Treceți la conținutul principal

Doar viață

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.
Nu mai vreau să fiu îngrijorată de situația aceasta și refuz să cred că mor imediat dacă ies afară. Intr-un cuvânt: m-am săturat să mă ascund în casă de frică.

Așa că...
Zis și făcut.
Ies zilnic la activitate fizică și la cumpărături.  Privesc cerul, pomii înfloriți și iarba necălcată din parcuri.
Îmi pun masca, doar când intru în spații închise. Pe stradă...aer! Cât mai mult.

Nu, nu am luat-o razna.
Trebuie să trăim cu frica în sân?
O să mor de frică înaintea răcelii.
Și încă un lucru foarte important: am nevoie de soare!
Imunitatea mea e la pământ după zile întregi de stat în casă, cum să mă întorc la serviciu?

Vedeți?
Avem nevoie de aer.
Și avem nevoie de speranță.
Cum am stat o oră afară, cum am zâmbit mai mult, am muncit cu spor, am făcut 10 lucruri într-un timp scurt. Nu TV, nu știri, nu frică.
Doar viață, pur și simplu.
Doar viață.

Pentru voi,
     T. A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Timpul a ajuns la locul lui

     Î mi port degetele pe clapele pianului și mă gândesc cu emoție la clipele care trec peste mine, se cern. Am pierdut acel acasă și oricât l-am căutat nu l-am mai găsit. M-am destrămat în vântul primăverii, am călătorit pe nori, vărsând lacrimi amare ca ploaia de vară, am respirat pe frunze de toamnă și m-am rătăcit prin zăpezile sufletului meu. Nimic nu a mai fost la fel. Timpul a trecut... Am învățat să mă bucur de zăpada așternută. A m râs sau plâns pe pianul trist, că-mi fac sau nu-mi fac timp, să-i ating clapele. M -am „înțelepțit”, sau nu, încercând mereu să descopăr lucruri noi, să studiez, să cercetez. Viața nu e așa cum ne-o imaginăm, ci e... Haotică. Nebună. Veselă. Distrusă. Lacrimi. Fericire. Câte și mai câte! S ă așterni cuvinte e ușor, să le faci inteligibile, e mai greu.  Î mi imaginez uneori că suntem într-un dans nebun și ne învârtim până când nu mai avem suflu și nu încetăm, pentru că nu avem unde să ne odihnim, așa că soluția e să dansezi, sau s...

Timișoara-Orașul Verde

Ș i am plecat la drum prin țara mea minunată. Bucuria și liniștea sufletului meu se reflectă pe chipul meu la fiecare călătorie. Sunt fericită când călătoresc. Simt că toată povara de pe umeri dispare și nu-mi rămâne decât seninătatea descoperirilor locurilor. T imișoara nu a fost pe listă, dar uneori viața ne face surprize plăcute. A fost o decizie de un minut și nu regret pentru că m-am îndrăgostit de acest oraș. E atât de frumos că mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Eu!? Vă dați seama? Bună treabă! ar spune unul dintre prietenii mei. C u ce să încep? Cu începutul! râdeți voi. Oooo da! Se "pune" dacă de data aceasta vă încânt cu mai multe poze făcute de mine? Da...da! șoptiți voi cu zâmbetul până la urechi. C ând am pășit în Piața Victoriei sau Piața Operei am rămas fără cuvinte. E imensă, e aerisită, e superbă.Copilul din mine a observat imediat străduța cochetă din apropierea Operei, cea cu umbrelele. I maginație și culoare! Bucurie pe chipurile vizitatorilo...