La mulți ani!

Am revenit!
Cam greu cei drept, dar important e că sunt aici! Nu?
Între timp am sărbătorit doi ani de bloggerit. Cu gândul, că de scris...nu am avut timp!
M-am tot întrebat în perioada aceasta cum se face că nu deschid unealta de scris și să mă joc puțin. Dar mi-am dat seama că încet, dar sigur ( cum îi place fratelui meu să spună!!!) am început să fac tot felul de activități și astfel programul meu a ajuns la cote îngrijorătoare. Of! Măcar dacă aș putea afirma că merită! Dar îmi dau seama că vrând nevrând ajung iarăși în acel cerc vicios din care m-am chinuit să ies. Și cu ce efort...nu mai spun de sacrificiul uriaș...

Dar...să trecem la lucruri mai vesele, că triste slavă Domnului v-am scris destule în ultimii doi ani. Vă vine să credeți? Doi ani...Sincer, mie nu prea. Uneori deschid și citesc și spun cine este cea care tot scrie, că parcă nu sunt eu! ( râd din tot sufletul)
Apoi îmi spun: ba sunt eu!
Eu? se întreabă o voce de acolo din adâncul sufletului.
Și-mi răspund, cam așa cu mândrie, da Eu.
"Eu cea care habar nu aveam să vorbesc,
Eu care habar nu aveam să scriu, Eu care eram vai de capul meu..."
Grele cuvinte, care mi-au sfâșiat sufletul, care mi l-au înfierat pentru totdeauna.
Știu însă, astăzi, că nimic din ce spun ceilalți despre tine nu contează, fie că te laudă fie că te jignesc.
Contează numai și numai ce crezi tu.
Iar noi, fiecare, suntem capabili să vedem ce fel de oameni suntem și putem într-un fel sau altul să doborâm fiecare obstacol.

Atunci când încrederea ta prinde contur, ai aripi să zbori.
Pare ciudat, știu, pentru că vorbesc atât de des de aripile acestea de zbor, dar poți zbura în diferite moduri: în gând, în vis, în dragoste, în dor...
Important să-ți lași mintea să zboare.
Dar și ai capacitatea de a dori să zbori.

Mi-a fost dor de voi.
Poate pare ciudat, dar sunt convinsă că uneori cuvintele schimbă vieți.
Sper, cred că acestea vor schimba vieți.
Mi s-a întâmplat în decursul timpului să rostesc cuvinte, să vreau să ajut și să greșesc. Și astăzi mă doare sufletul pentru că știu că puteam să tac, sau puteam să abordez problema altfel. Apoi îmi spun că poate doar așa trebuia să fie și gata.

Când am început să scriu, am scris pentru mine.
Apoi, cu cât a trecut timpul mi-am dat seama că povestea mea e asemănătoare cu povestea a mii, milioane de femei...și atunci am realizat că poate, undeva, cineva va lupta pentru dreptul de a fi fericit doar pentru simplu fapt că a înțeles sau a învățat din exemplul meu.

Știți în perioada aceasta în care nu am scris( aproape 2 luni!!!) m-am tot gândit să schimb ceva.
Să mă prezint...
Să schimb înfățișarea blogului...
Să schimb numele...
Nu pot și gata!

Numele e ceea ce mă reprezintă.
Am început să scriu în cel mai amar moment al vieții mele, iar tehnologia m-a ajutat să-mi îndeplinesc visul!
Înfățișarea blogului...e simpatică, ca mine! ( scuze. Mi-au cam murit lăudătorii în ultima vreme!!!)
Și de prezentat...
Păi mă prezint în fiecare cuvânt în fiecare sunet, în fiecare literă așternută pe foaia aceasta albă din fața mea. Sunt EU!

Eu, fata cu flori în păr!
Cea care zâmbește spre nori și aduce soarele,
cea care se învelește în vânt și călătorește,
Cea care îmbrățișează pământul reavăn și își ia energia,
cea care se joacă cu nori făcând acadele ...
Doar Eu!

Astăzi, cu o întârziere de vreo 2 săptămâni,
La mulți ani Tehnologie Amară!!!!
La mulți ani, mie!

Pentru voi,
                Fata cu flori în păr.