Nimeni nu e perfect.
Suntem oameni.
Avem defectele noastre. Unii mai multe, alții mai puține.
Important este să le acceptăm și să încercăm pe cât posibil să le mai "îndulcim".
Așa cum ne desfășuram fiecare dintre noi viața, poate acele defecte se vedeau mai mult sau mai puțin, acum când suntem nas în nas clipă de clipă, aceste defecte se accentuează. Vai de capul meu, ce iasă!
Este un test.
Un test al iubirii și al bunătății, al răbdării și al empatiei.
Fiecare dintre noi poate întreba: Cine ești tu?
Sau...Cine sunt eu?
Este un moment de meditație.
O meditație asupra rostului tău în lume, asupra relațiilor inter-umane și a nimicniciei noastre.
Gânduri care vrând-nevrând ne străbat ființa.
Realitatea dură care ne înconjoară poate să ne dărâme sau nu.
Depinde.
Puterea voinței este cea mai importantă.
Vrei să rămâi la pământ sau să te ridici și să lupți.
Vrei să treci peste rănile făcute de perioada aceasta, sau nu?
De câteva zile mă gândesc mereu la momentul în care ne vom întoarce la serviciu, cine-l mai are. O altă realitate, cruntă.
Sincer, mi-e teamă. Relația cu cei din jur nu mai este la fel.
Depărtarea aceasta impusă este asemeni unei răni, care la început este foarte mică, dar netratată se mărește.
Cine sunt eu? Cine ești Tu?
Suflete împletite în viața aceasta.
Când legăturile se rup, oare le mai putem reface?
Suntem capabili să ieșim cu prietenii, să ne strângem în brațe și să dansăm?
Suntem capabili, și eu și tu și voi, să trecem peste această încercare?
Să ne purtăm omenește după această încercare?
Să nu lăsăm durerea, răutatea și frica să ne schimbe?
Frica, ura și răutatea ne-a fost inoculată în suflet și sincer nu știu cum mai scăpăm de ele.
Am luptat ani de zile cu frica. Știu ce înseamnă.
Mi-am impus un stil de viață, tocmai ca să biruiesc frica, iar acum...e o frică generalizată.
Munca este răspunsul.
Muncă multă și privirea îndreptată spre cei dragi: copii, părinți, frați și prieteni.
Pentru ei trebuie să înlăturăm frica și să ne umplem sufletul de iubire.
Viața se va schimba.
Noi ne vom schimba.
Dar...
Toată dragostea va fi încercată și adevărata prietenie se cunoaște în necaz.
( Sf. Sofronie Saharov)
Închideți ochii și răspundeți la întrebările:
Cine sunt eu?
Cine ești Tu?
Acceptați răspunsul și mergeți mai departe!
Pentru voi,
T.A.
Să aveți soare în suflet!
Stăm cuminți în casă căutând să facem lucruri plăcute, dar parcă timpul nu trece, iar când vedem că e aproape 20 și afară mai este puțină lumină, ne vine să...
Știți, aveam un profesor de fizică în liceu care ne spunea mereu că trebuie să avem un loc "de dat cu capul". Probabil eram atât de proști, încât ne trimitea în mod discret să ne dăm cu capul de pereți. La vremea respectivă râdeam, dar acum...îmi vine să fac un astfel de loc. Nu, nu pentru prostie, pentru răbdare, că multă ne mai trebuie ca să trecem perioada aceasta așa de grea.
Trecem dintr-o stare în alta, suntem fericiți apoi ne enervăm dintr-un nimic. Ne dăm seama că nu are rost și...tragem aer în piept, număram până la zece și revenim la sentimente mai bine.
Cred că îmi lipsește programul, acela așa de încărcat.
Îmi lipsesc colegii.
Îmi lipsesc provocările serviciului.
Îmi lipsește mersul la sală, chiar dacă nu mă străduiam prea mult.
Îmi lipsește plimbatul și poveștile pe stradă cu oamenii cunoscuți.
Doamne, cât de mult îmi lipsește monotonia vieții mele!
Acum, pare că era cea mai interesantă viață.
Nimeni nu e perfect.
Suntem oameni.
Avem defectele noastre. Unii mai multe, alții mai puține.
Important este să le acceptăm și să încercăm pe cât posibil să le mai "îndulcim".
Așa cum ne desfășuram fiecare dintre noi viața, poate acele defecte se vedeau mai mult sau mai puțin, acum când suntem nas în nas clipă de clipă, aceste defecte se accentuează. Vai de capul meu, ce iasă!
Este un test.
Un test al iubirii și al bunătății, al răbdării și al empatiei.
Fiecare dintre noi poate întreba: Cine ești tu?
Sau...Cine sunt eu?
Este un moment de meditație.
O meditație asupra rostului tău în lume, asupra relațiilor inter-umane și a nimicniciei noastre.
Gânduri care vrând-nevrând ne străbat ființa.
Realitatea dură care ne înconjoară poate să ne dărâme sau nu.
Depinde.
Puterea voinței este cea mai importantă.
Vrei să rămâi la pământ sau să te ridici și să lupți.
Vrei să treci peste rănile făcute de perioada aceasta, sau nu?
De câteva zile mă gândesc mereu la momentul în care ne vom întoarce la serviciu, cine-l mai are. O altă realitate, cruntă.
Sincer, mi-e teamă. Relația cu cei din jur nu mai este la fel.
Depărtarea aceasta impusă este asemeni unei răni, care la început este foarte mică, dar netratată se mărește.
Cine sunt eu? Cine ești Tu?
Suflete împletite în viața aceasta.
Când legăturile se rup, oare le mai putem reface?
Suntem capabili să ieșim cu prietenii, să ne strângem în brațe și să dansăm?
Suntem capabili, și eu și tu și voi, să trecem peste această încercare?
Să ne purtăm omenește după această încercare?
Să nu lăsăm durerea, răutatea și frica să ne schimbe?
Frica, ura și răutatea ne-a fost inoculată în suflet și sincer nu știu cum mai scăpăm de ele.
Am luptat ani de zile cu frica. Știu ce înseamnă.
Mi-am impus un stil de viață, tocmai ca să biruiesc frica, iar acum...e o frică generalizată.
Munca este răspunsul.
Muncă multă și privirea îndreptată spre cei dragi: copii, părinți, frați și prieteni.
Pentru ei trebuie să înlăturăm frica și să ne umplem sufletul de iubire.
Viața se va schimba.
Noi ne vom schimba.
Dar...
Toată dragostea va fi încercată și adevărata prietenie se cunoaște în necaz.
( Sf. Sofronie Saharov)
Închideți ochii și răspundeți la întrebările:
Cine sunt eu?
Cine ești Tu?
Acceptați răspunsul și mergeți mai departe!
Pentru voi,
T.A.
Să aveți soare în suflet!
Comentarii
Trimiteți un comentariu