Treceți la conținutul principal

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău.
Deseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare.
Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine.
Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău.
Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta.
S-a șters. Delete.
Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile.

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău.

În timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară.
De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur.
Când primești pe altcineva în sufletul tău...
Știi.
Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela,
ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții tale.

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul celui din fața ta.
Cum ai putea să-l faci să râdă?
Cum ai putea să-l faci fericit?
Cum ai putea să concurezi cu cel care a distrus totul?
Ești capabil de sacrificiu? Pentru că ai nevoie de toată răbdarea din lume pentru a reuși să faci parte din viața acestuia. Și nu numai răbdare...Înțelegere, empatie. Iubire, multă iubire.

Ești capabil să accepți tăcerea din sufletul celuilalt?
Poți să-ți depășești limitele și să iubești fără să ceri?
Fără să ai pretenții? Fără să ai așteptări și frustrări?
Nimic nu e mai greu în viața aceasta decât să crezi în permanență că acela de lângă tine își caută doar propria mulțumire. Că gândul lui e undeva departe de tine. Iar inima...s-a dus și dusă a fost.

Timpul...
Nu mai avem timp.
Clipele se perindă prin fața ta și degeaba încerci să oprești totul că nu vei reuși.
Timpul este cel care ne determină de cele mai multe ori să stăm în fața sorții și să "ne certăm" cu ea.
Să furăm clipe...
Fericite. Intense. Ascunse apoi în pustiul sufletului.
Pline de veselie. Duioșie.
Pline de vise.

Să adunăm în palme amintiri plăcute, alături de persoana iubită și să le presărăm pe...
...tăcerea din suflet.

Pentru voi,
Pentru ...,
     doar T. A.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…