Casa de la lac...

Povestea continuă...

Lectură plăcută!

Casa de la lac...

Deschid ochii și pentru câteva clipe nu știu unde mă aflu...Zâmbesc... Ce noapte! Cea mai frumoasă din viața mea...dar nu o să-i spun...e mai bine așa... Mă uit în jur, oare unde e? Unde a plecat? Inima mi se strânge dureros, oare... aud un zgomot și îmi dau seama că e aici. Uf!Uf! Mă întind și închid ochii lăsând razele de soare să se joace pe pleoapele mele înlăcrimate...

Miros de cafea...E aici! Aici, lângă mine cu zâmbetul pe buze, cu privirea amuzată...Oare arăt atât de rău? Nu contează! Îmi dau cu mâna pe față și pe păr ca să-l aranjez cât de cât și i-au ceașca de cafea. Mâna îmi tremură puțin, dar încerc să ascund...Cum aș putea să-i spun că...doar el îmi face cafea și că e cea mai bună din lume. Că mă simt răsfățată, ținând în mâini ceașca fierbinte... 

E atâta liniște! Nu trebuie să spunem nimic, ne privim și simt cum ne contopim...     Razele de soare se joacă acum pe trupurile noastre îmbrățișate...

Timpul, timpul aș vrea să se oprească, dar știu că nu e posibil. Mă uit afară e trecut de amiază. Îmi plimb degetele pe spatele lui, dar doarme atât de liniștit, așa că nu o sa-l trezesc. 

Casa aceasta e atât de frumoasă! 

      Ieri nu am avut timp să o admir, dar acum privesc în jur și încerc să-mi imprim fiecare detaliu în mintea mea. 

      Are doar o încăpere mare și în spate o bucătarie mică, care se deschide spre o terasă de unde se vede în stânga livada, cu pomii înfloriți și în dreapta lacul. Toată e făcută din lemn și se văd atât de frumos bârnele... dau farmec încăperii. Undeva în dreapta e șemineul, unde noaptea trecută focul aprins ne-a luminat și ne-a învăluit trupurile în căldura lui, după ce am venit...de la stele... În mijloc o măsuță și două canapele verzi, pe care sunt împrăștiate hainele mele și ale lui aranjate! Hi!Hi! În stânga e patul, unde suntem...aproape de geamul cu pervazul făcut în așa fel încât te poți așeza acolo și să privești...lacul. O, e preferatul meu! 

     Noaptea trecută...am simțit nevoia să mă uit, să privesc, să simt că trăiesc, să simt viața...M-am învelit în pătura aceea subțire de pe fotoliul de lângă pat...și m-am așezat în geam. Zâmbesc. Am simțit privirea lui, știam că nu doarme după cum respira... Acum sigur doarme! Hi!Hi! 
Ce lume minunată am văzut afară! 
Ce bine a fost că nu am văzut-o singură!

Se trezește...Eu, doar îl privesc. Să nu uit nimic, să imprim totul în sufletul meu. Îi sărut ochii și îi spun: ”Bună dimineața”, deși e trecut de amiază...Mă strânge în brațe și încep să râd. ”Hai, leneșule, că e târziu și mi-ai promis că...mergem la pescuit!”