Treceți la conținutul principal

Locul fără gânduri...


Mă încăpățânez să par calm spre exasperarea tuturor... Dar nu sunt! Sunt un om care trece prin unul din cele mai crunte momente ale vieții: acela a unui divorț.
De ani de zile sfătuiesc alți oameni în privința acestuia...dar până nu trăiești tu...nu știi nimic! Apropo de câte ori zic "nu știi nimic" îmi aduc aminte de aceeași expresie din Urzeala Tronurilor când unul dintre personajele feminine ale serialului spunea același lucru...Sensul era profund...celălalt nu înțelegea nimic din viață.

Da...acum, că mă gândesc din cele cinci volume ale cărții am rămas cu această expresie în minte: "Nu știi nimic!" Revine obsedant în mintea mea, pentru că fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, credem că le știm pe toate și nu e așa...Viața ne arată că habar nu avem de nimic!

Cum poți trăi lângă cineva fară să o cunoști sau să îl cunoști? Dacă îți spune cineva din exterior acest lucru zici că nu este adevărat, tu îți cunoști atât de bine partenera de viață! Ea este femeia care ți-a făcut copii, care are grijă de casă, care merge la serviciu... Superfemeia! Sau el...care lucrează pentru bunăstarea familiei, care se zdrobește în fiecare zi pentru familie...Superbărbatul!
Și totul se dărâmă...într-o clipă...și îți dai seama că ea sau el este.....STRĂINUL din patul tău!

Ce faci în acele momente? Cum să reacționezi? Depinde de tine...eu am fost...calm, prea calm!
Repet același cuvânt mereu: incredibil, incredibil, incredibil... spre disperarea tuturor!
Încerc să mă învăț cu ideea...Să văd în mintea mea cum o să se desfășoare viața mea...fără...
Toți sunt revoltați în jurul meu, dar eu mi-am găsit, deocamdata un loc în mintea mea: LOCUL FĂRĂ GÂNDURI!
Nu este o negare a problemei existente, este doar un mod de a găsi puțină liniște pentru a pune în ordine în mintea mea ce voi face mai departe, cum o să fie viața mea...fără...
Cine știe, dacă vedeți cum arată locul meu fără gânduri, poate o să vă ajute!
Locul fără gânduri...arată așa:


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Copilăria...

C e trebuie să facem pentru a-i învăța pe cei din jurul nostru? Ce trebuie să facem pentru a le arăta că greșesc? Ce trebuie să facem ca ei să înțeleagă că se poartă copilărește? Ce trebuie să arătăm ca să vadă adevărul? De ce nu pot vedea adevărul? De ce? Parcă au pe ochi solzi de metal și nimeni și nimic nu-i poate da jos! Oare...mai cad vreodată? Oare...o să-și dea seama ce au pierdut? Î ntrebări grele care-mi apasă inima, care-mi fac sufletul să tresară în durere. Am trecut de perioada lui "de ce", dar sunt tristă, așa de o tristețe mare ca oceanul, o tristețe care-mi umbrește ochii și chipul. Nu, nu sufăr așa de tare încât să nu mă ridic din pat! ( unii deabea așteptă!) Nu, nu mai iubesc! Iubirea pentru mine acum...e o mare amăgire. Poate cu timpul o să-mi schimb părerea, dar acum așa cred. C red că suntem așa de egoiști, că fiecare se gândește doar la eul propriu. Doar "eu" sunt în centrul universului. D oar ceea ce îmi doresc "eu...

Speranța

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Cred că mi-am regăsit sclipiciul și încep să-l presar peste inimile celor din jur. Astăzi am îmbrățișat în scris o prietenă și a fost uimitor răspunsul ei: Multumesc. Aveam nevoie. Am simțit cum inima mea tresaltă în durere pentru că știam că urma să vină acasă de Paști și probabil nu o mai face...Nu am îndrăznit să întreb. Mi-a fost teamă de răspuns. Î n urmă cu câteva zile prietena mea mi-a trimis mesaj: De ce tăcere? Chiar nu scrii nimic? Toată ziua mi-am reproșat: Acum când oamenii au nevoie, eu...nu pot? Durerea din sufletul meu e atât de mare încât mi-am pierdut sclipiciul? Nu, am strigat cu tot sufletul.  Trebuie să pot. Am deja experiență.  Am mai pierdut tot și m-am ridicat.  În perioada aceea cuvintele oamenilor au fost darul lui Dumnezeu, care mi-a mângâiat sufletul. Știu ce înseamnă boala și să trăiești cu spaima în suflet că nu-ți mai vezi copii crescând. Am exemple, am trecut peste...trec și acu...