Mi-am prins flori în păr și fluturi în suflet și zâmbesc spre voi cu bunătate și tristețe.
Știu, știu o să mă întrebați de ce tristețe!
Păi..
E greu de explicat.
E greu de înțeles chiar și de către mine! Așa că, mi-am propus să las tristețea pentru cinci minute într-un colț al inimii mele și să vorbesc cu voi!
Da, da...scrisul meu e un mod de a povesti cu voi!
V-am prezentat o carte interesantă de citit acum două zile. Normal că trebuie să vă prezint foarte pe scurt și continuarea.
Dar să știți că am ales la întâmplare, din dorința de a cunoaște alt scriitor, pentru că m-am împotmolit la ultima carte pe care am achiziționat-o al lui Haruki Murakami, Underground.
Îmi place atât de mult cum scrie, dar aici nu am putut să trec de 50 de pagini.
Cum să vă spun, am înțeles că este prezentat un atentat, dar nu pricep de ce ar trebui să prezinți o mulțime de oameni cu trăirile lor din acel moment. Disperarea oamenilor, lipsa de ajutor și de compasiune cumva șochează. Două lumi, una pe o parte de șosea, cea cu metroul, unde s-a întâmplat atentatul și cealaltă lume pe partea cealaltă care nu știe nimic din ce s-a întâmplat. Oameni care nu se opresc, care-și continuă drumul grăbiți. Atât de grăbiți!
Parcă fuigim prin viața aceasta!
Dar oare de cine?
De noi?
Unde ne mai regăsim noi ca oameni?
Întrebări fără rost, care deja cred că mi le-am mai pus de foarte multe ori, dar la care încă nu am un răspuns. În fine
Vedeți voi, acum dacă stau să vă povestesc puțin, îmi dau seama că scriitorul chiar are o putere extraordinar de mare de a surprinde suferințele, dramele din jurul unui astfel de nenorociri. Dar în momentul în care vreau să citesc nu reușesc mai mult de câteva pagini. Pentru că am impresia că undeva în sufletul meu se petrece o luptă în a înțelege victimile, dar în același timp a pricepe că nimeni nu știe cum o să reacționeze dacă e pus într-o astfel de situație. Iar eu, eu ce fac?
Cam acesta e momentul în care las carte și o așez în bibliotecă.
Și uite așa am început să vă povestesc ceva și am trecut la altceva!
( Râd din toată inima)
Dacă vreți să vă luminați sufletul, să vă bucurați de o lectură plăcută treceți la volumul numit Viața e ușoară, nu-ți face griji, a scriitoarei Agnes Martin-Lugard.
Pentru mine a fost o surpriză plăcută.
Fiind continuarea cărții Oamenii fericiți citesc și beau cafea mi-am imaginat că e doar așa...cum să spun: să lungim subiectul!!!
Dar m-am înșelat. Din punctul meu de vedere e mai interesantă decât prima. E mai elaborată.
Nu am reușit să îmi dau seama de ceea ce se întâmplă în câteva cazuri!! (V-am spus sunt un adevărat detectiv!!!!)
Se vede o evoluție, personaje mai multe, acțiune mai complexă, sentimente și trăiri surprinse în cele mai mici detalii. Într-un cuvânt am fost încântată. Chiar merită citită.
Rupeți un pic din timpul vostru acela atât de ocupat pentru a vă destinde citind o carte frumoasă, de dragoste, zic eu, dar care nu are nimic indecent.
Însă... cartea care m-a impresionat și mai mult e alta.
Scrisă de aceeași scriitoare.
Despre ea, data viitoare.
Pentru că tristețea a dispărut cu totul în momentul în care mi-am deschis unealta de scris, o să revin cât mai curând. Dacă mă întrebați de ce citesc toate cărțile unui scriitor, atunci vă răspund. Doamna profesoară de română, a mea, care mi-a fost și colegă un număr de ani, m-a învățat.
Ea mi-a explicat că e mai ușor să cunoști un scriitor dacă citești tot, sau cât mai mult din ceea ce a scris. Mi-a plăcut asta așa de mult, încât de câțiva ani aplic sfatul.
Așa că îi mulțumesc din suflet.
