Povestea continuă...
Lectură plăcută!
Casa de la lac...
Deschid ochii și
pentru câteva clipe nu știu unde mă aflu...Zâmbesc... Ce noapte! Cea mai
frumoasă din viața mea...dar nu o să-i spun...e mai bine așa... Mă uit în jur,
oare unde e? Unde a plecat? Inima mi se strânge dureros, oare... aud un zgomot
și îmi dau seama că e aici. Uf!Uf! Mă întind și închid ochii lăsând razele de
soare să se joace pe pleoapele mele înlăcrimate...
Miros de cafea...E
aici! Aici, lângă mine cu zâmbetul pe buze, cu privirea amuzată...Oare arăt
atât de rău? Nu contează! Îmi dau cu mâna pe față și pe păr ca să-l aranjez cât
de cât și i-au ceașca de cafea. Mâna îmi tremură puțin, dar încerc să ascund...Cum
aș putea să-i spun că...doar el îmi face cafea și că e cea mai bună din lume.
Că mă simt răsfățată, ținând în mâini ceașca fierbinte...
E
atâta liniște! Nu trebuie să spunem nimic, ne privim și simt cum ne
contopim... Razele de soare se joacă
acum pe trupurile noastre îmbrățișate...
Timpul,
timpul aș vrea să se oprească, dar știu că nu e posibil. Mă uit afară e trecut
de amiază. Îmi plimb degetele pe spatele lui, dar doarme atât de liniștit, așa
că nu o sa-l trezesc.
Casa aceasta e atât de frumoasă!
Ieri nu am avut timp să
o admir, dar acum privesc în jur și încerc să-mi imprim fiecare detaliu în
mintea mea.
Are doar o încăpere mare și în spate o bucătarie mică, care se
deschide spre o terasă de unde se vede în stânga livada, cu pomii înfloriți și
în dreapta lacul. Toată e făcută din lemn și se văd atât de frumos bârnele...
dau farmec încăperii. Undeva în dreapta e șemineul, unde noaptea trecută focul
aprins ne-a luminat și ne-a învăluit trupurile în căldura lui, după ce am
venit...de la stele... În mijloc o măsuță și două canapele verzi, pe care sunt împrăștiate
hainele mele și ale lui aranjate! Hi!Hi! În stânga e patul, unde
suntem...aproape de geamul cu pervazul făcut în așa fel încât te poți așeza
acolo și să privești...lacul. O, e preferatul meu!
Noaptea trecută...am simțit
nevoia să mă uit, să privesc, să simt că trăiesc, să simt viața...M-am învelit
în pătura aceea subțire de pe fotoliul de lângă pat...și m-am așezat în geam.
Zâmbesc. Am simțit privirea lui, știam că nu doarme după cum respira... Acum
sigur doarme! Hi!Hi!
Ce lume minunată am văzut afară!
Ce bine a fost că nu am văzut-o singură!
Ce lume minunată am văzut afară!
Ce bine a fost că nu am văzut-o singură!
Se
trezește...Eu, doar îl privesc. Să nu uit nimic, să imprim totul în sufletul
meu. Îi sărut ochii și îi spun: ”Bună dimineața”, deși e trecut de amiază...Mă
strânge în brațe și încep să râd. ”Hai, leneșule, că e târziu și mi-ai promis
că...mergem la pescuit!”
Comentarii
Trimiteți un comentariu