Treceți la conținutul principal

Frica

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu bunătate și tristețe.
Astăzi tema este: Frica

Am citit de curând într-o carte că în perioada în care copilul e mic, până începe să vorbească, își exprimă teama prin țipete, prin plâns...Că mama preia teama copilului ei și cumva trebuie să o gestioneze. Că între mamă și copil e o legătură atât de puternică încât mama știe instinctiv cum să îl ajute pe acesta chiar dacă el încă nu își poate exprima propria frică.
M-am întrebat imediat de ce copilul are teama, de ce îi este frică? Nu e o întrebare logică?
Și credeți-mă m-am gândit mult, pentru că mi se părea absurd să îi fie frică copilului de viață, de nou, de a trăi în lumea aceasta așa cum se afirma în cartea respectivă.

Dar apoi mi-am dat seama că e adevărat.
Pentru că eu am trăit experiența aceasta de două ori, în moduri diferite. 
Prima dată a fost foarte greu. Am fost copleșită și nu pricepeam de ce. Nimeni nu mi-a explicat cât de greu este să ai grijă de un nou-născut. În vremea aceea nu existau cursuri, sau cine-știe ce întâlniri din care să înveți. A trebuit să mă descurc cum am putut. Uneori eram disperată. 
Oboseala era uriașă și nesiguranța dacă fac bine sau rău.
Copilul cred că simțea nesiguranța mea și se agita și mai tare...
Vă dați seama ce a ieșit!
Astăzi îmi vine să râd când mă gândesc la mine cea de atunci.
Acum îmi explic de ce aveam acele trăiri. Cumva ele nu erau numai ale mele, ci duceam trăirile mele cu ale copilului meu, iar nesiguranța mea dubla starea de teamă a amândurora, atât de tare că nu mai știam cum să procedez ca să-l opresc din plâns. Aveam impresia că era o mașină urlătoare!!!

Apoi, am învățat.
Cu cât eram mai calmă totul se desfășura în liniște. Era tot mai bine. Indiferent ce se întâmpla eram calmă. Totul se putea rezolva.
Vedeți cred că mama învață singură. La început face asta din instinct, apoi învață în rând cu copilul cum să se descurce în situații limite.
Poate părea hilar, dar la al doilea copil deja te calmezi știi ce să faci și totul e mult mai ușor. Începe să-ți placă cu adevărat.
Cum să vă explic senzația...
E ca atunci când începi un serviciu nou și te duci timorat dimineața. Tensiunea durează până vezi colegii, șeful și ce vei face, apoi te liniștești și îți vezi de treabă.
E o eliberare...

Așa și cu cei mici când reușești să gestionezi teama ta, ajungi să stăpânești teama lui!
Și te eliberezi de frica de a fi părinte și iubești cu toată ființa acea mogâldeață care a aterizat în viața ta. 

Frica...
Frica e de mai multe feluri.
Frica de viață,
Frica de eșec în dragoste,
frica de relație, 
frica de durere
frica de oameni,
frica de a vorbi în fața celorlalți...și câte și mai câte!

Întrebarea mea astăzi este: putem trece de sentimentul acesta al fricii? Dacă da, cum?
Prin echilibru, prin autoanaliză, prin voință.
Răspunsuri care astăzi mi se par atât de simple, dar care de-a lungul timpului m-au încercat profund.
Cred că frica vine din necunoaștere, din slaba pregătire în fața încercărilor și din lipsa încrederii.
În zilele noastre foarte multă lume ne vorbește despre întărirea încrederii la copil...
Da. Sunt de acord cu asta, dar...
Există un mare DAR!!!
Încrederea aceasta trebuie să vină de acasă, din familie. Nu de la școală, nu de la profesori.
De acasă.
Copilul trebuie să simtă iubirea părinților și să se umple de iubire. 
Să simtă echilibrul casei ca să fie el însuși echilibrat.
Să simtă înțelegerea ca să fie el la rândul lui înțelegător cu cei din jurul lui.
Și câte și mai câte...

Mă opresc pentru că am plecat de la o temă care mi-a venit așa deodată în minte și am ajuns la lucruri care mă întristează și mai mult.
De ce? șoptiți voi, ridicând așa dintr-o sprânceană.
Pentru că rar mai găsești o astfel de familie care să ofere iubire, care să împartă bunătate, care să demostreze că există respect între soți, care să-și educe copii așa cum ar trebui. 
Suntem tot mai egoiști în a căuta propria fericire neținând seama de cel de lângă noi. 
Avem impresia că dacă avem bani rezolvăm tot, dar uităm un lucru important:
Banii nu cumpără iubirea care trebuie să o dăm copiilor noștri!

Pentru voi,
          Eu.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Doar...supărare?

Nu știu cum sunteți voi, dar eu mai am puțin și ... Fără cuvinte. Cei care urmăriți relatările mele știți deja că doar când sunt supărată nu mai am cuvinte. Și chiar sunt. Păi încerc de 2 luni să mă educ, să fiu calmă, calmă să accept tot ce ni se zice, deși mintea mea logică îmi spune că nu e chiar așa. Încerc să dau speranță celor din jur, să-mi educ răbdarea... Măi, dar până când? Aștept soluții. Aștept decizii concrete, nu abureli. Și da, am așteptări, așa ca un simplu cetățean al țării acesteia. De ce să nu am? Muncesc AICI. Cotizez AICI. Fac voluntariat AICI. Imi cresc copii AICI. Și nu pot să am așteptări? Vreau să văd ceva concret, nu povești, nu certuri. Nu mă interesează certurile lor și acuzațiile, mă interesează faptul că stau de 2 luni în casă ca să nu pun presiune pe sistemul medical. Serios? Dar de ce? Sistemul medical de ce să nu mă vindece? Ha? De ce să nu primesc tratament dacă am nevoie? Sau alții? Nu am nimic cu oamenii care pleacă- vin. Dar ei...

Vitamina B12

A sosit toamna! A început școala... "Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gândești la viața toată." Ș tiu, știu nu vă dau o știre senzațională!  Doar că de câteva zile mă uit în jurul meu și văd efectele...  Părinți stresați deja de copii, de activitățile lor mai precis. Fie vorba între noi, este mult mai ușor în vacanță când nu-i mai verifici temele, nu-l mai asculți sau nu mai pierzi ore în șir ducând și așteptându-l de la activitățile pe care le are: înot, dans, balet, tenis... engleză!  Când copilul tău este talentat are cam toată săptămâna activități după cursuri.  Distracție la maxim, pentru părinți!  Iată că au trecut doar două săptămâni de școală, dar chipurile părinților sunt obosite parcă nici nu au fost în concediu. Numără zilele până la sâmbătă. Iar când mai aud că și ziua de sâmbătă le este ocupată, că le-a făcut program prâslea, î...