Treceți la conținutul principal

Decizii

Am învățat în decursul anilor că deciziile ne aparțin. Uneori sunt decizii bune, alteori greșite total, dar ale noastre sunt! Trebuie să ne lovim de ele ca să putem învăța.
Poate de aceea e important să lăsăm copilul cât de mic e, să ia decizii singur. E atat de greu însă, ca părinte, să faci asta! Mai ales într-o societate ca a noastră plină de prejudecăți și de concepții de viață greșite.

Eu, am luat de multe ori decizii greșite, doar că îmi dau seama singură că nu vreau să învăț!
Și o să vă spun motivul pentru care am refuzat de atâtea ori să învăț din greșelile mele. Nu pentru că sunt încăpățânată, nu...( poate puțin!!!!) Pentru că eu cred în BUNĂTATEA care se găsește în OM!

Mă uit la om, orice om pe care îl cunosc și caut bunătatea. Și o văd și o cred și fac tot posibilul să reușesc să vadă și omul acea bunătate...Dar parcă au ochii închiși și nu vor! Parcă dimpotrivă nu știu cum să îmi arate răutatea din ei!

Primesc și răutatea că nu am de ales, dar sufăr, sufăr îngrozitor. Sufăr când văd că cel de lângă mine mă tratează atât de urât...Poate chiar aș trece mai ușor dacă...și-ar da seama de suferință, dar nepăsarea, nesimțirea...e chiar prea mult!

M-am frământat mult, ani nu zile! M-am frământat încercând să găsesc soluții, dar nu am găsit!
Acum, în sfârșit, îmi dau seama că soluția era așa de simplă! O soluție pe care o știe și un copil mic aceea de a zice simplu și la obiect: La revedere!

Încerc să vă zic că nu e normal pentru nimeni, bărbat sau femeie să rămână într-o căsnicie dacă nu mai exista înțelegere. Nu mai trageți de timp! Timpul nu se întinde, timpul trece, clipă cu clipă, iar voi îmbătrâniți. Toată viața s-a dus! Pentru ce? Pentru că vrei să vadă ceilalți ce perfecți sunteți și ce bine vă potiviți? Pe oameni...nu-i interesează de fapt!

Nu. Nu merită efortul.
E greu să iei decizia. E greu să vezi privirile din jurul tău. Toți te acuză, că nu faci efort să salvezi căsătoria. Toți!
Până când iei hotărârea te întrebi de sute de ori dacă e bine, dacă nu trebuia să mai încerci.
Și după ce ai lua-o, tot te frămânți...

Eu am luat decizia...E grea...E cumplită...
Nu știu dacă e bine...
Dar trebuia să o iau...
Acum...ce o să fie, o să fie!

Ultimele zile le-am petrecut la munte într-un peisaj de vis. O să vă mai pun poze de acolo în zilele următoare. Acolo am reușit să termin povestea. Povestea aceea pe care mi-am dorit să o scriu de ani de zile!
Când am scris "Vânt de primăvară"și "Strop de fericire" am gândit o poveste simplă de dragoste care să dureze trei zile, așa ca o minune!
Dar viața mi s-a dat peste cap și...acum îmi dau seama că povestea trebuie să fie altfel.

Așa că...în zilele următoare o să citiți...pas cu pas întâmplări: unele frumoase, unele dureroase, unele simpatice...așa cum îmi vin în gând și minte.
Dorința mea cea mai mare e să le strâng toate într-o carte, dar asta rămâne de văzut dacă se va întâmpla sau nu. E o provocare pentru mine și sper să iasă!

Revenind la decizii...să nu ezitați să plecați atunci când vedeți că în familia voastră nu mai există iubire, sinceritate, afecțiune și dorința de a-i face bine celui de lângă tine.

Noapte bună, dragii mei!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Tăcerea din sufletul tău/meu

Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. D eseori o durere imensă șterge din suflet tot. Este, cum să spun, asemeni unei furtuni care mătură tot în cale. Acel uragan de care tot vorbesc eu de doi ani. Un uragan care distruge totul, lăsând în urma lui numai prăpăd. Și tăcere. O tăcere adâncă. Care doare. Indefinită pentru cei din jurul tău, dar atât de plină de sensuri pentru tine. Nimeni și nimic nu va înțelege ce este în sufletul tău. Nimeni și nimic nu poate readuce părțile frumoase din trecut înapoi în viața ta. S-a șters. Delete. Degeaba cauți. Mintea ta refuză să mai readucă informațiile. Nimic nu te sperie mai mult decât tăcerea din sufletul tău. Î n timp, ea devine asemeni unui lac într-o zi frumoasă de vară. De o frumusețe ieșită din comun, dar...fără sens dacă ești singur. Când primești pe altcineva în sufletul tău... Știi. Știi că nu vine acolo pentru a umple golul acela, ci pentru a construi împreună un alt vis, o altă realitate a vieții t

Povestea unei cești de cafea

Mi-am prins flori în păr și privesc spre voi amuzată. Prietena mea îmi spunea zilele trecute că orice problemă are o rezolvare. Și sunt convinsă de asta. Doar că timpul...până la rezolvare  e greu. Revenind asupra ultimului articol... Fiecare loc are amprenta celor care stau acolo. E foarte greu să ștergi o "amprentă" Știu acest lucru pentru că eu am încercat ani de zile să fac asta.🙂 Intr-un final, am crezut că am reușit,  dar nu a fost să fie. Am plecat și am luat-o de la capăt.  Uite-așa! Despre acest lucru am citit un articol ieri, foarte interesant scris de un biolog renumit. Dacă retin bine, titlul era ceva de genul: Nu ești cine crezi că ești. Simpatică teorie. Demonstrată de altfel. Te pune cu totul pe gânduri. Dar despre ea...într-o altă seară. În seara aceasta : Povestea unei cești de cafea. O poveste spusă de marele părinte Arsenie Boca. Noi, cei din România,  știm cine este. Pentru cei din afara țării care citiți: părintele Arsenie este un mare sfânt

Lumea văzută prin ochii mei

Mi-am pus ochelarii pe nas și am deschis ochii să văd mai bine! Poate, mi-am zis în gând, poate o să văd frumusețea din lumea aceasta. Și am deschis ochii cât de mult am putut. Am privit cu atenție în jurul meu... Viața, viața e o înșiruire de evenimente frumoase, triste, amuzante, dramatice. Evenimente care te marchează, care te schimbă, care te maturizează... Lumea pe care o văd eu nu este perfectă! Lumea pe care o văd eu este complicată! Aș vrea să pot schimba ceva. Aș vrea să pot mângâia cu degetele mele fiecare moment din viața mea și să îl fac mai frumos, mai bun sau mai spectaculos. Dar nu se poate! Nici unul dintre noi nu-și poate schimba destinul. Putem însă să facem lucruri mărunte, care să ne facă să ne simțim fericiți. Îmi aduc aminte de un film, cred că November se numea,  în care personajul principal încerca să trăiască la maxim fiecare clipă pentru că știa că mai are foarte puțin de trăit. De multe ori m-am gândit cum ar fi să știi că zilele tale sunt numărat