Treceți la conținutul principal

Realitate contorsionată

Izolarea aceasta forțară ne-a transformat pe toți. Nimic nu o să mai fie cum a fost.
Întâlnesc cunoscuți atunci când ies scurt pentru cumpărături, care-mi spun: Aștept ziua de 15 mai.
Cum să le iau speranța?
Ei cred că dacă e ziua de 15 mai toți își reiau activitățile de acolo de unde le-au întrerupt.
Greșit. Total greșit.
Acea realitate nu mai există. S-a evaporat.
Din 15 mai continuăm realitatea existentă, o realitate contorsionată din punctul meu de vedere.

Mentalitatea trebuie să se schimbe: să avem grijă mai mult unde mergem, cu cine interacționăm, să ne protejăm, să ocolim locurile aglomerate, să avem permanent grijă la igiena mâinilor și să înțelegem că nimic nu va mai fi la fel.

Suntem obosiți de atâta stat în casă.
Obosiți sufletește.
Ne dorim din tot sufletul libertate.
O libertate completă în care să facem ceea ce ne dorește sufletul la orice oră.
Dar această libertate a dispărut.

Încerc să fiu optimistă și să mă gândesc la o perioadă de câteva luni....dar nimeni nu știe pentru cât timp. Nimeni nu poate garanta că odată ce dispare acest virus nu apare altul care să ne aducă în aceeași stare.
Ce fel de viață este asta? mi-am pus eu întrebarea în zilele acestea.
Cum voi face față acestei provocări?
Ce trebuie să schimb în comportamentul meu și al familiei mele pentru a vedea o realitate normală nu contorsionată? 
Cum să-i educ pe cei din jurul meu să accepte ceea ce au și să treacă mai ușor prin această perioadă?

O perioadă de acomodare? Oare?
Când mi-a venit în minte acest cuvânt: acomodare, m-am înfiorat. Eu am învățat că dacă te acomodezi la ceva, nu mai poți aduce trecutul înapoi în viața ta. Trăiești doar prezentul.
Cum să vă explic, dacă iei o hotărâre, alegi să mergi pe un drum și nu te mai poți întoarce.
Prezentul nu te mai lasă să dai înapoi zilele și să iei o altă hotărâre.
Decizia de a sta în casă toți, bună sau rea, vom vedea în viitor, ne-a schimbat dramatic viața tuturor definitiv, fără întoarcere. Iar noi, trebuie să ne acomodăm la noua viață.

Pare așa de crud ceea ce zic și poate unii o să mă contraziceți, dar așa văd eu situația în momentul acesta. Eu mi-am schimbat viața, dramatic, la un moment dat printr-o hotărâre și a fost deosebit de greu. Nu mai poți face nimic o dată ce ai luat hotărârea. Dar...a fost o hotărâre inteligentă, pentru mine și cei dragi.

Sper ca această hotărâre care ne-a schimbat viața tuturor să fi fost inteligentă.

Ce pot să vă zic eu este că viața aceasta nouă trebuie foarte bine organizată, ca să prindem încredere și să avem speranță. Să ne încurajăm copii care trăiesc o adevărată dramă și care au făcut față cu brio la marele examen al vieții. 

Sunt foarte mândră de generația aceasta tânără, care a înțeles care este pericolul și a respectat-o, care a renunțat la toate activitățile și a făcut activități acasă, în familie cu mult mai multă răbdare decât m-aș fi așteptat. O generație de copii care uimește. S-au adaptat foarte bine la tot ce înseamnă învățământ online și au reușit să-și găsească un echilibru în activitățile vieții de zi cu zi.

Noi, adulții, suntem mai disperați. Poate e normal, responsabilitățile noastre sunt mai mari și suntem prinși într-un cerc vicios. Vrem să lucrăm, dar nu putem merge la muncă. Dacă trebuie să facem munca acasă trebuie să ne adaptăm să muncim cu toți cei dragi în jurul nostru, viață socială nu.....Doamne, unde sunt concertele de folk! Era una dintre serile mele liniștite la o poveste, o muzică bună, un martini și un zâmbet larg pentru toți.

Realitate contosionată...
O realitate lipsită de armonie, chinuită.
Dar din păcate, realitatea noastră.

Mă gândeam acum că trebuie să ne prindem de ceva care nu și-a schimbat echilibrul, ca să ne echilibrăm și noi sufletește.
Cred că....natura!
Natura este cea care ne va determina să mergem mai departe. Ea este cea care o să ne dea energia necesară. Să ne întoarcem în mijlocul naturii, responsabili, să avem grijă de ea și să încercăm să trăim în viața aceasta cât mai frumos.

Cred că noi, cei din țara aceasta minunată, am dat un mare examen al vieții.
Până acum, în prima parte, am trecut cu brio.
Suntem responsabili.
Luptăm toți pentru o viață care să revină la normal, dar într-o altfel de formă.
O formă cât mai accesibilă tuturor.



Pentru voi,
    T. A.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat