Treceți la conținutul principal

Un loc sub soare

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu tristețe. Mi-e dor să scriu, dar nu reușesc să mă acomodez la programul de acasă. Serviciul de acasă mi se pare cea mai idioată idee.
Dacă sunt acasă, trebuie să fac muncile de acasă și să mă odihnesc!
Așa îmi dictează ceva din minte. Sau așa e setat acolo sus. 🙂 Oricât îmi doresc să resetez nu reușesc.

Încep să lucrez de la 7,30 dar nu reușesc să termin decât târziu în zi, pentru că oricât de mult vreau să nu mă opresc, nu reușesc.
Trebuie să verific copilul...face teme? Se joacă?
Trebuie să încălzesc mâncarea, sau să o fac!🤔
Trebuie să șterg puțin praful, că de...îl văd!
Și uite așa tot pauze, pauze, pauze.

Mă gândeam astăzi că sunt oameni fericiți care lucrează de acasă, care nu și-au dorit niciodată să meargă undeva la serviciu.
Și încercam să găsesc motivele lor, așa ca să mă încurajez și să-mi dau cumva speranță.

1. Cred că e libertatea.
Libertatea de a face munca în pijama.
Libertatea de a te trezi la 12.
Libertatea de a-ți programa munca în ritmul tău.

Da, înțeleg asta, dar noi nu avem aceeași libertate.  Avem program de lucru, chiar dacă suntem acasă. Iar stresul e dublu.
Pentru că acasă toți au impresia că trebuie să fii mama.
Nimeni nu înțelege că tu trebuie să-ți faci treaba.

Și mai este un lucru.
Pentru mine, nu stiu dacă și pentru voi, când mergem la serviciu era o "evadare" din munca de "mamă".
Eram Eu.
Relaționam.
Munceam.
Făceam performanță.
Socializam.
Vorbeam mult!

2. Puterea de a decide asupra muncii.
Să recunoaștem,  cei care munceau de acasă erau cei care nu-și doreau un șef care să-i bată la cap toată ziua.
Dată fiind situația actuală să-mi spuneți voi sincer, că șeful zice:
Stai linistit,  descurcă-te!
Nu cred. 🤔

Vedeți? Oricât vreau să mă încurajez, să iau exemplul de la cei fericiți că-și fac munca de acasă, nu pot!
Vreau la locul meu de muncă!
M-am săturat de anul acesta virusat!
Înainte să ne "omoare" virusul,  o să ne " omoare" prostia.(altă discuție, altă dată)

Acum, trecând la un gând puțin mai bun, trebuie să vă spun că din 15...
direct în natură!
Exact cum mi-am dorit.

M-am întins în iarbă și am privit cerul.

Am mângâiat iarba și am sărutat florile.

Am lăsat soarele să-mi coloreze chipul și ploaia să-mi spele sufletul.

Mi-am privit lacul bătrân însuflețit de concertul broscuțelor.

Am privit salcâmii ninși și mi-am umplut plămânii de mireasma lor.

Am pornit desculță prin iarbă, până la marginea apei și am privit minute în șir peștișorii cum se bucură de viață.

Am ridicat mâinile spre cer și am strigat:
- Sunt aici!Trăiesc!Respir!Plâng! 
Zâmbesc.

Pentru voi,
        T. A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă aș fi...

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată.Da, da...știu. O să mă întrebați ce găsesc de râs într-un timp al încercărilor. Spre surprinderea mea, mai sunt zile în care zâmbetul revine așa de nicăieri. Pur și simplu.
Am lipsit o perioadă destul de lungă, dar asta e pentru că încă nu reușesc să-mi partajez programul în așa fel încât să am timp de lucru- timp de scris - timp liber- timp de studiu. Și ele se îmbină așa de haotic, încât la final de săptămână îmi spun: „Of, iarăși ai uitat de blog!”
Un alt aspect important este faptul că înainte de pandemia...( aici sunt câteva cuvinte pe care voi nu trebuie să le auziți😃) a sta în fața ecranului și a scrie pe tastatură era o adevărată relaxare, o plăcere nevinovată, dacă vreți voi, iar acum, de când cu situația aceasta „minunată” deabea aștept să închid calculatorul și să nu mai văd ecranul.  Munca online din punctul meu de vedere este cea mai neinspirată muncă.  Adică, să ne înțelegem, pentru angajator este nemaipomenit, deoarece oa…

Reconectare la umanitate

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi cu zâmbet.Viața este cu bune și rele, important este să avem încredere în noi și să ne „ridicăm” de fiecare dată de jos și să o luăm de la început. Trăim cu trecutul în suflet, trebuie să ne împăcăm cu el într-un final, dar acesta nu trebuie să ne definească.  Noi suntem ceea ce suntem, nu ceea ce cred alții despre noi sau ce vor alții de la noi.
În ultimele luni viața noastră, a tuturor, s-a schimbat total.  Virusul acesta ne-a „furat” liniștea. Toți ne-am văzut obligați să luăm o pauză de la realitatea personală. Spre surprinderea mea majoritatea populației a acceptat foarte ușor toate măsurile.  Zic eu, că toți am dat dovadă de responsabilitate. Mă întreb tot mai mult dacă sacrificiul pe care l-am făcut toți este apreciat și a contat? Oare? Mi-aș dori să văd mai multă încredere și speranță, calm și responsabilitate, pentru că acestea se transmit. Întotdeauna, chiar întotdeauna ele pleacă de „sus” în „jos”. Eu sunt...„jos”, voi? Și nu simt calmul…

Scrisoare pentru prietenii mei...

Scrisoare pentru prietenul meu și pentru prietena mea

Copil uimit, cu ochii mari, cu privirea debusolată, cu durere și întristare în sufletul și inima mea...
Așa mă simt. Așa sunt.
Sunt proastă câteodată. Chiar de chiar. Îmi pare rău, tare rău. Sincer. Doar acum mi-am dat seama că v-ați simțit nedreptățiți. Aveți dreptate, chiar aveți.

Draga mea prietenă și dragul meu prieten,
Voi doi nu vă cunoașteți, nici măcar nu știți de existența celuilalt, eu sunt doar un punct comun.
In urmă cu două săptămâni v-am pus aceeași întrebare. Nu mi-ati răspuns, dar mi-ati promis că o să o faceți. Ați fost sinceri...doar că mie mi se pare că timpul se termină. Mi-am dorit atât de mult acel răspuns încât...am fost dezamăgită.
Nu de voi sunt dezamăgită, departe de mine gândul, nu!
Dezamăgită de mine, de dorința imensă de a știi că voi sunteți bine, sunteți fericiți, că viața voastră e una liniștită...Asta mi-am dorit să aud de la voi.
De ce? o să mă întrebați.
Păi pentru că indiferent ce credeți voi...s…