Treceți la conținutul principal

Lumea reală...

"Trenul trece încet prin ținutul de poveste. Albul imaculat al zăpezii e poleit de soarele care strălucește vesel pe  cer. Brazii sunt îmbrăcați în haina pufoasă și rece.
Câte unul mai tinerel își mișcă crengile scuturându-și zăpada peste chipurile îmbujorate ale copiilor...

Aya și-a pus ochelarii de soare și privește atentă pe geam. Nu vrea să povestească cu nimeni. Sufletul ei este așa de trist și pustiu, așa cum nu a fost niciodată...

În compartiment e acum foarte multă lume și fiecare vorbește despre ceva... Un zumzet obositor, atât de obositor, își spune ea. Telefonul sună din minut în minut. E el...
Se uită la ecran. Îi vede numele. Nu răspunde.

Lacrimile-i străbat fața ajungând pe bărbie, unde ea le șterge încet.
Nu poate vorbi, e prea greu. Cum să explice? Ce să spună? Cum să înțeleagă? 

Nici ea nu înțelege! A fost așa de mândră de fiecare dată! Fiecare reușită a lui, îi făcea sufletul să tresalte. Simțea că ...e omul potrivit. Că visele lui, sunt și ale ei! Iar visele ei...erau și ale lui!
Și...când totul a fost în sfârșit bine...

Atunci, atunci a primit un telefon și...
A ascultat în tăcere fiecare cuvânt. 
A zâmbit, undeva în suflet parcă știa... Doar că spera că se înșală. 
Glasul de la telefon a întrebat-o dacă e bine. 
A râs și i-a spus că nu e nimic, nu e supărată. 
Doar că, pentru prima dată în viață îi e rușine...
Atât de rușine. Doamne, atât de rușine. Nu pentru ea, pentru faptele lui... 
Cum să-i spună? Cum să înțeleagă că rușinea aceea care a simțit-o atunci în acele momente, nu se mai șterge din sufletul ei? 
Libertate-libertinaj! Ce comic, tocmai discuția avută. Două lumi diferite, două suflete la distanță de ani lumină! Asta e, își spune tristă, asta e.

Trenul se oprește cu un oftat din toate încheieturile și ea se lovește cu fruntea de geamul rece. Călătorul din fața ei o întreabă grăbit dacă e bine. Ea dă doar din mână că e în regulă. Nu are chef să vorbească. Ochii lui negri o privesc cu intensitate de când a urcat. Se face că nu vede. Închide ochii încercând să doarmă...
[...]
Trenul ajunge la destinație. Aya coboară grăbită.
Aici nu e zăpadă, doar luminițele împodobesc orașul de sărbătoare. Feerie de culoare, de lumină îmbinată cu bucuria de pe chipul oamenilor.
Veselia aceasta e cumva molipsitoare. 
Zâmbește când vede.

Acasă, șoptește ea, acasă la ...lumea mea reală!"

Mă întreb de o vreme ce este lumea reală.
Nu știu de ce am impresia că fiecare om își dă singur seama care este lumea reală a lui. Poate că pentru unii lumea aceasta e mai reală, decât pentru alții. Dar ce să-i faci! Nu sunt invidioasă pe aceia. Eu mă bucur pentru fiecare om care e fericit și care trăiește în lumea lui de vis!
Da știu...
Îmi place mie să-i spun lume de vis, e lumea aceea în care ești fericit, în care ai încredere desăvârșită în cel sau cea de lângă tine, în care visul tău se rezumă doar la el/ea.
Când însă...visul întruchipează un alt chip, chiar și imaginar...atunci sentimentele s-au stins și s-a pierdut iubirea. ( așa cum spune cântecul...)

Lumea aceasta e lumea reală,
e lumea în care trăiești,
e lumea în care respiri,
e lumea în care plângi,
e lumea în care sufletul e inundat de fericire,
e lumea ta și numai a ta.

Mi s-a spus că trăiesc în altă lume...
Nu a fost corect. Lumea aceasta în care am trăit a fost la fel de reală ca a altora.
Nu am dormit atâția ani!
AM MUNCIT CU TRUP ȘI SUFLET!
Aceasta e lumea mea reală...
Poate că lumea mea reală nu a fost compatibilă cu lumea lui.
Nu înseamnă că nu e...reală!

Viața reală...
Viața reală vă spun eu ce este viața reală:
e atunci când privești cum totul se dărâmă în jurul tău și tu oricât de mult te străduiești nu poți opri nimic,
e atunci când știi că totul e greșit, dar îți calci pe inimă pentru a nu suferi cei de lângă tine,
e atunci când îți vine să urlii și să spargi tot, dar le așezi încetișor pe fiecare la locul lor ca și când totul e normal!

Viață reală?
E ceea ce văd în jurul meu,
E ceea ce trăiesc clipă de clipă,
E viața așa cum mi-o fac: bună sau rea!
E iubirea din sufletul meu,
E ura din sufletul meu,
E lacrima care îmi limpezește sufletul,
E râsul acela din tot sufletul la glumele făcute,
E fericirea din ochii copiilor,
E....Viața cu bune și rele!

Viață reală?
Ați intrat vreodată într-o încăpere unde locuiesc 5 copii  cu părinții, unde de jur împrejur sunt paturi, o masă în mijloc și un lighean? Unul dintre copii suferă de leucemie...
Credeți că aceasta e viața reală?
Ați văzut vreodată o femeie de o frumusețe răpitoare...care s-a trezit că nu mai poate umbla. Așa în câteva zile. Și după ce boala a imobilizat-o la pat, după câțiva ani, i-a murit copilul.
E o viață destul de... reală?

Tristețe pe care o văd permanent...
M-am învățat cu ea, doar că mi-am dorit puțină liniște în ...viața mea reală de acasă...
Așa că, da am preferat să cred că viața reală poate fi frumoasă, că oamenii sunt buni, că dragostea e desăvârșită, că există...suflet pereche.

Dar nu am trăit în vis, ci doar în...lumea reală.
Doar că spre deosebire...
Eu am: Speranță!

Pentru voi,
              Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…