Treceți la conținutul principal

Gânduri în noapte

Ieri a fost cea mai " tare" știre.
Să îi ia pe bunicii noștri și să-i carantineze.
Doamnee...
Normal că am făcut glume. Haz de năcaz.
Nu am spus eu:
No, te duce la hotel! Ia te uită, nu-i duce numai pe sparangheliști, vă duce și pe voi. S-or gândit,  săracii, că ați muncit destul și acum aveți nevoie de 3 luni de concediu.🙂🙂🙂

Nu am rezistat. 
Sincer.
Nu am putut să mă abțin.
Cum să spui așa ceva? Cum?
Îmi imaginam oamenii în vârstă de la țară care muncesc de dimineață până seara,  că au gospodărie și copii fie sunt la oraș, fie prin țări străine, cum sunt luați și duși la un hotel.🤔
Vai de noi!

Cum să se atingă de bunicii noștri,  care de 30 de zile ies 2 ore pe zi, dacă ies. Unii nu au ieșit deloc, de frică.
Nu sunt convinsă că e bine. Imunitatea lor e la pământ. Copii la fel. Stau de 40 de zile.
Dar cine sunt eu ca să-mi dau cu părerea?
Ei, na. 
Azi au schimbat tot. Bla, bla...
Bla.

Fără cuvinte.
Sper să nu se mai joace cu nervii oamenilor, că astăzi eu nu am mai râs când mama m-a întrebat: Vrei să scapi de mine?
Normal că nu, i-am răspuns.  
Vai mie.
Am lăsat-o așa și m-am făcut nevăzută printr-o altă cameră. Dă-ne Doamne răbdare.

Pentru voi,
      T. A.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cornul abundenței

M i-am prins flori în păr și privesc spre voi. Pur și simplu. Fără bucurie sau tristețe, fără să zâmbesc, așa pur și simplu. Evenimentele din ultimele zile m-au cam lăsat fără cuvinte. Aș glumi, dar nu-mi prea vine, aș plânge, dar nu-mi vin lacrimile. E așa...cum să zic apocaliptic. Am trăit să o vedem și pe asta! Mi-e teamă, însă, că e doar începutul. M ă întreb de câteva zile care este motivul reacției noastre exagerate din ultimele zile. Cred că ați observat că am folosit persoana I, plural. Marți am fost la cumpărături, normal. Doar nu credeți că sunt altfel. Doar că dacă am ajuns acolo am luat pufuleți, că de, mi-era dor, câteva alimente, nu prea multe. Cert e că dacă am plătit am constatat că în urmă cu două zile, la alte cumpărături obișnuite cheltuiam dublu. Vai de mine, ce mă fac eu cu pufuleții mei! A cum trecând la lucruri serioase m-am tot întrebat de ce reacția aceasta. Am ajuns la concluzia că e oarecum justificată. Ni s-a prezentat situația din China. Acum din ...

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t...

Iubirea mamei...

"Am prins în ochii tăi două stele și ți-am împletit soarele în păr, am luat luna și am pus-o să-ți sărute obrajii bucălați și am șoptit vântului să te gâdile ca să râzi în hohote... Ți-am îmbrățișat palmele mici și le-am mângâiat cu sărutările mele pline de iubire... Degetele mele ating delicat pielea de catifea într-o încercare disperată de a imprima în mintea mea, plină de fericire fără de seamăn, chipul tău, chip de înger venit să-mi dea aripi să zbor. Unde să zbor? Până la cer, să îngenunchez în fața divinității și să-i mulțumesc...pentru că te am, pentru că exiști, pentru că-mi luminezi sufletul, pentru că-mi înseninezi fiecare zi ploiasă a vieții mele. În plecăciunea mea ating pământul reavăn și simt căldura care emană din puterea Lui. Nu îndrăznesc să ridic privirea, nu trebuie pentru că spre mine vine...adierea fericirii. Mă alintă, îmi șoptește încetișor ceva la ureche și eu inevitabil... râd! Râsul meu răsună straniu în Cerul deschis, propagându-se în mii și mi...