schimbarea...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi...
Există o speranță în țara asta?
Astăzi aș fi tentată să spun că da, dar pentru un om care a ales să rămână aici, să trăiască aici în nedreptatea fiecărei zile, în nedreptatea fiecărei clipe este mai greu de crezut că există speranță, mult mai greu. Și drept să vă spun nu mai cred că vine cineva și ne schimbă pentru că nimeni nu ne poate schimba!

Da, să ne schimbăm noi...
Ar fi o soluție, dar câți dintre voi este capabil de schimbare?
Câți dintre voi este determinat să facă o schimbare majoră în viața lui?
Câți dintre voi veniți înapoi, acasă, ca să trăiți aici în orașele noastre pustii, în locuri în care încă trotuarul are găuri sau în cel mai bun caz este peticit... Să munciți aici! Și să mai și puteți trăi decent cu banii din salariu!

În orașe în care speranța nu mai e...
În cozile de la ghișeul de la plata dărilor...
În atitudinea dezolantă a oamenilor din fiecare colț de țară...Bătrânii care își plâng copii plecați departe și încearcă să-și crească nepoții care au rămas în grija lor, oamenii care muncesc, puțini, care nu mai știu cum să încropească din puținul pe care-l au. Care sunt încruntați mereu pentru că lipsurile nu aduc fericire...
Tinerii?
Tinerii vor să plece nu vor să rămână aici să muncească aici, să-și facă o familie aici...

Poate că neîncrederea aceasta a mea vine după o lungă perioadă de dezamăgire a fiecărei perioade în care am visat că poate se schimbă ceva și nu s-a schimbat nimic. Așa că o să fiu tare sceptică și nu mă bucur așa cum fac alții în seara aceasta, pentru că vreau să văd schimbarea!
Vreau să văd cu adevărat schimbarea și apoi o să zâmbesc și spre viitorul țării!

Acum rămân la zâmbetul meu pentru voi așa cu bunătate și prietenie.
Schimbarea vine de la fiecare dintre noi...
Dacă vrem!
Normal.

Pentru voi,
           Eu.