Treceți la conținutul principal

schimbarea...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi...
Există o speranță în țara asta?
Astăzi aș fi tentată să spun că da, dar pentru un om care a ales să rămână aici, să trăiască aici în nedreptatea fiecărei zile, în nedreptatea fiecărei clipe este mai greu de crezut că există speranță, mult mai greu. Și drept să vă spun nu mai cred că vine cineva și ne schimbă pentru că nimeni nu ne poate schimba!

Da, să ne schimbăm noi...
Ar fi o soluție, dar câți dintre voi este capabil de schimbare?
Câți dintre voi este determinat să facă o schimbare majoră în viața lui?
Câți dintre voi veniți înapoi, acasă, ca să trăiți aici în orașele noastre pustii, în locuri în care încă trotuarul are găuri sau în cel mai bun caz este peticit... Să munciți aici! Și să mai și puteți trăi decent cu banii din salariu!

În orașe în care speranța nu mai e...
În cozile de la ghișeul de la plata dărilor...
În atitudinea dezolantă a oamenilor din fiecare colț de țară...Bătrânii care își plâng copii plecați departe și încearcă să-și crească nepoții care au rămas în grija lor, oamenii care muncesc, puțini, care nu mai știu cum să încropească din puținul pe care-l au. Care sunt încruntați mereu pentru că lipsurile nu aduc fericire...
Tinerii?
Tinerii vor să plece nu vor să rămână aici să muncească aici, să-și facă o familie aici...

Poate că neîncrederea aceasta a mea vine după o lungă perioadă de dezamăgire a fiecărei perioade în care am visat că poate se schimbă ceva și nu s-a schimbat nimic. Așa că o să fiu tare sceptică și nu mă bucur așa cum fac alții în seara aceasta, pentru că vreau să văd schimbarea!
Vreau să văd cu adevărat schimbarea și apoi o să zâmbesc și spre viitorul țării!

Acum rămân la zâmbetul meu pentru voi așa cu bunătate și prietenie.
Schimbarea vine de la fiecare dintre noi...
Dacă vrem!
Normal.

Pentru voi,
           Eu.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…