Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu tristețe. Mi-e dor să scriu, dar nu reușesc să mă acomodez la programul de acasă. Serviciul de acasă mi se pare cea mai idioată idee.
Dacă sunt acasă, trebuie să fac muncile de acasă și să mă odihnesc!
Așa îmi dictează ceva din minte. Sau așa e setat acolo sus. 🙂 Oricât îmi doresc să resetez nu reușesc.
Încep să lucrez de la 7,30 dar nu reușesc să termin decât târziu în zi, pentru că oricât de mult vreau să nu mă opresc, nu reușesc.
Trebuie să verific copilul...face teme? Se joacă?
Trebuie să încălzesc mâncarea, sau să o fac!🤔
Trebuie să șterg puțin praful, că de...îl văd!
Și uite așa tot pauze, pauze, pauze.
Mă gândeam astăzi că sunt oameni fericiți care lucrează de acasă, care nu și-au dorit niciodată să meargă undeva la serviciu.
Și încercam să găsesc motivele lor, așa ca să mă încurajez și să-mi dau cumva speranță.
1. Cred că e libertatea.
Libertatea de a face munca în pijama.
Libertatea de a te trezi la 12.
Libertatea de a-ți programa munca în ritmul tău.
Da, înțeleg asta, dar noi nu avem aceeași libertate. Avem program de lucru, chiar dacă suntem acasă. Iar stresul e dublu.
Pentru că acasă toți au impresia că trebuie să fii mama.
Nimeni nu înțelege că tu trebuie să-ți faci treaba.
Și mai este un lucru.
Pentru mine, nu stiu dacă și pentru voi, când mergem la serviciu era o "evadare" din munca de "mamă".
Eram Eu.
Relaționam.
Munceam.
Făceam performanță.
Socializam.
Vorbeam mult!
2. Puterea de a decide asupra muncii.
Să recunoaștem, cei care munceau de acasă erau cei care nu-și doreau un șef care să-i bată la cap toată ziua.
Dată fiind situația actuală să-mi spuneți voi sincer, că șeful zice:
Stai linistit, descurcă-te!
Nu cred. 🤔
Vedeți? Oricât vreau să mă încurajez, să iau exemplul de la cei fericiți că-și fac munca de acasă, nu pot!
Vreau la locul meu de muncă!
M-am săturat de anul acesta virusat!
Înainte să ne "omoare" virusul, o să ne " omoare" prostia.(altă discuție, altă dată)
Acum, trecând la un gând puțin mai bun, trebuie să vă spun că din 15...
direct în natură!
Exact cum mi-am dorit.
M-am întins în iarbă și am privit cerul.
Am mângâiat iarba și am sărutat florile.
Am lăsat soarele să-mi coloreze chipul și ploaia să-mi spele sufletul.
Mi-am privit lacul bătrân însuflețit de concertul broscuțelor.
Am privit salcâmii ninși și mi-am umplut plămânii de mireasma lor.
Am pornit desculță prin iarbă, până la marginea apei și am privit minute în șir peștișorii cum se bucură de viață.
Am ridicat mâinile spre cer și am strigat:
- Sunt aici!Trăiesc!Respir!Plâng!
Zâmbesc.
Pentru voi,
T. A.
Dacă sunt acasă, trebuie să fac muncile de acasă și să mă odihnesc!
Așa îmi dictează ceva din minte. Sau așa e setat acolo sus. 🙂 Oricât îmi doresc să resetez nu reușesc.
Încep să lucrez de la 7,30 dar nu reușesc să termin decât târziu în zi, pentru că oricât de mult vreau să nu mă opresc, nu reușesc.
Trebuie să verific copilul...face teme? Se joacă?
Trebuie să încălzesc mâncarea, sau să o fac!🤔
Trebuie să șterg puțin praful, că de...îl văd!
Și uite așa tot pauze, pauze, pauze.
Mă gândeam astăzi că sunt oameni fericiți care lucrează de acasă, care nu și-au dorit niciodată să meargă undeva la serviciu.
Și încercam să găsesc motivele lor, așa ca să mă încurajez și să-mi dau cumva speranță.
1. Cred că e libertatea.
Libertatea de a face munca în pijama.
Libertatea de a te trezi la 12.
Libertatea de a-ți programa munca în ritmul tău.
Da, înțeleg asta, dar noi nu avem aceeași libertate. Avem program de lucru, chiar dacă suntem acasă. Iar stresul e dublu.
Pentru că acasă toți au impresia că trebuie să fii mama.
Nimeni nu înțelege că tu trebuie să-ți faci treaba.
Și mai este un lucru.
Pentru mine, nu stiu dacă și pentru voi, când mergem la serviciu era o "evadare" din munca de "mamă".
Eram Eu.
Relaționam.
Munceam.
Făceam performanță.
Socializam.
Vorbeam mult!
2. Puterea de a decide asupra muncii.
Să recunoaștem, cei care munceau de acasă erau cei care nu-și doreau un șef care să-i bată la cap toată ziua.
Dată fiind situația actuală să-mi spuneți voi sincer, că șeful zice:
Stai linistit, descurcă-te!
Nu cred. 🤔
Vedeți? Oricât vreau să mă încurajez, să iau exemplul de la cei fericiți că-și fac munca de acasă, nu pot!
Vreau la locul meu de muncă!
M-am săturat de anul acesta virusat!
Înainte să ne "omoare" virusul, o să ne " omoare" prostia.(altă discuție, altă dată)
Acum, trecând la un gând puțin mai bun, trebuie să vă spun că din 15...
direct în natură!
Exact cum mi-am dorit.
M-am întins în iarbă și am privit cerul.
Am mângâiat iarba și am sărutat florile.
Am lăsat soarele să-mi coloreze chipul și ploaia să-mi spele sufletul.
Mi-am privit lacul bătrân însuflețit de concertul broscuțelor.
Am privit salcâmii ninși și mi-am umplut plămânii de mireasma lor.
Am pornit desculță prin iarbă, până la marginea apei și am privit minute în șir peștișorii cum se bucură de viață.
Am ridicat mâinile spre cer și am strigat:
- Sunt aici!Trăiesc!Respir!Plâng!
Zâmbesc.
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu