Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic.
Am trăit să o vedem și pe asta!
Mi-e teamă, însă, că e doar începutul.
Mă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile.
Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural.
Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu.
Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei!
Acum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta.
Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din Italia.
Ce am reținut toți? Că oamenii sunt în carantină.
Ce facem în carantină?
Nimeni nu a știut.
La ce ne-a dus mintea?
Mâncare.
E normal?
Da, cred că da.
De ce?
Cornul abundenței.
Știți ce este acesta?
Este un simbol al belșugului, al bunăstării.
Să vă explic. În comunism totul se vindea pe cartelă. Am stat deseori la coadă pentru a lua pâine, sau lapte. Într-o înghesuială de nedrescris și de neînțeles pentru generația de astăzi. Când ajungeam la rând trebuia să areți cartela sau un buletin. Credeți că aveam întotdeauna?
Începeam să plâng ca să primesc pâinea, că nu prea-mi venea să plec fără, după ce stăteam cam două ore acolo. Grele vremuri. Eram doar un copil, dar un copil care a fost nevoit să se maturizeze.
Exista și atunci o clasă privilegiată, care mânca unt pe pâine, dar noi, cei mai mulți ne bucuram de o pâine puțin udă presărată cu zahăr.
Pare din altă lume, dar a fost o realitate de care ne-am lovit vrând-nevrând.
Țin minte că visul meu de fericire din acea perioadă era să am o cameră plină...plină, dar plină de dulciuri. Ciocolată cât cuprinde!
Fie vorba între noi, copii mei au avut la discreție dulciuri, tocmai pentru că eu nu am avut posibilitatea. Nu am putut fi un părinte "responsabil" care dă câte-o bucățică de ciocolată pe săptămână copilului, că vezi Doamne îi cad dinții. Exagerări. Copilul acela frustrat, când prinde cioco...Vai de mine!
Măcar eu nu le vedem decât în vis.
Comunism=lipsuri.
Și am ajuns în democrație.
Avem de toate.
Cerere și oferă.
Magazine pline, rafturi "înbuibate" de mii și mii de feluri....Ce rezultă?
Cornul abundenței.
Am început să câștigăm mai bine. Ne permitem să luăm ce ne dorește sufletul. Mergem în vacanță în țară sau în străinătate. Muncim aici, în țara, sau în alte țări. Ce vreau să spun că e abundență.
Oricât de mult se spune că suntem săraci. Nu, nu suntem. Cei mai săraci au telefoane de ultimă generație.
Adică să ne înțelegem cei săraci sunt cei care se bucură de o bucată de pâine, de o bomboană, de orice gest de bunătate. Dacă îi căutăm îi găsim, dar sunt puțini.
Acum să comparăm: O viață în lipsuri, că așa era sistemul, acum 30 de ani și astăzi o viață liniștită, când la orice oră poți cumpăra cam orice printr-un simplu click.
Cine sunt cei care au rămas în țară?
Ce mai în vârstă, care au trăit în lipsuri.
Atunci se justifică reacția aceasta de a cumpăra conserve?
Eu cred că da, voi?
Mai rămâne generația tânără.
O generație care trăiește în abundență.
Există păreri și păreri.
Eu, însă, cred în tinerii aceștia.
Sunt altfel, ceea ce e normal. Gândesc altfel, văd lucrurile cu totul diferit, rezolvă totul cu mult mai multă simplitate decât noi. Trec prin viață mai ușor pentru că nu au povară aceea din urmă, a comunismului, pe care noi o purtăm pe umeri. Ei s-au născut liberi și chiar dacă libertatea aceasta mai derapează, ei nu au frică și-și creeze propria lume, propria afacere, propria fericire. Butonează toată ziua, scoțându-ne pe noi din sărite, rezolvă totul cu un click și au idei, unele deosebit de practice, ceea ce mă uimește de fiecare dată. Percepția lor de a gândi lucrurile e la un nivel mult mai înalt, decât la noi, cei mult mai în vârstă.
Singurul lucru care cred eu le lipsențe este perseverența în muncă.
Aici se face diferența.
Cel care-și urmărește scopul și muncește perseverent la ceea ce și-a propus, ajunge să facă lucruri minunate și-și atrage abundența în viața sa.
Cel care e leneș și muncește doar în salturi, acela nu va reuși cu adevărat niciodată.
Cred în generația tânără. Sunt convinsă că ei sunt cei care dacă își propun pot să schimbe ceva, pentru noi, pentru țară. Trebuie numai îndrumați spre calea aceasta.
Cornul abundenței era un coș plin cu flori și fructe, care arăta belșugul.
Lumea de astăzi e plină de magazine în care sunt toate lucrurile de care ai, sau nu ai nevoie.
Într-o situație de criză ce faci?
Golești magazinele, sau încerci să fii calm să vezi cum evoluează lucrurile, să respecți regulile și de ce nu, să mănânci pufuleți la TV, la serialul preferat împreună cu cei dragi.
Scriam zilele trecute despre abundența din viața noastră, care sunt pașii pentru a avea o viață în care să reușești. Astăzi cred că la cele opt reguli trebuie să mai adaug două:
1. Să fii calm în orice situație.
2. Să te bucuri de fiecare clipă liberă împreună cu familia.
Pentru a vă liniști într-o perioadă atât de tulbure, trageți aer în piept, numărați până la 10 și spuneți: Exist, gândesc și trebuie să mă bucur de ceea ce am!
Pentru a descoperi secretul unei vieți împlinite participați la seminarile gratuite: Atrage abundența în viața ta, sau intrați pe https://www.atrageabundenta.ro/evenimente/.
Pentru a trece cu bine de zile acestea încercați să vedeți partea pozitivă.
Iar eu...
Rămân la pufuleții mei, la ideea cornului abundenței și la certitudinea că fiecare zi începe cu răsăritul soarelui.
Pentru voi,
T. A.
Am trăit să o vedem și pe asta!
Mi-e teamă, însă, că e doar începutul.
Mă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile.
Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural.
Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu.
Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei!
Acum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta.
Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din Italia.
Ce am reținut toți? Că oamenii sunt în carantină.
Ce facem în carantină?
Nimeni nu a știut.
La ce ne-a dus mintea?
Mâncare.
E normal?
Da, cred că da.
De ce?
Cornul abundenței.
Știți ce este acesta?
Este un simbol al belșugului, al bunăstării.
Să vă explic. În comunism totul se vindea pe cartelă. Am stat deseori la coadă pentru a lua pâine, sau lapte. Într-o înghesuială de nedrescris și de neînțeles pentru generația de astăzi. Când ajungeam la rând trebuia să areți cartela sau un buletin. Credeți că aveam întotdeauna?
Începeam să plâng ca să primesc pâinea, că nu prea-mi venea să plec fără, după ce stăteam cam două ore acolo. Grele vremuri. Eram doar un copil, dar un copil care a fost nevoit să se maturizeze.
Exista și atunci o clasă privilegiată, care mânca unt pe pâine, dar noi, cei mai mulți ne bucuram de o pâine puțin udă presărată cu zahăr.
Pare din altă lume, dar a fost o realitate de care ne-am lovit vrând-nevrând.
Țin minte că visul meu de fericire din acea perioadă era să am o cameră plină...plină, dar plină de dulciuri. Ciocolată cât cuprinde!
Fie vorba între noi, copii mei au avut la discreție dulciuri, tocmai pentru că eu nu am avut posibilitatea. Nu am putut fi un părinte "responsabil" care dă câte-o bucățică de ciocolată pe săptămână copilului, că vezi Doamne îi cad dinții. Exagerări. Copilul acela frustrat, când prinde cioco...Vai de mine!
Măcar eu nu le vedem decât în vis.
Comunism=lipsuri.
Și am ajuns în democrație.
Avem de toate.
Cerere și oferă.
Magazine pline, rafturi "înbuibate" de mii și mii de feluri....Ce rezultă?
Cornul abundenței.
Am început să câștigăm mai bine. Ne permitem să luăm ce ne dorește sufletul. Mergem în vacanță în țară sau în străinătate. Muncim aici, în țara, sau în alte țări. Ce vreau să spun că e abundență.
Oricât de mult se spune că suntem săraci. Nu, nu suntem. Cei mai săraci au telefoane de ultimă generație.
Adică să ne înțelegem cei săraci sunt cei care se bucură de o bucată de pâine, de o bomboană, de orice gest de bunătate. Dacă îi căutăm îi găsim, dar sunt puțini.
Acum să comparăm: O viață în lipsuri, că așa era sistemul, acum 30 de ani și astăzi o viață liniștită, când la orice oră poți cumpăra cam orice printr-un simplu click.
Cine sunt cei care au rămas în țară?
Ce mai în vârstă, care au trăit în lipsuri.
Atunci se justifică reacția aceasta de a cumpăra conserve?
Eu cred că da, voi?
Mai rămâne generația tânără.
O generație care trăiește în abundență.
Există păreri și păreri.
Eu, însă, cred în tinerii aceștia.
Sunt altfel, ceea ce e normal. Gândesc altfel, văd lucrurile cu totul diferit, rezolvă totul cu mult mai multă simplitate decât noi. Trec prin viață mai ușor pentru că nu au povară aceea din urmă, a comunismului, pe care noi o purtăm pe umeri. Ei s-au născut liberi și chiar dacă libertatea aceasta mai derapează, ei nu au frică și-și creeze propria lume, propria afacere, propria fericire. Butonează toată ziua, scoțându-ne pe noi din sărite, rezolvă totul cu un click și au idei, unele deosebit de practice, ceea ce mă uimește de fiecare dată. Percepția lor de a gândi lucrurile e la un nivel mult mai înalt, decât la noi, cei mult mai în vârstă.
Singurul lucru care cred eu le lipsențe este perseverența în muncă.
Aici se face diferența.
Cel care-și urmărește scopul și muncește perseverent la ceea ce și-a propus, ajunge să facă lucruri minunate și-și atrage abundența în viața sa.
Cel care e leneș și muncește doar în salturi, acela nu va reuși cu adevărat niciodată.
Cred în generația tânără. Sunt convinsă că ei sunt cei care dacă își propun pot să schimbe ceva, pentru noi, pentru țară. Trebuie numai îndrumați spre calea aceasta.
Cornul abundenței era un coș plin cu flori și fructe, care arăta belșugul.
Lumea de astăzi e plină de magazine în care sunt toate lucrurile de care ai, sau nu ai nevoie.
Într-o situație de criză ce faci?
Golești magazinele, sau încerci să fii calm să vezi cum evoluează lucrurile, să respecți regulile și de ce nu, să mănânci pufuleți la TV, la serialul preferat împreună cu cei dragi.
Scriam zilele trecute despre abundența din viața noastră, care sunt pașii pentru a avea o viață în care să reușești. Astăzi cred că la cele opt reguli trebuie să mai adaug două:
1. Să fii calm în orice situație.
2. Să te bucuri de fiecare clipă liberă împreună cu familia.
Pentru a vă liniști într-o perioadă atât de tulbure, trageți aer în piept, numărați până la 10 și spuneți: Exist, gândesc și trebuie să mă bucur de ceea ce am!
Pentru a descoperi secretul unei vieți împlinite participați la seminarile gratuite: Atrage abundența în viața ta, sau intrați pe https://www.atrageabundenta.ro/evenimente/.
Pentru a trece cu bine de zile acestea încercați să vedeți partea pozitivă.
Iar eu...
Rămân la pufuleții mei, la ideea cornului abundenței și la certitudinea că fiecare zi începe cu răsăritul soarelui.
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu