Treceți la conținutul principal

Casa de la lac...


Povestea continuă...
Lectură plăcută!



Casa de la lac...

Deschid ochii și pentru câteva clipe nu știu unde mă aflu...Zâmbesc... Ce noapte! Cea mai frumoasă din viața mea...dar nu o să-i spun...e mai bine așa... Mă uit în jur, oare unde e? Unde a plecat? Inima mi se strânge dureros, oare... aud un zgomot și îmi dau seama că e aici. Uf!Uf! Mă întind și închid ochii lăsând razele de soare să se joace pe pleoapele mele înlăcrimate...

Miros de cafea...E aici! Aici, lângă mine cu zâmbetul pe buze, cu privirea amuzată...Oare arăt atât de rău? Nu contează! Îmi dau cu mâna pe față și pe păr ca să-l aranjez cât de cât și i-au ceașca de cafea. Mâna îmi tremură puțin, dar încerc să ascund...Cum aș putea să-i spun că...doar el îmi face cafea și că e cea mai bună din lume. Că mă simt răsfățată, ținând în mâini ceașca fierbinte... 

E atâta liniște! Nu trebuie să spunem nimic, ne privim și simt cum ne contopim...     Razele de soare se joacă acum pe trupurile noastre îmbrățișate...

Timpul, timpul aș vrea să se oprească, dar știu că nu e posibil. Mă uit afară e trecut de amiază. Îmi plimb degetele pe spatele lui, dar doarme atât de liniștit, așa că nu o sa-l trezesc. 

Casa aceasta e atât de frumoasă! 
      Ieri nu am avut timp să o admir, dar acum privesc în jur și încerc să-mi imprim fiecare detaliu în mintea mea. 
      Are doar o încăpere mare și în spate o bucătarie mică, care se deschide spre o terasă de unde se vede în stânga livada, cu pomii înfloriți și în dreapta lacul. Toată e făcută din lemn și se văd atât de frumos bârnele... dau farmec încăperii. Undeva în dreapta e șemineul, unde noaptea trecută focul aprins ne-a luminat și ne-a învăluit trupurile în căldura lui, după ce am venit...de la stele... În mijloc o măsuță și două canapele verzi, pe care sunt împrăștiate hainele mele și ale lui aranjate! Hi!Hi! În stânga e patul, unde suntem...aproape de geamul cu pervazul făcut în așa fel încât te poți așeza acolo și să privești...lacul. O, e preferatul meu! 
     Noaptea trecută...am simțit nevoia să mă uit, să privesc, să simt că trăiesc, să simt viața...M-am învelit în pătura aceea subțire de pe fotoliul de lângă pat...și m-am așezat în geam. Zâmbesc. Am simțit privirea lui, știam că nu doarme după cum respira... Acum sigur doarme! Hi!Hi! 
Ce lume minunată am văzut afară! 
Ce bine a fost că nu am văzut-o singură!

Se trezește...Eu, doar îl privesc. Să nu uit nimic, să imprim totul în sufletul meu. Îi sărut ochii și îi spun: ”Bună dimineața”, deși e trecut de amiază...Mă strânge în brațe și încep să râd. ”Hai, leneșule, că e târziu și mi-ai promis că...mergem la pescuit!”                                            

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat