Izolarea aceasta forțară ne-a transformat pe toți. Nimic nu o să mai fie cum a fost.
Întâlnesc cunoscuți atunci când ies scurt pentru cumpărături, care-mi spun: Aștept ziua de 15 mai.
Cum să le iau speranța?
Ei cred că dacă e ziua de 15 mai toți își reiau activitățile de acolo de unde le-au întrerupt.
Greșit. Total greșit.
Acea realitate nu mai există. S-a evaporat.
Din 15 mai continuăm realitatea existentă, o realitate contorsionată din punctul meu de vedere.
Mentalitatea trebuie să se schimbe: să avem grijă mai mult unde mergem, cu cine interacționăm, să ne protejăm, să ocolim locurile aglomerate, să avem permanent grijă la igiena mâinilor și să înțelegem că nimic nu va mai fi la fel.
Suntem obosiți de atâta stat în casă.
Obosiți sufletește.
Ne dorim din tot sufletul libertate.
O libertate completă în care să facem ceea ce ne dorește sufletul la orice oră.
Dar această libertate a dispărut.
Încerc să fiu optimistă și să mă gândesc la o perioadă de câteva luni....dar nimeni nu știe pentru cât timp. Nimeni nu poate garanta că odată ce dispare acest virus nu apare altul care să ne aducă în aceeași stare.
Ce fel de viață este asta? mi-am pus eu întrebarea în zilele acestea.
Cum voi face față acestei provocări?
Ce trebuie să schimb în comportamentul meu și al familiei mele pentru a vedea o realitate normală nu contorsionată?
Cum să-i educ pe cei din jurul meu să accepte ceea ce au și să treacă mai ușor prin această perioadă?
O perioadă de acomodare? Oare?
Când mi-a venit în minte acest cuvânt: acomodare, m-am înfiorat. Eu am învățat că dacă te acomodezi la ceva, nu mai poți aduce trecutul înapoi în viața ta. Trăiești doar prezentul.
Cum să vă explic, dacă iei o hotărâre, alegi să mergi pe un drum și nu te mai poți întoarce.
Prezentul nu te mai lasă să dai înapoi zilele și să iei o altă hotărâre.
Decizia de a sta în casă toți, bună sau rea, vom vedea în viitor, ne-a schimbat dramatic viața tuturor definitiv, fără întoarcere. Iar noi, trebuie să ne acomodăm la noua viață.
Pare așa de crud ceea ce zic și poate unii o să mă contraziceți, dar așa văd eu situația în momentul acesta. Eu mi-am schimbat viața, dramatic, la un moment dat printr-o hotărâre și a fost deosebit de greu. Nu mai poți face nimic o dată ce ai luat hotărârea. Dar...a fost o hotărâre inteligentă, pentru mine și cei dragi.
Sper ca această hotărâre care ne-a schimbat viața tuturor să fi fost inteligentă.
Ce pot să vă zic eu este că viața aceasta nouă trebuie foarte bine organizată, ca să prindem încredere și să avem speranță. Să ne încurajăm copii care trăiesc o adevărată dramă și care au făcut față cu brio la marele examen al vieții.
Sunt foarte mândră de generația aceasta tânără, care a înțeles care este pericolul și a respectat-o, care a renunțat la toate activitățile și a făcut activități acasă, în familie cu mult mai multă răbdare decât m-aș fi așteptat. O generație de copii care uimește. S-au adaptat foarte bine la tot ce înseamnă învățământ online și au reușit să-și găsească un echilibru în activitățile vieții de zi cu zi.
Noi, adulții, suntem mai disperați. Poate e normal, responsabilitățile noastre sunt mai mari și suntem prinși într-un cerc vicios. Vrem să lucrăm, dar nu putem merge la muncă. Dacă trebuie să facem munca acasă trebuie să ne adaptăm să muncim cu toți cei dragi în jurul nostru, viață socială nu.....Doamne, unde sunt concertele de folk! Era una dintre serile mele liniștite la o poveste, o muzică bună, un martini și un zâmbet larg pentru toți.
Realitate contosionată...
O realitate lipsită de armonie, chinuită.
Dar din păcate, realitatea noastră.
Mă gândeam acum că trebuie să ne prindem de ceva care nu și-a schimbat echilibrul, ca să ne echilibrăm și noi sufletește.
Cred că....natura!
Natura este cea care ne va determina să mergem mai departe. Ea este cea care o să ne dea energia necesară. Să ne întoarcem în mijlocul naturii, responsabili, să avem grijă de ea și să încercăm să trăim în viața aceasta cât mai frumos.
Cred că noi, cei din țara aceasta minunată, am dat un mare examen al vieții.
Până acum, în prima parte, am trecut cu brio.
Suntem responsabili.
Luptăm toți pentru o viață care să revină la normal, dar într-o altfel de formă.
O formă cât mai accesibilă tuturor.
Pentru voi,
T. A.
Întâlnesc cunoscuți atunci când ies scurt pentru cumpărături, care-mi spun: Aștept ziua de 15 mai.
Cum să le iau speranța?
Ei cred că dacă e ziua de 15 mai toți își reiau activitățile de acolo de unde le-au întrerupt.
Greșit. Total greșit.
Acea realitate nu mai există. S-a evaporat.
Din 15 mai continuăm realitatea existentă, o realitate contorsionată din punctul meu de vedere.
Mentalitatea trebuie să se schimbe: să avem grijă mai mult unde mergem, cu cine interacționăm, să ne protejăm, să ocolim locurile aglomerate, să avem permanent grijă la igiena mâinilor și să înțelegem că nimic nu va mai fi la fel.
Suntem obosiți de atâta stat în casă.
Obosiți sufletește.
Ne dorim din tot sufletul libertate.
O libertate completă în care să facem ceea ce ne dorește sufletul la orice oră.
Dar această libertate a dispărut.
Încerc să fiu optimistă și să mă gândesc la o perioadă de câteva luni....dar nimeni nu știe pentru cât timp. Nimeni nu poate garanta că odată ce dispare acest virus nu apare altul care să ne aducă în aceeași stare.
Ce fel de viață este asta? mi-am pus eu întrebarea în zilele acestea.
Cum voi face față acestei provocări?
Ce trebuie să schimb în comportamentul meu și al familiei mele pentru a vedea o realitate normală nu contorsionată?
Cum să-i educ pe cei din jurul meu să accepte ceea ce au și să treacă mai ușor prin această perioadă?
O perioadă de acomodare? Oare?
Când mi-a venit în minte acest cuvânt: acomodare, m-am înfiorat. Eu am învățat că dacă te acomodezi la ceva, nu mai poți aduce trecutul înapoi în viața ta. Trăiești doar prezentul.
Cum să vă explic, dacă iei o hotărâre, alegi să mergi pe un drum și nu te mai poți întoarce.
Prezentul nu te mai lasă să dai înapoi zilele și să iei o altă hotărâre.
Decizia de a sta în casă toți, bună sau rea, vom vedea în viitor, ne-a schimbat dramatic viața tuturor definitiv, fără întoarcere. Iar noi, trebuie să ne acomodăm la noua viață.
Pare așa de crud ceea ce zic și poate unii o să mă contraziceți, dar așa văd eu situația în momentul acesta. Eu mi-am schimbat viața, dramatic, la un moment dat printr-o hotărâre și a fost deosebit de greu. Nu mai poți face nimic o dată ce ai luat hotărârea. Dar...a fost o hotărâre inteligentă, pentru mine și cei dragi.
Sper ca această hotărâre care ne-a schimbat viața tuturor să fi fost inteligentă.
Ce pot să vă zic eu este că viața aceasta nouă trebuie foarte bine organizată, ca să prindem încredere și să avem speranță. Să ne încurajăm copii care trăiesc o adevărată dramă și care au făcut față cu brio la marele examen al vieții.
Sunt foarte mândră de generația aceasta tânără, care a înțeles care este pericolul și a respectat-o, care a renunțat la toate activitățile și a făcut activități acasă, în familie cu mult mai multă răbdare decât m-aș fi așteptat. O generație de copii care uimește. S-au adaptat foarte bine la tot ce înseamnă învățământ online și au reușit să-și găsească un echilibru în activitățile vieții de zi cu zi.
Noi, adulții, suntem mai disperați. Poate e normal, responsabilitățile noastre sunt mai mari și suntem prinși într-un cerc vicios. Vrem să lucrăm, dar nu putem merge la muncă. Dacă trebuie să facem munca acasă trebuie să ne adaptăm să muncim cu toți cei dragi în jurul nostru, viață socială nu.....Doamne, unde sunt concertele de folk! Era una dintre serile mele liniștite la o poveste, o muzică bună, un martini și un zâmbet larg pentru toți.
Realitate contosionată...
O realitate lipsită de armonie, chinuită.
Dar din păcate, realitatea noastră.
Mă gândeam acum că trebuie să ne prindem de ceva care nu și-a schimbat echilibrul, ca să ne echilibrăm și noi sufletește.
Cred că....natura!
Natura este cea care ne va determina să mergem mai departe. Ea este cea care o să ne dea energia necesară. Să ne întoarcem în mijlocul naturii, responsabili, să avem grijă de ea și să încercăm să trăim în viața aceasta cât mai frumos.
Cred că noi, cei din țara aceasta minunată, am dat un mare examen al vieții.
Până acum, în prima parte, am trecut cu brio.
Suntem responsabili.
Luptăm toți pentru o viață care să revină la normal, dar într-o altfel de formă.
O formă cât mai accesibilă tuturor.
Pentru voi,
T. A.
Comentarii
Trimiteți un comentariu