Timișoara-Orașul Verde

Și am plecat la drum prin țara mea minunată.
Bucuria și liniștea sufletului meu se reflectă pe chipul meu la fiecare călătorie.
Sunt fericită când călătoresc.
Simt că toată povara de pe umeri dispare și nu-mi rămâne decât seninătatea descoperirilor locurilor.

Timișoara nu a fost pe listă, dar uneori viața ne face surprize plăcute. A fost o decizie de un minut și nu regret pentru că m-am îndrăgostit de acest oraș. E atât de frumos că mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Eu!? Vă dați seama? Bună treabă! ar spune unul dintre prietenii mei.

Cu ce să încep?
Cu începutul! râdeți voi.
Oooo da! Se "pune" dacă de data aceasta vă încânt cu mai multe poze făcute de mine?
Da...da! șoptiți voi cu zâmbetul până la urechi.

Când am pășit în Piața Victoriei sau Piața Operei am rămas fără cuvinte. E imensă, e aerisită, e superbă.Copilul din mine a observat imediat străduța cochetă din apropierea Operei, cea cu umbrelele.

Imaginație și culoare!
Bucurie pe chipurile vizitatorilor.

Și tot pe această strada frumoasă am descoperit o gelaterie unde am mâncat cea mai bună înghețată. Dacă ajungeți acolo să nu ezitați să intrați e uimitoare, iar cel care le face e simpatic foc!!! Are chiar o înghețată cu numele Timișoara, făcută de el special ca s-o impresioneze pe soacra lui atunci când a venit în țara noastră.
Nu știu dacă a impresionat-o, dar pe mine cu siguranță da!
Glumesc. Sigur a impresionat-o dacă s-a căsătorit cu fata ei!
Uite așa, de cum am pășit în acest oraș am găsit povești.

Am privit apoi spre Catedrala Mitropolitană cu turnurile ei verzi care se înalță spre cer prinzându-l în îmbrățișare.

Când am ajuns lângă intrarea principală mi-am dat seama că este foarte, foarte înaltă. Am citit istoricul și am găsit! Turla cea mai înaltă este de 83,7 metri.
M-am recules și apoi m-am întors la fântâna cu pești din mijlocul Pieței și ca omul care habar nu are am căutat peștii! Mi-au trebuit câteva minute să pricep că peștii sunt din piatră și străjuiesc fântâna.

Plin de copii, de turiști din toate părțile lumii, ceea ce m-a făcut mândră.
Mândră de ceea ce avem în țara aceasta minunată.
Acum îmi dau seama că orașul acesta m-a impresionat și prin curățenia existentă, prin parcurile multe-multe, prin faptul că oriunde am mers puteam să stau să mă odihnesc, găseam o bancă...o terasă. Aerul de afară, adică străinătatea, se simțea în acest oraș.

Dar să mergem mai departe că nu am timp prea mult.
Am trecut în altă piață mergând la pas pe una din străduțe.
Piața Libertății...iar apoi Piața Unirii.
E uriașă.
M-am odihnit puțin la fântâna cu apă minerală apoi am admirat clădirile.
Unele sunt renovate, altele se renovează acum.
Peste tot pe unde am fost în Timișoara m-a impresionat înălțimea clădirilor.
Am văzut același stil al clădirilor și la Sibiu, Brașov, Sighișoara, Oradea, dar parcă nu erau așa de înalte. Sau mai corect spus erau mai puține.
Aici, în Timișoara, totul e înalt. Vorbesc de clădirile vechi să ne înțelegem.
Cele care au fost renovate sunt superbe.

Privirea mea s-a prins cumva de clădirea episcopiei.

Apoi am trecut perpendicular și am văzut o stradă pe care circula tranvaiul.

Am salutat o statuetă stradală, m-am uitat pe o machetă unde sunt și am admirat statuia din centru pieții.

Cu părere de rău am părăsit aceste locuri minunate, aveam doar o zi la dispoziție și am încercat să văd cât mai mult!
Pașii mei s-au întreptat spre Bega.
Și credeți-mă că nu mi-a părut rău deloc. Podurile sunt atât de frumoase peste Bega, malurile sunt pline de verdeață. Parcuri, parcuri oameni buni. Orașul Verde! Așa i-am spus în mintea mea.
Poate vă întrebați de ce Bega?
Păi să mă plimb cu vaporașul.
Am văzut la T.V. că au vaporașe și sunt stații pentru cei care vor să ajungă mai repede acasă și eram curioasă. Ei pot să spun că nu am fost dezamăgită. Fiind zi de sâmbătă aveau plimbare cu vaporașul pe Bega pentru turiști gratuit!
Respect! spun eu asemenea copiilor.
Se simte cum am spus mai sus aerul de afară!
Dar mă întreb tristă de ce în unele locuri se poate, iar în majoritatea, nu?
De ce nu luăm exemplu și încercăm să facem mai mult?

Și m-am plimbat cu vaporașul.
Și când a întors, a virat și toți am râs ca niște copii.
Pe maluri era plin de oameni. Se relaxau.
Și am văzut și o nuntă, adică o mireasă, un mire, normal și vreo 10 nuntași prieteni. Toți pe biciclete colorate făceau poze și se plimbau. Cred că a fost una dintre imaginile care-mi vor rămâne în suflet mult timp de acum înainte.
Întâmplarea face că pe cei doi miri i-am întâlnit după o oră în Muzeul Satului Bănățean!
Erau tineri frumoși și fericiți! Tinerețe, tinerețe...









Satul în sine nu m-a prea impresionat. Poate pentru că văzusem de prea multe ori Muzeul Satului din Sibiu și acolo e mult mai mare și mai îngrijit decât aici. E drept că ploile și-au făcut de cap, poate de aceea iarba uriașă din Muzeu. În fine, casele erau frumoase.
La o aruncătură de băț Grădina zoologică.
Și aici cam bătea vântul, dar m-am bucurat privind un ursuleț cum se juca în apă.
Am înfuriat un curcan. Am fluierat!

Și am reușit cumva să îl enervez și pe păun că și-a deschis coada.
Se pare că în ultima vreme enervez lumea!!!

De la Grădina Zoologică m-am întors în oraș. Nu puteam rata Parcul Rozelor, mai ales că în seara aceea era festival stradal cu mâncareeeee.
Of! Of! Cum să mai slăbesc!?
Păi credeți că am rezistat?

Normal că nu!

Seara s-a lăsat peste Orașul Verde așa că mi-am luat rămas bun de la orașul de care  m-am îndrăgostit iremediabil. Mi-am propus că mă voi întoarce, dar cine știe viața e ciudată!

Pentru voi,
                T. A.

P.S. Mi-a fost foarte greu să aleg doar câteva poze. O să le mai vedeți și pe cele care au rămas, promit.