Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.
Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor.
Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.
Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.
Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oamenii sunt mai eficienți acasă și costurile sunt mai mici. Pentru oameni este total aiurea: utilități- mai mari ( acest lucru l-am văzut și eu de câteva luni. Să cad jos când am văzut facturile!), socializare- aproape zero (nu se pun întâlnirile online la ședințe, că nu au același farmec).
Dacă înainte de pandemie cei care lucrau de acasă primeau o primă la salariu, acum...pe principiul:
„Nu-ți convine? Pa, la revedere.”
Așa că taci și mergi înainte, că nu prea ai de ales.
Sau poate este doar gândirea tipic românească, capul plecat nu îl taie sabia.
Cine știe!
În zilele trecute mă gândeam că acest „stați acasă”, ne duce cumva la îndobitocire, la un regres.
Stau acasă, nu sunt printre cei care nu cred în existența virusului, dar vreau să merg la muncă, vreau să socializez, vreau să simt că sunt Om. Viruși sunt pretutindeni în jurul nostru. Când acesta va dispare, o să apară altul. Ce voi face atunci? Mă ascund în casă pentru totdeauna? Trăiesc cu frica în sân că mor în clipa următoare?
Păi pot muri și de cancer, sau în accident de mașină, sau...câte și mai câte.
Nimeni nu știe câte zile are.
Ce vreau să punctez este faptul că viața trebuie să meargă înainte.
Sunt doar provocări. Le luăm ca atare și încercăm să ne facem noi mai frumoasă viața.
Cum să spun...
Dacă ni se arată spinii de pe măceș, noi să nu vedem spinii, ci florile rozalii, gingașe. Apoi, fructele zemoase al măceșului. Iar gândul nostru să fie permanent la dulceața de măceșe desăvârșit de fină și excelentă.
Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi zâmbind. Viața mi-a dat și-mi dă cununi de spini, dar spre nedumerirea celor din jur îmi ridic zâmbetul permanent pe chipul luminos. Liniștea sufletească se revarsă asupra celor din jurul meu, cu bucurie înzecită.
V-am spus și voi mai spune:
„Pune-ți culoare în viața voastră și desenați-o așa cum v-o doriți!”
Închei cu o provocare care mi-a plăcut extrem de mult zilele trecute.
Dacă aș fi...
Dacă aș fi o culoare, aș fi...VERDE!
Pentru că voi aduce schimbare, voi înverzi planeta toată, voi da speranță tuturor și ne vom calma toți.
Dacă aș fi un anotimp, aș fi...PRIMĂVARĂ!
Pentru că aș presăra flori peste tot verdele, aș colora pământul fabulos, aș picta cerul cu razele soarelui primăvăratic.
Dacă aș fi muzică, aș fi...FOLK!
Pentru a prinde pe acorduri cele mai sensibile versuri, a bucura sufletele oamenilor, a sensibiliza mulțimea, a readuce speranța în inimi.
Pentru a reaprinde speranța, nădejdea și credința, pentru a presăra bunătatea, curajul, dărnicia, milostenia și pentru a aduce desăvârșirea.
Dacă aș alege cine să fiu,
Aș alege să fiu...EU!
Cea de acum, cu zâmbet, speranță, cu încredere, cu putere de muncă și mult, mult...
Curaj nebun în fața vieții!
Pentru voi,
T. A.
"Dacă aș alege cine să fiu,
RăspundețiȘtergereAș alege să fiu...EU!
Cea de acum, cu zâmbet, speranță, cu încredere, cu putere de muncă și mult, mult...
Curaj nebun în fața vieții!" 🍄🏵️🏵️🌺🌼
Normal!
Ștergere