Treceți la conținutul principal

Suntem praf, dar trăim!

Și acum să revenim la gânduri omenești!
Hei! Ești veselă! strigați voi.
Păi da! De ce nu aș fi? Astăzi a fost o zi frumoasă. Așa că...zâmbetul pe buze și...la scris!
Ooo...ziceți voi mirați.
Da, da...oooo! Cred că...veselia se ia!

Se ia? vă strâmbați voi.
Da! Se ia! În fiecare zi primesc veselia de pe chipurile lor și cumva, cumva își face loc în sufletul meu. Așa că da, sunt veselă.
Sunt veselă pentru că astăzi am văzut un cer senin, de azur asemeni ochilor copilului meu.
Sunt veselă...pentru că astăzi am văzut pomii cum s-au îmbrăcat straie de sărbătoare...galben, roșu, cărămiziu și încă mult, mult verde!
Sunt veselă...pentru că astăzi am cântat împreună cu prietenii mei mici...și am râs cu ei, și ne-am jucat și a fost așa de bine!
Sunt veselă...pentru că respir!

Respiri? vă încruntați voi spre mine.
Da! Respir, merg, reușesc să mănânc, zâmbesc...trăiesc!
Dar...spuneți voi cu glas încet...
Sunt veselă, nu vedeți?  Și trebuie să vă spun ceva să râdeți. Fiți atenți.
Da, da suntem, îmi zâmbiți voi așa...senin.
Deci...( râd!) ce credeți că am început să fac eu în săptămâna aceasta?

Uimește-ne! râdeți și voi.
Păi...sport! Eu! ( râd!) care sunt antitalent la sport, am început! Dar să mă vedeți...(râd din tot sufletul) că fac sport vreo 3 minute și iau o pauză bine meritată, să nu cumva să ard prea multe calorii! Și să le vedeți fața celor care se zdobesc că zici că e sfârșitul lumii! Păi cum să nu râd! Dar...nu mă las! Fac sport, puțin cei drept, dar e un început. ( spun eu tare, tare mândră de mine!)
E... și încă ceva...e bandă de alergat, nu? Eu...așa de frumos mă plimb pe ea să nu cumva să-mi zboare inima de la loc! Sunt cea mai tare!

Normal, ziceți voi râzând în hohote.
Deci...sunt veselă, pentru că mă mișc, pentru că pot ajuta oamenii, pentru că trăiesc între oameni, pentru că am prieteni care mi-au spus în serile trecute: Trecem peste toate, împreună!
A fost cam așa un balsam pentru sufletul meu.
Sunt veselă, pentru că pot face cadouri, sunt veselă pentru că-mi pot face cadouri!

Asta da! râdeți voi zgomotos.
Da...sunt veselă, de o veselie molipsitoare care trece prin rândurile mele și se îndreaptă direct spre sufletul vostru și îl face să zâmbească.
Da...sunt veselă, chiar dacă foarte obosită și ...
Astăzi vă zic așa cum prietena mea dragă mi-a spus cu o săptămână în urmă, privindu-mă:
Suntem praf, dar încă...trăim!
Deci...trăiesc dragii mei, trăiesc!
Și sunt veselă pentru că pot respira, că pot merge la muncă, că pot scrie, că pot să-mi opresc privirea pe chipurile dragi ale copiilor mei.
 
Pentru voi,
            Eu.

***
Pentru voi câteva poze făcute de mine în zilele trecute.
Zic eu că sunt reușite. ( așa mă mândresc!)

Imagini spectaculoase la ieșire din peștera Muierii.
O peșteră de o frumusețe aparte...
M-am tot gândit în zilele acestea câte locuri frumoase avem în țara aceasta și nu le punem în valoare. Oare ce s-ar întâmpla dacă s-ar cunoaste?
 Da...e un gând care-l am din vară când am călătorit pentru toți cei 18 ani!
Dar a început să devină obicei și chiar sunt mândră de mine, pentru că am început să fiu curioasă, ceea ce uitasem cu desăvârșire...
Am început să citesc mai mult.
Apropo de asta e chiar interesantă cartea Testamenul lui Abraham. E așa...punerea în scenă a detaliilor într-un fel în care să te incite să cauți, să gândești, să corelezi informațiile primite. Da, cred că de foarte mult timp nu am mai citit o astfel de carte.
Dar încă citesc, mai am, așa că o să vă mai scriu despre ea.
Până atunci o să vă mai pun o poză cu o poartă frumoasă care chiar m-a impresionat.
Frumoasă, nu?
Superbă, șoptiți voi, superbă...
Da...
               Eu.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote... Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire... Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor. Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele. În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii. Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd! Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mi...