Pentru voi,
Mihaela
Știu, știu o să mă întrebați de ce tristețe!
Păi..
E greu de explicat.
E greu de înțeles chiar și de către mine! Așa că, mi-am propus să las tristețea pentru cinci minute într-un colț al inimii mele și să vorbesc cu voi!
Da, da...scrisul meu e un mod de a povesti cu voi!
V-am prezentat o carte interesantă de citit acum două zile. Normal că trebuie să vă prezint foarte pe scurt și continuarea.
Dar să știți că am ales la întâmplare, din dorința de a cunoaște alt scriitor, pentru că m-am împotmolit la ultima carte pe care am achiziționat-o al lui Haruki Murakami, Underground.
Îmi place atât de mult cum scrie, dar aici nu am putut să trec de 50 de pagini.
Cum să vă spun, am înțeles că este prezentat un atentat, dar nu pricep de ce ar trebui să prezinți o mulțime de oameni cu trăirile lor din acel moment. Disperarea oamenilor, lipsa de ajutor și de compasiune cumva șochează. Două lumi, una pe o parte de șosea, cea cu metroul, unde s-a întâmplat atentatul și cealaltă lume pe partea cealaltă care nu știe nimic din ce s-a întâmplat. Oameni care nu se opresc, care-și continuă drumul grăbiți. Atât de grăbiți!
Parcă fuigim prin viața aceasta!
Dar oare de cine?
De noi?
Unde ne mai regăsim noi ca oameni?
Întrebări fără rost, care deja cred că mi le-am mai pus de foarte multe ori, dar la care încă nu am un răspuns. În fine
Vedeți voi, acum dacă stau să vă povestesc puțin, îmi dau seama că scriitorul chiar are o putere extraordinar de mare de a surprinde suferințele, dramele din jurul unui astfel de nenorociri. Dar în momentul în care vreau să citesc nu reușesc mai mult de câteva pagini. Pentru că am impresia că undeva în sufletul meu se petrece o luptă în a înțelege victimile, dar în același timp a pricepe că nimeni nu știe cum o să reacționeze dacă e pus într-o astfel de situație. Iar eu, eu ce fac?
Cam acesta e momentul în care las carte și o așez în bibliotecă.
Și uite așa am început să vă povestesc ceva și am trecut la altceva!
( Râd din toată inima)
Dacă vreți să vă luminați sufletul, să vă bucurați de o lectură plăcută treceți la volumul numit Viața e ușoară, nu-ți face griji, a scriitoarei Agnes Martin-Lugard.
Pentru mine a fost o surpriză plăcută.
Fiind continuarea cărții Oamenii fericiți citesc și beau cafea mi-am imaginat că e doar așa...cum să spun: să lungim subiectul!!!
Dar m-am înșelat. Din punctul meu de vedere e mai interesantă decât prima. E mai elaborată.
Nu am reușit să îmi dau seama de ceea ce se întâmplă în câteva cazuri!! (V-am spus sunt un adevărat detectiv!!!!)
Se vede o evoluție, personaje mai multe, acțiune mai complexă, sentimente și trăiri surprinse în cele mai mici detalii. Într-un cuvânt am fost încântată. Chiar merită citită.
Rupeți un pic din timpul vostru acela atât de ocupat pentru a vă destinde citind o carte frumoasă, de dragoste, zic eu, dar care nu are nimic indecent.
Însă... cartea care m-a impresionat și mai mult e alta.
Scrisă de aceeași scriitoare.
Despre ea, data viitoare.
Pentru că tristețea a dispărut cu totul în momentul în care mi-am deschis unealta de scris, o să revin cât mai curând. Dacă mă întrebați de ce citesc toate cărțile unui scriitor, atunci vă răspund. Doamna profesoară de română, a mea, care mi-a fost și colegă un număr de ani, m-a învățat.
Ea mi-a explicat că e mai ușor să cunoști un scriitor dacă citești tot, sau cât mai mult din ceea ce a scris. Mi-a plăcut asta așa de mult, încât de câțiva ani aplic sfatul.
Așa că îi mulțumesc din suflet.
Pentru voi,
Mihaela
Comentarii
Trimiteți un comentariu