Treceți la conținutul principal

Revenire

Am revenit!

Greu, chiar greu. Situația aceasta de panică generală m-a determinat să mă opresc din scris pentru o perioadă de timp. Să-i dau timpului, timp! Se pare însă că degeaba vreau să treacă timpul, pentru că oamenii se schimbă și viața este diferită. Singurul lucru pe care-l pot face este să accept realitatea așa cum este ea și să merg înainte. 

Foarte interesat este faptul că am crezut preț de câteva luni că oamenii ar putea fi mai buni, că în fața unui pericol se schimbă mentalitatea... Nu s-a întâmplat asta, din păcate. Este și mai rău. 

Frică, invidie, răutate, abuz...

Mă întreb cum pot rezista într-o astfel de lume? Cum să-mi educ copii? Cum să mă uit în ochii celor care îmi zâmbesc, deși m-au trădat? 

Într-o astfel de lume cuvintele "nu s-au mai scurs" pe hârtie. Au făcut grevă! 

Astăzi...E timpul!

Timp pentru a așterne cuvinte, pentru a amesteca literele într-o ordine știută numai și numai de mine, a arunca în sus tristețea și furia și a reveni "fata cu flori în păr"!

Pentru voi,

             Eu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Sclipici

Î n ultima vreme gândurile mi-au invadat tot spațiul personal. Nu reușesc să prind o clipă libera în care să fie liniște. E așa...o apăsare, o tristețe care nu-și are locul, o presimțire, care nu știu dacă e bună sau rea. Cred că imbătrânesc. Am ajuns să nu pot dormi din cauza gândurilor.🤔 Tinerețe-bătrânețe. C red că depinde foarte mult de starea de spirit. De fapt nu contează câți ani ai, ci cum ești tu. Spuneam astăzi într-un discurs că fiecare dintre noi strălucim. Replica a fost, normal: Avem sclipici? Am râs de comicul situației și le-am explicat că nu sclipiciul dă strălucirea unui om, ci aura. Ceea ce este el, ceea ce transmite către ceilalți  și chiar mai mult, strălucirea vine din sufletul fiecărui. S-au uitat puțin cam neîncrezători spre mine 🙂 Nu am renunțat la discursul meu. Sclipirea...ne întinereste! Sclipirea...ne aduce beneficii. Sclipirea, ne dă mai multă putere de muncă, ne intăreste, ne descurcă prin lumea aceasta mare. Sclipirea se vede în chipul u...

tell her you belong to me

A stăzi, într-o zi în care soarele "și-a făcut de cap" împrăștiind căldură de noiembrie, mi-am adunat gândurile și m-am hotărât să revin puțin la cartea mea. Pentru cei care au început să-mi citească blogul doar de puțin timp, trebuie să vă spun că atunci când am început mi-am propus să scriu o carte în timp real. Și am făcut acest lucru o perioadă de timp. Eram mulțumită de rezultat. Mi-am depășit limitele permanent. Am învățat în fiecare zi, am studiat. Dar ...m-am oprit. N u pentru că nu-mi plăcea ceea ce făceam, ci pentru că viața "mi-a dat o palmă" atât de grea încât m-a pus la pământ. Am simțit-o în toată ființa mea, atât de real, atât de dureros, încât mintea a refuzat să zboare în visare, în scris, în idei și cuvinte. Nu , nu am vrut să renunț la pasiunea mea. Am continuat să scriu. Gânduri. Idei. Principii. Sfaturi. Realități. Și mi-a ieșit și asta. ( știu, sunt foarte modestă!!!) A stăzi, într-o zi călduroasă de noiembrie, am simțit că trebuie să m...