Am învățat în decursul anilor că deciziile ne aparțin. Uneori sunt decizii bune, alteori greșite total, dar ale noastre sunt! Trebuie să ne lovim de ele ca să putem învăța.
Poate de aceea e important să lăsăm copilul cât de mic e, să ia decizii singur. E atat de greu însă, ca părinte, să faci asta! Mai ales într-o societate ca a noastră plină de prejudecăți și de concepții de viață greșite.
Eu, am luat de multe ori decizii greșite, doar că îmi dau seama singură că nu vreau să învăț!
Și o să vă spun motivul pentru care am refuzat de atâtea ori să învăț din greșelile mele. Nu pentru că sunt încăpățânată, nu...( poate puțin!!!!) Pentru că eu cred în BUNĂTATEA care se găsește în OM!
Mă uit la om, orice om pe care îl cunosc și caut bunătatea. Și o văd și o cred și fac tot posibilul să reușesc să vadă și omul acea bunătate...Dar parcă au ochii închiși și nu vor! Parcă dimpotrivă nu știu cum să îmi arate răutatea din ei!
Primesc și răutatea că nu am de ales, dar sufăr, sufăr îngrozitor. Sufăr când văd că cel de lângă mine mă tratează atât de urât...Poate chiar aș trece mai ușor dacă...și-ar da seama de suferință, dar nepăsarea, nesimțirea...e chiar prea mult!
M-am frământat mult, ani nu zile! M-am frământat încercând să găsesc soluții, dar nu am găsit!
Acum, în sfârșit, îmi dau seama că soluția era așa de simplă! O soluție pe care o știe și un copil mic aceea de a zice simplu și la obiect: La revedere!
Încerc să vă zic că nu e normal pentru nimeni, bărbat sau femeie să rămână într-o căsnicie dacă nu mai exista înțelegere. Nu mai trageți de timp! Timpul nu se întinde, timpul trece, clipă cu clipă, iar voi îmbătrâniți. Toată viața s-a dus! Pentru ce? Pentru că vrei să vadă ceilalți ce perfecți sunteți și ce bine vă potiviți? Pe oameni...nu-i interesează de fapt!
Nu. Nu merită efortul.
E greu să iei decizia. E greu să vezi privirile din jurul tău. Toți te acuză, că nu faci efort să salvezi căsătoria. Toți!
Până când iei hotărârea te întrebi de sute de ori dacă e bine, dacă nu trebuia să mai încerci.
Și după ce ai lua-o, tot te frămânți...
Eu am luat decizia...E grea...E cumplită...
Nu știu dacă e bine...
Dar trebuia să o iau...
Acum...ce o să fie, o să fie!
Ultimele zile le-am petrecut la munte într-un peisaj de vis. O să vă mai pun poze de acolo în zilele următoare. Acolo am reușit să termin povestea. Povestea aceea pe care mi-am dorit să o scriu de ani de zile!
Când am scris "Vânt de primăvară"și "Strop de fericire" am gândit o poveste simplă de dragoste care să dureze trei zile, așa ca o minune!
Dar viața mi s-a dat peste cap și...acum îmi dau seama că povestea trebuie să fie altfel.
Așa că...în zilele următoare o să citiți...pas cu pas întâmplări: unele frumoase, unele dureroase, unele simpatice...așa cum îmi vin în gând și minte.
Dorința mea cea mai mare e să le strâng toate într-o carte, dar asta rămâne de văzut dacă se va întâmpla sau nu. E o provocare pentru mine și sper să iasă!
Revenind la decizii...să nu ezitați să plecați atunci când vedeți că în familia voastră nu mai există iubire, sinceritate, afecțiune și dorința de a-i face bine celui de lângă tine.
Noapte bună, dragii mei!
Poate de aceea e important să lăsăm copilul cât de mic e, să ia decizii singur. E atat de greu însă, ca părinte, să faci asta! Mai ales într-o societate ca a noastră plină de prejudecăți și de concepții de viață greșite.
Eu, am luat de multe ori decizii greșite, doar că îmi dau seama singură că nu vreau să învăț!
Și o să vă spun motivul pentru care am refuzat de atâtea ori să învăț din greșelile mele. Nu pentru că sunt încăpățânată, nu...( poate puțin!!!!) Pentru că eu cred în BUNĂTATEA care se găsește în OM!
Mă uit la om, orice om pe care îl cunosc și caut bunătatea. Și o văd și o cred și fac tot posibilul să reușesc să vadă și omul acea bunătate...Dar parcă au ochii închiși și nu vor! Parcă dimpotrivă nu știu cum să îmi arate răutatea din ei!
Primesc și răutatea că nu am de ales, dar sufăr, sufăr îngrozitor. Sufăr când văd că cel de lângă mine mă tratează atât de urât...Poate chiar aș trece mai ușor dacă...și-ar da seama de suferință, dar nepăsarea, nesimțirea...e chiar prea mult!
M-am frământat mult, ani nu zile! M-am frământat încercând să găsesc soluții, dar nu am găsit!
Acum, în sfârșit, îmi dau seama că soluția era așa de simplă! O soluție pe care o știe și un copil mic aceea de a zice simplu și la obiect: La revedere!
Încerc să vă zic că nu e normal pentru nimeni, bărbat sau femeie să rămână într-o căsnicie dacă nu mai exista înțelegere. Nu mai trageți de timp! Timpul nu se întinde, timpul trece, clipă cu clipă, iar voi îmbătrâniți. Toată viața s-a dus! Pentru ce? Pentru că vrei să vadă ceilalți ce perfecți sunteți și ce bine vă potiviți? Pe oameni...nu-i interesează de fapt!
Nu. Nu merită efortul.
E greu să iei decizia. E greu să vezi privirile din jurul tău. Toți te acuză, că nu faci efort să salvezi căsătoria. Toți!
Până când iei hotărârea te întrebi de sute de ori dacă e bine, dacă nu trebuia să mai încerci.
Și după ce ai lua-o, tot te frămânți...
Eu am luat decizia...E grea...E cumplită...
Nu știu dacă e bine...
Dar trebuia să o iau...
Acum...ce o să fie, o să fie!
Ultimele zile le-am petrecut la munte într-un peisaj de vis. O să vă mai pun poze de acolo în zilele următoare. Acolo am reușit să termin povestea. Povestea aceea pe care mi-am dorit să o scriu de ani de zile!
Când am scris "Vânt de primăvară"și "Strop de fericire" am gândit o poveste simplă de dragoste care să dureze trei zile, așa ca o minune!
Dar viața mi s-a dat peste cap și...acum îmi dau seama că povestea trebuie să fie altfel.
Așa că...în zilele următoare o să citiți...pas cu pas întâmplări: unele frumoase, unele dureroase, unele simpatice...așa cum îmi vin în gând și minte.
Dorința mea cea mai mare e să le strâng toate într-o carte, dar asta rămâne de văzut dacă se va întâmpla sau nu. E o provocare pentru mine și sper să iasă!
Revenind la decizii...să nu ezitați să plecați atunci când vedeți că în familia voastră nu mai există iubire, sinceritate, afecțiune și dorința de a-i face bine celui de lângă tine.
Noapte bună, dragii mei!
Comentarii
Trimiteți un comentariu